3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialZeci de români, sclavi pe o plantaţie din Grecia

Zeci de români, sclavi pe o plantaţie din Grecia

Treizeci şi cinci de muncitori agricoli români, care lucrau pentru recoltarea fructelor într-o fermă din Grecia în condiţii similare sclaviei, au fost eliberaţi săptămâna aceasta de poliţie, informează Mediafax.

În acest caz, doi români şi un grec au fost arestaţi joi în apropierea satului Kurtesi (Peloponez), iar alţi trei români sunt căutaţi.

Muncitorii agricoli au fost recrutaţi pentru recoltarea căpşunilor în sere, după ce li s-a promis un salariu de 25 de euro pe zi şi cazare.

În realitate, ei erau constrânşi să muncească sub ameninţarea unor persoane înarmate şi erau forţaţi să doarmă în adăposturi improvizate, în apropiere de câmp. Banda care îi exploata îi maltrata şi le lua şi salariile.

Muncitorii sezonieri, care provin adesea din Balcani şi de pe subcontinentul indian, sunt exploataţi frecvent în Grecia. În 2008, sute de muncitori sezonieri au intrat în grevă pentru a protesta faţă de condiţiile de muncă similare sclaviei.

Cele mai citite

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

Unde votezi? Reguli generale pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidențiale

Regulile generale prevăd că fiecare alegător votează la secția arondată domiciliului sau reședinței Pentru a afla secția la care sunt înregistrați, cetățenii pot utiliza aplicația...
Ultima oră
Pe aceeași temă