24.6 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialMerkel vrea mai multă claritate din partea Greciei privind programul de salvare

Merkel vrea mai multă claritate din partea Greciei privind programul de salvare

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că aşteaptă mai multă claritate din partea Greciei în privinţa punerii în aplicare a planului european de salvare, la întâlnirea din această seară cu premierul elen George Papandreou, la care participă şi preşedintele francez Nikolas Sarkozy, potrivit Mediafax.

„Am stabilit un program cu Grecia săptămâna trecută. Dorim să realizăm acest program şi avem nevoie de claritate. Acesta este scopul întâlnirii din această seară”, a afirmat Merkel.

Înaintea întâlnirii cu Papandreou, Merkel va discuta cu Sarkozy, reprezentanţii instituţiilor europene şi cu directorul general al FMI, Christine Lagarde, transmite AFP.

Sarkozy şi Merkel l-au invitat la discuţii de urgenţă pe Papandreou, după ce acesta a luat prin surprindere pieţele financiare şi pe liderii din zona euro prin convocarea unui referendum referitor la al doilea program de salvare a ţării, convenit săptămâna trecută la Bruxelles.

Întâlnirile de la Cannes au loc în ajunul summit-ului de două zile al G20 care începe joi.

Cele mai citite

Meciul pensiilor: Stolojan câștigă la scor, Năstase lovește sub prag

Politica domină terenul. Theodor Stolojan este pe podiumul pensiilor, în vreme ce Ilie Năstase a primit un "rever" politic Theodor Stolojan a fost premier,...

Burduja ia în calcul păstrarea plafonării la energie și după expirarea datei

Ministrul Energiei nu exclude scenariul în care va fi menținută plafonarea şi după 31 martie 2025 Sebastian Burduja dă asigurări că şi după 1 aprilie...

Atac armat în SUA: cel puțin patru persoane și-au pierdut viața

Un atac armat tragic a avut loc sâmbătă seara în Birmingham, Alabama, unde mai mulți atacatori au deschis focul, ucigând patru persoane și rănind...
Ultima oră
Pe aceeași temă