0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialUdrea despre campania PNL împotriva sa: Trei bărbaţi se luptă cu Udrea...

Udrea despre campania PNL împotriva sa: Trei bărbaţi se luptă cu Udrea în culori „army”

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a afirmat că iniţierea de către PNL a unei campanii de strângeri de semnături pentru referendum privind Legea Capitalei, campanie numită „Apără Bucureştiul de Elena Udrea”, îi confirmă că face un lucru bun susţinând proiectul, potrivit NewsIn.

Am văzut că trei bărbaţi se luptă cu Elena Udrea şi chiar culorile sunt army, deci avem de-a face cu un adevărat război. Asta mă asigură că fac un lucru bun câtă vreme fac aşa un fac efort şi consumă atâtea resurse ca să se bată cu Elena Udrea”, a declarat democrat-liberala, invitată fiind să comenteze declanşarea acestei campanii de către liberali.

Udrea s-a declarat contrariată de strângerea de semnături pentru organizarea plebiscitului pe Legea Capitalei.

„Toată lumea vrea acest referendum. De ce este nevoie de o campanie în stradă pentru a strânge semnături pentru referendum şi împotriva Elenei Udrea, probabil că numai cei de la PNL ar putea explica. Una ar fi că se poate pierde controlul PNL asupra bugetului sectorului 1 care este cel mai mare buget, aproape cât al bugetului Capitalei”, a mai declarat Elena Udrea, în cadrul unei dezbateri organizate de ISP, numită „Reforma administrativă a Capitalei”.

În mai multe locuri din capitală, ACD a instalat corturi verzi, unde cetăţenii sunt îndemnaţi să semneze pentru demararea unui referendum local, prin care să se pronunţe dacă Bucureştiul va fi administrat în continuare de primării de sector, cum vrea opoziţia, sau doar de un primar general cu atribuţii sporite, aşa cum propune PDL. Pe corturi, pe care sunt afişate siglele PNL şi PC, sunt scrise şi sloganele sub care se se desfăşoară campania „Apără Bucureştiul de Elena Udrea” sau „Semnează pentru referendum”.

Elena Udrea a susţinut că reforma administraţiei Bucureştilor va trebui continuată după adoptarea Legii Capitalei prin modificarea şi a altor acte normative.

„Acum avem un nou proiect, să dezbatem modificările legislaţiei pe care Legea Capitalei trebuie să le genereze”, a declarat Elena Udrea, marţi, în cadrul dezbaterii „Reforma administraţiei locale”, organizată de către Institutul de Studii Populare. Udrea a făcut acest anunţ după ce şi-a însuşit o serie de critici pe care Sorin Ioniţă (Societatea Academică Română) le-a adus proiectului de lege a Capitalei, promovat de către PDL Bucureşti.

„Principiile legii, cel puţin cele mari, sunt corecte (…) Însă legea nu spune nimic despre multe lucruri şi nici nu are cum să spună. Problemele privind dezechilibrul de venituri nu se rezolvă prin legea dumneavoastră. Ar trebui modificat sistemul de echilibrare din Legea finanţelor publice locale. Dacă schimbăm doar anumite variabile politice, nu se va rezolva problema”, a spus Ioniţă în cadrul dezbaterii.

Acesta a apreciat că iniţiatorii trebuiau să supună mai întâi atenţiei opiniei publice un „green paper” care să conţină problemele esenţiale cu care se confruntă Capitala şi scenariile posibile de soluţionare a lor. După obţinerea unui consens, ar fi tebuit iniţiat un program legislativ mai larg decât o simplă reglementare a modului de alegere a edililor. „Propun să avem acest proiect de viziune şi care să ne explice în ce fel intenţionaţi, pe termen lung, prin acest proiect de lege, dar şi prin altele care vor trebui amendate să reglementaţi trei mari domenii: cel al veniturilor locale, regimul competenţelor care se suprapun sau al lipsei competenţelor şi problema investiţiilor mari”, a spus Ioniţă.

Udrea a admis că proiectul de lege a Capitalei nu tranşează chestiunea echilibrării bugetare, dar va clarifica subiectul competenţelor. În urma noii configuraţii a competenţelor de la nivelul primăriei Bucureştiului vor fi modificate şi alte legi. Ministrul a arătat că unele dintre ele sunt deja în curs de modificare, precum Legea urbanismului şi Legea construcţiilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă