Exit-poll-urile dădeau aseară, imediat după închiderea urnelor în Grecia, o situaţie de cvasi-egalitate între conservatorii de la Noua Democraţie – partid care s-a angajat să pună în aplicare planul de austeritate convenit de guvernul anterior cu FMI, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană – şi Syriza, formaţiune de stânga radicală care a promis să denunţe memorandumul încă din prima zi.
Sâmbătă seară, mii de greci s-au strâns în Piaţă Omonia din Atena pentru a sărbători victoria împo-triva Rusiei la Campionatul European de fotbal şi calificarea în sferturile de finală. Cu două zile înainte, alte mii de greci se strânseseră în aceeaşi Piaţă Omonia pentru a-l asculta pe liderul coaliţiei radicalilor de stânga, Syriza, Alexis Tsipras, ameninţând că de luni va denunţa memorandumul cu FMI şi cu Uniunea Europeană dacă va câştiga alegerile de duminică şi avertizând că Germania şi restul europenilor vor trebui să plătească dacă nu vor să rişte colapsul monedei unice şi al Europei. Cel mai probabil adversar al Greciei în sferturi este Germania şi, potrivit unui reportaj realizat de revista Der Spiegel, grecii văd în această confruntare fotbalistică un răz-boi simbolic cu cancelarul Angela Merkel şi cu programul de austeritate impus Greciei de troika formată din FMI, UE şi Banca Centrală Europeană. Sâmbătă, Merkel i-a avertizat pe greci că orice guvern va re-ieşi din alegeri va trebui să-şi asume obligaţiile conţinute în memorandum ca bază de por–nire pentru deblocarea ajuto–ru–lui financiar de 130 miliarde euro convenit. Dacă nu va pri-mi banii de la UE, Grecia mai are fonduri pentru pensii şi salarii până pe 20 iulie. Tsipras a încercat în ultimele zile să răstoarne datele problemei şi a ameninţat că dacă Grecia nu primeşte banii, atunci nu-şi va mai plăti datoriile. Este un pariu enorm cu viitorul Greciei şi al zonei euro şi există semne că grecii au început să se îndoiască de înţelepciunea asumării unui asemenea risc.
În Grecia, legea interzice pu–bli-carea sondajelor de opinie în ultimele două săptămâni de campanie electorală, aşa că nu există măsurători oficiale ale intenţiilor de vot. Dar, son–da–jele neoficiale citate de mai multe publicaţii arătau în ulti–mele zile o uşoară creştere pentru conservatorii din Nouă Democraţie şi pentru liderul lor, Antonis Sămăraş, şi, pentru prima oară, o stagnare sau poate un uşor declin pentru Syriza şi Tsipras. Grecii sunt furioşi, dar pânăşi tinerii prezenţi sâmbătă noaptea în piaţă Omonia păreau conştienţi că vor pierde meciul cu Germania.
Ce este în joc
Între timp, la jumătate de lume distanţă, în staţiunea Los Cabos din Mexic, liderii G20 îşi rodeau unghiile în aşteptarea rezultatelor alegerilor din Grecia. Preşedintele mexican, Felipe Calderon, afirmă în avans că G20 trebuie să îşi declare angajamentul pentru susţinerea unei Europe puternice, iar şeful Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Angel Gurria, a declarat că termenii bailout-ului Greciei ar putea fi renegociaţi, având în vedere că principalele partide pro-europene, Nouă Democraţie şi socialiştii dela PASOK, au anunţat deja că doresc această renegociere şi că, oricum, Grecia a rămas în urmă în privinţa aplicării programului de austeritate în săptămânile scurse de la alegerile neconcludente de pe 6 mai. Unii par înclinaţi să acorde Greciei o oarecare indulgentă dar, cu siguranţă, Angela Merkel nu este unul dintre aceştia. În cadrul unei reuniuni a Uniunii Creştin Democrate din Hamburg, care a avut loc sâmbătă, ea a reafirmat nevoia ca Grecia să îşi respecte toate angajamentele luate prin memorandum şi a respins orice renegociere, o poziţie susţinută atât de opoziţia social-democrată, cât şi de preşedintele eurogrupului, Jean-Claude Juncker.
Ce e în joc? Pe scurt, supravieţuirea Greciei în zona euro, supravieţuirea euro şi supravieţuirea Uniunii Europene. Dacă Syriza s-ar impune în aceste alegeri şi reuşeşte să formeze guvernul împreună cu Stânga Democratică sau cu Grecii Independenţi, ori chiar cu comuniştii marxist-leninişti, atunci cel mai probabil rezultat va fi anularea ajutorului şi revenirea Greciei la drahmă. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu băncile cu expunere mare pe Grecia, deşi preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a anunţat că BCE va pune la dispoziţia băncilor europene banii necesari în cazul unui colaps elen şi nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu euro luni, când se vor deschide bursele. De aceea, toată lumea se luptă să nu câştige Syriza şi transmite mesaje în acest sens.
Cheia este cine iese primul în alegeri. Grecia are un parlament unicameral cu 300 de parlamentari (nu că ar fi o idee proastă). Problema este că partidul care iese pe primul loc în alegeri primeşte automat un bonus de 50 de mandate, adică aproximativ 16,7%. Sâmbătă, atât Noua Democraţie, cât şi Syriza erau cotate în jur de 27%, dar acest lucru contează prea puţin dacă Syriza iese în frunte. Noua Democraţie nu poate conta decât pe socialiştii de la PASOK, singura formaţiune pro-europeană care are şanse să intre în Parlament, pentru a forma o coaliţie, în vreme ce Syriza – o grupare de formaţiuni comuniste, anarhiste şi ecologiste – are mult mai multe opţiuni. Tendinţa a putut fi observată din declaraţiile populiste şi foarte încrezătoare ale lui Tsipras, care a avertizat Bruxelles-ul că „vine să renegocieze drepturile oamenilor şi să anuleze planul de salvare” şi a ameninţat că, dacă europenii nu vor fi de acord, înseamnă că „vor sfârşitul poporului grec şi al euro”. În faţa acestei retorici, toate partidele au fost nevoite să se replieze şi să promită o formă sau alta de renegociere. În pofida bunelor inten-ţii şi a grijii pentru popor clamată de Tsipras, în Grecia lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par.
Cine vrea revenirea la drahmă
Potrivit Wall Street Journal, Tsipras, un „eurocomunist” în vârstă de 37 de ani, are un susţinător surprinzător în persoana lui Giorgios Kouris, 74 de ani, un mo–gul de presă care deţine posturile de televiziune Alter şi Kontra şi tabloidul Avriani. Kouris nu şi-a mai plătit angajaţii de aproape un an, dar este un suporter declarat al revenirii la drah-mă. Mulţi îl acuză că principalul său interes este să-şi vadă datoriile faţă de angajaţi şi faţăde stat redenominate în drahme astfel încât, în momentul în care drahma se va prăbuşi, să îşi poată folosi conturile în euro din străinătate pentru a-şi achita aces-te datorii. Kouris neagă că ar avea vreun cont în străinătate şi neagă că ar avea datorii. Cu toate acestea, ultimul salariu al angajaţilor Alter datează din iulie 2011. În noiembrie, angajaţii au luat cu asalt postul, pe care l-au transformat într-o tribună a mun–-citorilor împotriva măsurilor de austeritate şi, mai ales, într-o tribună împotriva elitei ca–pitaliste a Greciei din care face par–te Kouris. În martie, Kouris a fost nevoit să întrerupă transmisia. „Angajaţii sunt nerecunoscători şi proşti”, a declarat Kouris. „Nu toţi, numai conducerea lor, care provine din Partidul Comunist”.
Giorgios Kouris trebuie să se prezinte în faţa tribunalului pen-tru neplata taxelor, dar neagă că ar avea vreo vină şi dă vina pe „chestiuni tehnice” şi pe partenerul său de afaceri, Costas Yannikos, care deţine 25% din Alter (faţă de cele 51% ale lui Kouris), care se află în prezent în închisoare pentru că nu şi-a plătit impozitele către stat. Potrivit WSJ, Kouris susţine că a luat masa cu Tsipras în urmă cu trei luni – cam înainte de a începe ascensiunea acestuia – dar, din motive necunoscute, Syriza neagă vehement acest lucru.
Nu atât de încântaţi de drahmă sunt hotelierii şi angajaţii din sectorul turistic, cea mai importantă industrie a Greciei, atrage atenţia The Economist, care citează mai mulţi proprietari de hoteluri care susţin, pe bună dreptate, că revenirea la drahmă i-ar pune în imposibilitatea de a achiziţiona bunuri evaluate în euro şi i-ar aduce pe mulţi în situaţia de a declara falimentul. Dar când mogulii au datorii pe care nu vor să le plătească, cine mai stă de grija turismului?
Comunismul profund
Popularitatea lui Alexis Tsipras nu este deloc întâmplătoare, nici inexplicabilă. Grecia are o lungă tradiţie a „flirtului cu această ideologie”, scrie acelaşi WSJ, care a realizat un reportaj pe o insulă dominată de partidul comunist din Grecia (KKE) de mai bine de 70 de ani. Pe această insulă cu 8.500 de locuitori, din Marea Egee, pe care grecii au botezat-o „Stânca roşie”, KKE a obţinut pe 6 mai 41% din voturi. Toată lumea este comunistă pe „Stânca roşie” pentru că imediat după al doilea război mondial în Grecia a avut loc un război civil care a durat trei ani şi jumătate. Mulţi dintre comuniştii care au pierdut acel război s-au refugiat pe această insulă. KKE nu a obţinut decât 8,5% la ultimele alegeri, dar influenţa lor se manifestă prin sindicatele pe care le domină şi care sunt responsabile în cea mai mare parte de demonstraţiile violente pe care le-am văzut în ultimii ani. „Există Cuba, Coreea de Nord şi Icaria”, a declarat Anthony Papalas, profesor de istoria Greciei şi Romei la o universitate din Carolina de Nord. Să debarci în Icaria este ca şi cum ai călători cu maşina timpului. O mărturie a relaţiei strânse pe care o are Grecia cu o ideologie care a fost demult alungată din Europa, dar pe care ei încearcă să o readucă în prim-plan cu Syriza. Celor de laWSJ nu le-a scăpat nici semnificaţia simbolică a acestei poveşti: Icaria vine de la numele lui Icar, personajul mitologic care a ajun-s să simbolizeze utopia după ce a zburat prea aproape de soare şi i s-au topit aripile lipite cu ceară.
Soluţia crizei? Antichitatea
O ştire apărută zilele trecute în cotidianul Kathimerini dă măsura tragediei greceşti.
Grecii din Macedonia, în nord-vestul ţării, se întorc spre Anti-chitate pentru a găsi soluţii la criza euro. Potrivit ziarului citat, vânătorii de comori au luat cu asalt muntele Paggaio din apropierea oraşului Kava-la, unde au început să sape după artefacte datând din Antichitate, pe care ulterior să le vândă. Nu mai puţin de 15 gropi adânci de doi metri şi late de cinci metri au fost descoperite pe o arie de numai 3-4 kilometri pătraţi, au declarat martorii. Pe o zonă de 12 kilometri pătraţi se află 120 situri arheologice, majoritatea datând din perioadă bizantină, dar unele conţin artefacte care coboară până în Epoca de Bronz, au declarat arheologii citaţi de Kathimerini.
Ironia este cu atât mai mare cu cât Grecia modernă s-a născut ca o tentativă a oamenilor de cultură occidentali – şi în spe-cial germani – de a reface Grecia helenistă. Nici o cultură europeană nu este mai adânc legată la tradiţia Greciei antice decât cea germană. Când grecii au ajuns să îşi vandalizeze trecutul că să poată trece prin criză, se pune întrebarea: va plăti Germania pentru salvarea Greciei? La urma urmei, fără greci nu aveam nici cultura europeană şi nici măcar numele Europa.
