0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialThe Guardian: Victor Ponta, printre autocraţii Europei de Est

The Guardian: Victor Ponta, printre autocraţii Europei de Est

Jurnaliştii britanici consideră că Ungaria, România, Cehia, Turcia şi Rusia se confruntă cu o criză democratică, în condiţiile în care liderii de stat recurg la tehnici totalitare pentru a-şi spori puterea.

Preşedinţii Rusiei şi Cehiei, alături de premierii din Ungaria, România şi Turcia, „împărtăşesc o intoleranţă faţă de dizidenţi şi o aversiune către pluralism”, scriu jurnaliştii de la The Guardian.

Potrivit ziariştilor britanici, în ţările din Europa Estică, liderii de stat folosesc instrumente de control diversificate, de la autorităţi de reglementare fiscală afiliate politic, la omogenizarea mass-media sau apariţia unor mijloace de informare private, deţinute de oameni de afaceri care depind, în activitatea lor, de contracte încheiate cu Parlamentul.

„Cu excepţia Rusiei, unde standardele democratice sunt scăzute, toţi aceşti lideri înfometaţi de putere au fost aleşi democratic şi au grijă să acţioneze în litera legilor”, scriu jurnaliştii de la The Guardian.

Astfel, în fruntea listei se află premierul Ungariei, Viktor Orbán, care s-a folosit de două treimi din majoritatea pe care o avea în Parlament pentru a concentra puterea în propriile mâini şi pentru a limita libertatea presei. Jurnaliştii notează că prim-ministrul ungar a schimbat Constituţia şi a promulgat sute de legi noi. Mai mult, considerat „un fanatic al fotbalului, care a schimbat legile pentru a facilita dezvoltarea de baze sportive”, Viktor Orbán a strâns, în 2012, donaţii în valoare de circa şase miliarde de forinţi pentru proiecte de fotbal, iar jumătate dintre aceşti bani au ajuns în satul său natal.

„Oamenii de afaceri sunt dornici să-l mulţumească pe prim-ministrul Ungariei, care se bucură de un mandat electoral pe care alţi lideri din Europa doar îl visează. Cu toate acestea, premierul abuzează de mandatul său pentru a construi un sistem care să-i sporească puterea”, scriu jurnaliştii.

Viktor Orbán este urmat, în lista britanicilor, de preşedintele ceh Milos Zeman, care „a încercat să exploateze o criză parlamentară pentru a-şi spori puterea”. După căderea Guvernul în iunie, în urma unui scandal de corupţie, Milos Zeman l-a numit în postul de prim-ministru pe unul dintre apropiaţii politici. Parlamentul a fost revoltat şi nu a acordat votul de încredere, determinându-l pe apropiatul preşedintelui să demisioneze, marţi, din funcţia de premier.

Premierul român Victor Ponta se află şi el pe lista liderilor de stat care se distanţează de democraţie. Astfel, The Guardian precizează că, în 2012, Victor Ponta „a încercat ceea ce a fost, în largă măsură, considerată a fi o lovitură de stat constituţională eşuată, cu scopul de a-şi înlătura rivalul politic şi duşmanul, preşedintele Traian Băsescu”.

Din clasamentul „autocraţilor estici” nu lipeşte actualul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, care „a amuţit opoziţia şi a strivit democraţia” în numeroase rânduri. Totodată, în listă se află şi prim-ministrul turc, Recep Tayyip Erdoğan, considerat „tot mai islamist şi autoritar, ignorând tradiţiile turceşti”. The Guardian notează că ambii lideri de stat sunt populari, domină politica naţională şi au transformat statele pe care le conduc în puteri importante în regiune.

„În Rusia şi Turcia, preşedintele Vladimir Putin şi prim-ministrul Recep Tayyip Erdoğan lovesc agresiv în opoziţie, încercându-i şi întemniţându-i pe reprezentanţii opoziţiei. De obicei, recurg la violenţă pentru a zbrobi protestele paşnice”, mai scriu britanicii.

În urma acestor evenimente, Buxelles a hotărât înfiinţarea un sistem de monitorizare a democraţiei în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene până la finalul acestui an, iar liderii de stat care se abat de la principiile democratice vor fi sancţionaţi corespunzător. 

Cele mai citite

Principalul partid sârb din Kosovo a fost autorizat în apel să participe la alegerile legislative

O a doua instanţă a Comisiei electorale din Kosovo a anulat miercuri decizia luată luni de aceasta de a respinge participarea principalului partid sârb...

Israelul a lovit mai multe ținte Houthi din Yemen

Armata israeliană a declarat că a lovit joi mai multe ţinte legate de mişcarea Houthi din Yemen, aliniată Iranului, inclusiv aeroportul internaţional Sana'a şi...

AUR intervenție la Consiliul Concurenței pentru vânzarea E.ON Energie România către MVM din Ungaria

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a sesizat la începutul acestei săptămâni Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România către...
Ultima oră
Pe aceeași temă