Un abator din România, situat în comuna Roma, Botoşani, a fost dezvăluită drept una dintre principalele surse pentru carne de cal care a ajuns în supermarketurile din Marea Britanie, potrivit The Daily Mail.
Abatorul din Roma, administrat de societatea Doly-Com, nu este, însă, singurul abator considerat a fi sursa cărnii de cal etichetate în mod fals drept carne de vită. Ce-a de-a doua firmă adusă în discuţie este CarmOlimp din Braşov.
Citeşte şi The Independent: Carnea de cal găsită în supermarketurile britanice „poate fi de măgar”
Iulian Căzăcuţ, director general al Doly-Com, s-a apărat şi a declarat, marţi, potrivit Daily Mail, că tot ceea ce a fost etichetat de compania sa a fost etichetat corect. Pe de altă parte, însă, a recunoscut că firma se află sub investigaţia autorităţilor române.
Potrivit directorului Iulian Căzăcuţ, carnea de cal a fost exportată în Olanda, Suedia, Bulgaria, dar nu şi în Franţa. De asemenea, el a precizat, pentru tabloidul britanic, că acei cai care urmau să fie sacrificaţi nu erau verificaţi, ci că erau acceptate cabaline de la oricine voia să vândă: “De la oameni care doar treceau pe la abator, dar şi de la oameni care încercau să scape de cai de la fermele care se închideau”.
De cealaltă parte, Paul Şoneriu (fratele secretarului de stat din Ministerul Agriculturii, Valentin Şoneriu), director al CarmOlimp, a subliniat şi el că firma sa a exportat în 2012 exclusiv carne de cal, nu şi carne de vită.
Drumul pe care l-a parcurs carnea de cal, fals etichetată, pană a ajunge pe rafturile din supermarketurile britanice, este unul întortocheat, precizează Daily Mail.
Carnea de cal din România a fost mai întâi vândută unui comerciant din Olanda, care, la rândul său, a dat-o mai departe pentru o comandă făcută de un antreprenor cipriot.
Cipriotul a vândut marfa firmei franceze Spanghero care furnizează carne pentru Comigel, compania ce produce mâncăruri semipreparate pentru Findus şi Tesco la fabrica lor din Luxemburg.
Prim-ministrul român Victor Ponta şi-a exprimat, luni, supărarea pentru modul în care România este blamată de fraudă. El a subliniat că statul român va contribui la cercetarile din acest caz pentru a-i descoperi şi a-i pedepsi aspru pe cei vinovaţi.