10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCapitala și mai multe județe, sub cod galben de ploi. HARTĂ

Capitala și mai multe județe, sub cod galben de ploi. HARTĂ

Atenţionarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie vizează 17 judeţe, respectiv Suceava, Harghita, Neamţ, Bacău, Covasna, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti.

Codul galben a fost emis pentru intervalul 28 iunie, ora 03:00 – 28 iunie ora 23:00.

Potrivit meteorologilor, prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 20…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.

De asemenea, specialiştii ANM notează că va continua să plouă în majoritatea regiunilor până sâmbătă (30 iunie), temporar însemnat cantitativ.

Hartă ANM

 

De altfel, până vineri, 29 iunie, la ora 10:00, a fost emisă o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ şi manifestări de instabilitate atmosferică. Temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zonele de munte, precum şi în sudul, estul şi local în centrul ţării cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

 

Vor fi mai ales averse care pe arii restrânse vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă