26.5 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialBlocarea tranşelor împrumutului de 110 mld. de euro ar fi "un dezastru"...

Blocarea tranşelor împrumutului de 110 mld. de euro ar fi „un dezastru” pentru Grecia

Blocarea tranşelor împrumutului de 110 miliarde de euro ar fi „un dezastru” pentru Grecia, a avertizat marţi ministrul elen al Finanţelor, Georges Papaconstantinou, citat de AFP, potrivit Mediafax.

„Dacă ţara ar fi abandonată, fără ajutor ar fi un dezastru care ar strangula economia”, a declarat Papaconstantinou pentru publicaţia finlandeză Helsingin Sanomatsaid.

Guvernul elen negociază cu reprezentanţii Uniunii Europene (UE), Băncii Centrale Europene (BCE) şi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) furnizarea celei de-a cincea tranşe de împrumut, în valoare de 12 miliarde de euro din împrumutul de 110 miliarde de euro obţinut anul trecut.

FMI a avertizat că nu va debloca noua tranşă în lipsa unor măsuri suplimentare de austeritate.

„Toate părţile participante la negocieri sunt prudente, dar am încredere că vom ajunge la un rezultat bun”, a spus ministrul.

Reprezentanţi ai statelor europene vor participa miercuri la o reuniune la Viena consacrată în principal crizei persistente a datoriilor din Grecia, care au ajuns la 150% din PIB, în timp ce un nou plan de ajutor, în condiţii stricte, pare tot mai probabil.

Cotidianul elen Eleftherotypia a estimat marţi, fără să menţioneze sursa informaţiei, că noul plan de ajutor ar putea atinge 60 de miliarde de euro.

Papaconstantinou a spus însă că este prematur să se vorbească despre un ajutor suplimentar.

„Decizia privind un eventual ajutor suplimentar va fi luată mai târziu. Acesta va depinde de capacitatea noastră de împrumut pe pieţele financiare, anul viitor, care, în prezent, rămâne dificilă”, a adăugat ministrul.

Grecia urma să revină pe pieţele financiare anul viitor, dar, din cauza măsurilor de austeritate care au agravat recesiunea, este puţin probabil ca Grecia să se poată refinanţa singură.

Cele mai citite

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...

Burduja ia în calcul păstrarea plafonării la energie și după expirarea datei

Ministrul Energiei nu exclude scenariul în care va fi menținută plafonarea şi după 31 martie 2025 Sebastian Burduja dă asigurări că şi după 1 aprilie...

Un maraton ratat al fondurilor europene: România se blochează la 3%

Nicolae Ciucă reclamă faptul că din actualul exerciţiu 2021-2027 au fost atrase mai puţin de 3% din fondurile europene pe care România le are...
Ultima oră
Pe aceeași temă