22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDascălul unei biserici din Iaşi a fost arestat pentru omor

Dascălul unei biserici din Iaşi a fost arestat pentru omor

Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol, a declarat pentru Mediafax că trupul femeii de 48 de ani a fost stropit cu benzină, la finele săptămânii trecute, aceasta suferind arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corpului, însă soţul ei, dascăl la biserică, nu a cerut ajutorul medicilor.

A doua zi, victima a murit.

”Fapta a fost comisă în seara zilei de 17 august. Inculpatul este arestat preventiv pentru o durată de 30 de zile, după ce a fost reţinut. În seara zilei de 17 august, inculpatul, care este dascăl la biserica din sat, şi-a agresat soţia, sub pretextul că aceasta a consumat băuturi alcolice în exces. A lovit-o iniţial cu o bâtă peste corp, după care a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. După consumarea acestor agresiuni, nu i-a acordat niciun fel ajutor, a ţinut-o în casă până a doua zi, când victima a decedat. Decesul a fost cauzat de şocul postcombustional, consecinţă a arsurilor grad 2-3 pe aproximativ 30 la sută din suprafaţa corpului. A fost arestat pentru omor, reţinând şi cruzimile”, a spus Mihaela Apostol.

Bărbatul de 51 de ani nu a contestat măsura de arestare preventivă dispusă de magistraţii Tribunalului Iaşi.

”Era un om echilibrat şi nu avem explicaţie pentru gestul său. Era o familie normală, toată lumea este îngrozită. Era îngrijitorul de la biserica Ciorteşti, şi cântăreţ. Era omul de bază al părintelui din Ciorteşti, era un om de încredere, nu era violent sau recalcitrant. Nu ştim ce s-a întâmplat. Fiica lor avea planificată nunta peste două săptămâni. Este şocant”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Apostol, primarul comunei Ciorteşti.

Cele mai citite

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...
Ultima oră
Pe aceeași temă