4.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialParlamentari, membrii unei „bande criminale“

Parlamentari, membrii unei „bande criminale“

Fragila coaliţie dreapta-stânga, la putere în Grecia, şi-a asumat anumite riscuri arestând fondatorul şi totodată şeful istoric al partidului neonazist Chryssi Avghi (Zorii Aurii) şi alţi deputaţi ai acestei formaţiuni, considerată de Curtea Supremă o „organizaţie criminală”.

Vasta operaţiune lansată de autorităţile elene contra partidului neonazist ZoriiAurii s-a declanşat la zece zile după asasinarea unui rapper antifascist de către un membru al acestei formaţiuni, în timp ce Grecia, în criză, continuă negocierile cu creditorii şi se pregăteşte să preia preşedinţia prin rotaţie a UE. Uciderea muzicianului Pavlos Fyssas de un afiliat la Zorii Aurii a antrenat vii reacţii sociale care au constrâns autorităţile să acţioneze pentru prima oară contra violenţelor formaţiunii neonaziste, denunţate de ani de zile de organizaţii neguvernamentale. Poliţia antitero l-a arestat sâmbătă pe liderul şi deputatul Zorilor Aurii, Nikos Michaloliakos, fondatorul partidului în 1980 ca şi alţi patru deputaţi ai formaţiunii, care are în total 18 reprezentanţi în Parlament. Surse judiciare au precizat că arestările s-au bazat pe apartenenţa deputaţilor la o „organizaţie criminală” în timp ce unii sunt suspecţi şi urmăriţi şi pentru violenţe fizice şi crimă. O altă duzină de membri ai partidului au fost arestaţi în Attica, regiune a Atenei unde operaţiunile sunt în curs. Valul de arestări lansat sâmbătă de poliţia antitero a dat o lovitură serioasă partidului care în urmă cu trei ani a reuşit să ajungă a treia formaţiune politică într-o ţară aflată într-o gravă criză economică şi şomajul îngroaşă rândurile extremiştilor. Câteva sute de simpatizanţi neonazişti reuniţi în faţa sediului poliţiei judiciare din Atena, au fost şi ei arestaţi.

Joc politic intern

Decizia autorităţilor elene în favoarea unei riposte dure, sub presiunea premierului conservator, Antonis Samaras, permite Greciei să prezinte o faţadă mai respectabilă dar reaşază cărţile în jocul politic intern. Câtă vreme nu sunt judecaţi şi condamnaţi, deputaţii Zorilor Aurii îşi continuă mandatul. Iar eventuala demisie a celor 18 deputaţi planează deasupra peisajului politic cu consecinţe greu de prevăzut pentru politologi. Samaras a transmis până acum să se facă totul pentru evitarea alegerilor parţiale, legate de eventuale demisii, şi o campanie electorală ar putea întări stânga radicală, Syriza. Acest partid ar putea capta electorii care au întors spatele Zorilor Aurii. Potrivit unui avocat constituţional, Nikos Chrisoloras, cea mai serioasă problemă este de ce sute de mii de greci au votat pentru un partid care nu a încercat niciodată să îşi ascundă adevărata faţă şi ideologia sa nazistă. Potrivit unor foşti membri ai acestui partid neonazist, în ultimii ani s-au constituit miliţii de asalt, o structură militară care acţionează coordonat contra imigranţilor, în special pakistanezi.

Zorii Aurii, declarat o bandă criminală, dispune de o structură strict ierarhizată, liderul este întotdeauna atotputernic, după principiul lui Hitler. Zorii a început aceste atacuri contra imigranţilor din 1987 şi le-a extins asupra grecilor. Ieri, poliţia continua percheziţiile contra localurilor Zorilor şi căuta arme ascunse.

Liderul Zorilor Aurii şi cei patru deputaţi arestaţi sâmbătă la Atena vor fi prezentaţi marţi şi miercuri în faţa judecătorilor, sub acuzaţii grave, în afara apartenenţei la o structură criminală.

Până în prezent, violenţele membrilor Zorii Aurii au vizat în principal imigranţii şi un soi de „omerta” acoperea cu o tăcere totală, politică şi mediatică, acţiunile partidului, intrat în Parlament cu 18 deputaţi la legislativele din iunie 2012. Şi, de o săptămână, grecii asistă cu stupefacţie la o dezvăluire a crimelor şi delictelor comise în cele patru colţuri ale ţării de membrii Zorilor Aurii.

Ansamblul cotidienelor elene sau canalele tv redau dezvăluiri, în special asupra legăturilor neonaziştilor cu armata şi poliţia. Acuzaţiile grave l-au obligat pe Dimitris Avramopoulos, ministrul Apărării, să declanşeze o anchetă internă.

Cele mai citite

Transparență totală la vânzări auto: Certificatul „RAR Auto Pass”, obligatoriu pentru tranzacții

Măsura va preveni fraudarea kilometrajului și va garanta siguranța vehiculelor de pe piață Începând cu 1 decembrie, Registrul Auto Român (RAR) va emite certificatul „RAR...

Bitcoin ar putea atinge valoarea istorică de 100.000 de dolari

În urma alegerilor din 2024, prețul Bitcoin a depășit pentru prima dată 90.000 de dolari, iar experții în criptomonede consideră că moneda ar putea...

Economiile Europei de Est mizează pe cererea internă în fața recesiunii din Germania

Marile economii din Europa de Est au reușit să se sprijine pe cererea internă pentru a evita recesiunea în al treilea trimestru al anului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă