10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCopil de 11 ani accidentat grav în localitatea Scurteşti

Copil de 11 ani accidentat grav în localitatea Scurteşti

“Un automobil condus din direcţia Scurteşti către Săgeata de un bărbat de 47 de ani a lovit pieton de 11 ani care ar fi ieşit din magazin pe partea carosabilă fără să se asigure”, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Marie Vrapciu.

Potrivit acesteia, copilul a fost transportat în stare de inconştienţă la spital.

“Şoferul a fost testat şi a fost depistat fără alcoolemie. S-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.

Cele mai citite

Sfârșit de drum pentru Djokovic la Roma. Sârbul a fost eliminat de locul 32 mondial

Novak Djokovic a fost eliminat din turneul ATP Masters 1.000 de la Roma și a constituit una dintre surprizele majore ale competiției. Cu toate...

VIDEO. Messi și compania revin și câștigă partida cu Montreal

Inter Miami, echipa unde evoluează Lionel Messi, s-a impus cu 3-2 în meciul cu Montreal, dar argentinianul nu a reușit să înscrie. Seria lui Lionel...

Veste tristă pentru handbalul românesc. Naționala masculină a ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2025

Naționala României de handbal masculin a fost învinsă decisiv de echipa Cehiei în manșa secundă a barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2025....
Ultima oră
Pe aceeași temă