Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, condamnă utilizarea aluziilor de factură negativă la adresa cetăţenilor români în cadrul unei emisiuni radio din Italia (radio 105) şi a unei melodii promovate de acest canal radio, în care prezentatorul interpretează un personaj cu un comportament infracţional provenind din ‘Zingaria’, România sau Albania, scrie Agerpres.
‘Deşi este vorba despre o parodie, clişeele de factură negativă la adresa cetăţenilor români reprezintă o generalizare nejustificată şi un gest condamnabil cu atât mai mult cu cât, promovarea în media a stereotipurilor de acest tip pot incita la discriminarea întregii comunităţi de români. Apreciez reacţia promptă a reprezentantului Primăriei Romei, precum şi a reprezentanţilor comunităţii româneşti din Italia, fapt ce demonstrează solidaritatea la adresa şi în cadrul unei comunităţi ai cărei reprezentanţi sunt foarte bine integraţi şi au un rol important în dezvoltarea economiei Italiei per ansamblu’, a declarat ministrul Afacerilor Externe, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES sâmbătă de MAE.
Potrivit aceluiaşi document, Ambasada României la Roma s-a autosesizat şi va acţiona pe lângă instituţia abilitată – Oficiul italian antidiscriminare – pentru a condamna aluziile de acest fel şi pentru a solicita retragerea dreptului de difuzare a melodiei respective.
‘Reiterăm faptul că MAE respinge cu fermitate orice formă de discriminare, stigmatizare colectivă şi xenofobie, precum şi utilizarea de mesaje sau stereotipuri cu caracter discriminatoriu la adresa cetăţenilor români. Considerăm că astfel de manifestări nu fac decât să susţină şi să dezvolte o atitudine ostilă la adresa românilor, prin propagarea către publicul larg a unor stereotipuri negative care se răsfrâng asupra unei întregi naţiuni’, se mai arată în comunicat.