Un sejur într-o staţiune balneoclimaterică de pe litoralul românesc reprezintă un prilej, pentru multe persoane, de a-şi ameliora sau trata diverse afecţiuni ale căilor respiratorii, dar şi reumatismale inflamatorii degenerative.
„Am venit pe litoral cu fetiţa mea pentru a face aerosoli. Ne plimbăm în fiecare dimineaţă pe malul mării pentru a inspira aerul de mare”, ne-a spus o turistă. O astfel de terapie este la îndemâna oricui. Nu costă nici un leu. Este nevoie doar de puţină perseverenţă. Dacă unii profită din plin de aerul marin, sărat, alţii de-abia aşteaptă să-şi ungă corpul cu vestitul nămol, bogat în săruri şi minerale, utilizat cu succes şi în industria cosmetică.
Nămolul este la mare căutare în fiecare an, fie că este achiziţionat de la tarabe sau dintr-un centru medical specializat. O pungă cu nămol se vinde, pe plajă, în această vară, cu 10 lei, iar într-o unitate spa 600 g de nămol terapeutic costă cu 5 lei mai mult. În plus, turiştii care sosesc la mare pot opta pentru proceduri balneare şi de recuperare. În staţiunea Venus, de exemplu, în cadrul unei baze de tratament unice în zonă turiştii pot face, asistaţi de persoane specializate, hidroterapie, electroterapie sau kinetoterapie. Cadrele medicale stabilesc, după o consultaţie iniţială, ce tip de proceduri sunt indicate pentru fiecare persoană. Proprietăţi terapeutice au şi băile, care pot fi sulfuroase, cu bule de aer, galvanice sau de plante. În plus, se poate opta pentru masaj, cromoterapie, magnetoterapie, aromoterapie sau aerosoli. Preţul unei proceduri porneşte de la 18 lei şi poate ajunge la 100 de lei, iar o şedinţă durează între 10 şi 60 de minute. Astfel de terapii sunt căutate şi de turiştii străini.