1.1 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialBoc: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă cel mai târziu în...

Boc: Autostrada Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă cel mai târziu în aprilie 2012

Premierul Emil Boc a dat asigurări sâmbătă că, în primăvara lui 2012, va fi terminată autostrada Bucureşti-Ploieşti.

„Cel târziu în primăvara anului viitor, întreaga autostradă Bucureşti-Ploieşti va fi dată în folosinţă, practic este gata în decembrie, cu excepţia unui pod extrem de important şi care, din nefericire, nu va putea fi finalizat. În rest, este gata. Asta înseamnă că în primăvara viitoare, aprilie cel târziu, Bucureşti-Ploieşti e terminată. Acum suntem în fază finală cu aprobarea documentaţiei la Ministerul Transporturilor pentru ce înseamnă Comarnic-Braşov, un proiect mare, de anvergură, în parteneriat public-privat”, a spus Boc, prezent sâmbătă la Poiana Braşov, unde inspectează dezvoltarea şi reabilitarea domeniului schiabil.

Lucrările la Autostrada Bucureşti – Ploieşti sunt împărţite în două sectoare, respectiv Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct ’98/Com-Axa.

Autostrada Bucureşti Ploieşti va avea 62 de kilometri, din care sunt finalizaţi, la acest moment, 25 de kilometri, iar valoarea totală a lucrărilor se ridică la 450 de milioane de euro.

Termenul de finalizare a Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti este 31 decembrie.

In 2008, Guvernul promitea că românii se vor bucura la finele lui 2012 de aproximativ 1.050 de kilometri de autostradă. Cu un an înainte de termenul-limită 2012, şanse reale de terminare au doar vreo 245 kilometri. O parte din proiectele a căror începere a fost anunţată pentru perioada 2009-2012 fie au fost date uitării, fie au fost anulate. Citeste mai multe aici.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă