Un comisar de poliţie din Sibiu a fost trimis în judecată pentru luare de mită, în stare de arest la domiciliu, într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie de la Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, fapta a fost comisă pe data de 12 iunie, când inculpatul lucra la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu.
„Inculpatul Crăciun Constantin (…) a pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei sau 500 euro, pentru a efectua acte de urmărire penală într-un dosar pe care îl avea repartizat spre instrumentare. În baza acestei înţelegeri, la data de 12 iulie 2018, ofiţerul de poliţie a primit de la martor, în biroul său, suma de 1.800 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Sibiu, cu propunerea de menţinere a măsurii preventive.