Cursa în care s-a angajat Grecia pentru a obţine un ajutor de salvare comun UE-FMI s-a încheiat o dată cu aprobarea planului de creditare de 110 miliarde euro în schimbul unei cure de austeritate draconice pentru populaţie.
După trei luni de tergiversări, ţările europene membre ale zonei euro au decis activarea unui plan de salvare fără precedent pentru Atena, alături de FMI, în valoare de 110 miliarde euro şi desfăşurat pe parcursul a trei ani. Planul vizează evitarea falimentului Greciei – confruntată cu o datorie colosală de peste 300 miliarde euro şi aflată în incapacitatea de a se împrumuta pe pieţele financiare – şi îi impune acesteia mari sacrificii de o duritate inedită. Şefii de stat şi de guvern din „Euroland” se reunesc vineri la Bruxelles, în cadrul unui summit extraordinar, „pentru a aproba procedura” şi „a trage primele învăţăminte” ale acestei crize. Pentru că, deşi a fost evitat efectul contagiunii, criza greacă a schimbat definitiv zona euro.
Europa a tras de timp în a acorda un ajutor Atenei – întârzierea datorându-se în principal reticenţelor Germaniei, confruntată cu o opinie publică ostilă să „plătească” pentru greci -, dar nu a avut altă opţiune pentru a evita atât falimentul acestui stat membru al zonei euro, cât şi contagiunea crizei, în special în Portugalia şi Spania, cu efecte grave în întreaga zonă a monedei unice europene. Pentru a se ajunge la „toţi pentru unu” a fost nevoie de luni de negocieri şi convingerea Germaniei de a accepta soluţia. Săptămâna trecută Berlinul a devenit capitala Europei, responsabilii Băncii Centrale Europene şi ai FMI venind aici pentru a convinge cancelarul german, Angela Merkel, şi comisia de finanţe din Bundestag să salveze uniunea monetară. Pieţele au încetat să asculte Parisul sau Bruxelles-ul şi s-au orientat spre Berlin, analiştii apreciind că respectiva criză euro a livrat o „Europă germană”. Criza a arătat că Europa nu este capabilă să gestioneze uniunea monetară. A creat reguli pe care nimeni nu le respectă, iar Europa, abia dotată cu o nouă faţă instituţională după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, s-a trezit confruntată cu sfidarea de a-şi redefini fizionomia economică.
Experţii arată că viitorul curs al evenimentelor în zona euro este mai mult sau mai puţin clar, sigur fiind că nimic nu va mai fi ca înainte de criza elenă. Zilele politicilor fiscale naţionale au luat sfârşit în Europa. Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, a cerut crearea unui guvern economic condus de la Bruxelles, iar şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a solicitat ca Tratatul de la Lisabona să-i confere „managementul economic”. Oficiali europeni apreciau ieri că summitul de vineri va aborda o reformă a Pactului de Stabilitate, incluzând „examinarea competitivităţii şi stabilităţii financiare”. Un punct cerut deja de Germania este întărirea disciplinei bugetare şi sancţiuni mai rapide contra statelor laxiste. Angela Merkel a subliniat că în viitor va trebui să fie posibilă retragerea dreptului de veto, cel puţin temporar, unui stat care nu-şi respectă angajamentele în ce priveşte politica monetară. „Pentru Germania este un punct esenţial.” La summit se va discuta şi controlul strict al agenţiilor de rating (Standard&Poor’s, Moody’s şi Fitch), acuzate de FMI şi de Comisia Europeană că au avut un rol în criza greacă, şi asigurarea că respectă regulile.
