14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCare a fost ultima dorinta a lui Calin Farcas, înainte sa moară

Care a fost ultima dorinta a lui Calin Farcas, înainte sa moară

“Eu refuz să renunț în a lupta pentru a-mi salva viața. Și până în ultimul moment o sa lupt. Nu o sa cedez!”, a spus Călin Farcas în urmă cu două luni și așa a facut! Oameni din toată țara și din străinătate au donat 200.000 de euro, bani care erau destui pentru plămânii lui noi.

“Cu greu reușesc să mă mai țin de la o zi la alta, să supraviețuiesc (…) nu mai am putere să mă lupt și cu statul (…) după doi ani în care am privit moartea direct în ochi am simțit că dețin controlul, acum am început să mă simt amenințat de ea…”, a scris Călin în ultima lui postare pe Facebook, în timp ce era internat la București. 

Marți, în Parlament s-a ținut un moment de reculegere, după încheierea votului la Codul Penal, la cererea unei senatoare.

”Când n-a avut bani a zis că n-are bani. După ce a avut bani, nu l-a mai băgat nimeni în seamă. L-au lăsat de a murit ca un câine. L-au trimis de la Brașov la București și de la București la Brașov. Să le fie rușine.”, a spus tatăl tânărului.

Călin a fost conștient până în ultima lui clipă de viață și i-a rugat pe părinți să salveze un alt pacient, cu șanse reale la viață, cu cei 200.000 de euro care ar fi trebuit să îl salveze pe el.

Cele mai citite

Importanța recenziilor online și a prezenței digitale pentru spălătoria ta auto

sursa foto: shutterstock.com În era digitală, succesul unei spălătorii auto poate depinde în mare măsură de recenziile online și de vizibilitatea sa în mediul digital. Află cum...

FOTO. WhatsApp pregătește schimbări majore. Aplicația își va modifica designul

WhatsApp, aplicația cu milioane de utilizatori, își pregătește utilizatorii pentru o serie de schimbări semnificative. Una dintre cele mai notabile este modificarea designului aplicației....

BREAKING NEWS. Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă finala Europa League dintre Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen, care va avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă