26.9 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialRusia, dispusă sa revină la formatul 2+2 în negocierile cu SUA privind...

Rusia, dispusă sa revină la formatul 2+2 în negocierile cu SUA privind scutul antirachetă

Rusia ar putea relua dialogul cu Statele Unite în format 2+2 (şefii diplomaţiei şi miniştrii Apărării celor două ţări) ca sa rezove problema scutului antirachetă în Europa, a anunţat miercuri ministrul adjunct al Afacerilor Externe, citat de RIA Novosti, potrivit Mediafax.

„Dacă simţim că pentru a obţine un rezultat optim trebuie să relansăm întâlnirile în format 2+2 aşa cum au avut ele loc înainte de alegerea lui Barack Obama pentru primul mandat prezidenţial, propunem să revenim la acest format”, a declarat Serghei Riabkov.

El şi-a exprimat speranţa că autorităţile americane vor accepta reluarea dialogului după înţelegerea necesităţii acestuia.

Ultimele două întâlniri în format 2+2 au avut loc în primăvara lui 2008 la Moscova, iar ulterior la Soci.

Cele mai citite

Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu

Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...

SUA pregătesc finanțări pentru proiecte apropiate de agenda MAGA. Europa, printre principalele ținte ale programului

Administrația Donald Trump analizează un nou pachet de finanțări externe destinat inițiativelor care promovează libertatea de exprimare, suveranitatea națională și alte obiective asociate mișcării...
Ultima oră
Pe aceeași temă