Şefa Comisiei juridice din Consiliul General al Capitalei, Elena Cruceru, a fost găsită în incompatibilitate de către ANI pentru că soţul ei face afaceri cu regia de termoficare. În ciuda repetatelor dezvăluiri de acest tip, făcute de inspectorii de integritate, existenţa ANI este în continuare pusă în pericol de interese şi demersuri precum amendamentele iniţiate insistent de UDMR.
Consilierul general Elena Cruceanu (PDL), preşedintele Comisiei Juridice şi de Disciplină de la Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a fost găsită în incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi riscă decăderea din funcţiile publice şi chiar o sancţiune penală.
ANI a constatat că soţul consilierei, Adrian Cruceru, asociat unic şi administrator la firma Con Civitas SRL din iulie 1991, a încheiat două contracte de prestări servicii cu RADET, regia de distribuţie a energiei termice din Capitală, subordonată CGMB. „Nu am primit nici o înştiinţare despre acest caz, acum aflu şi eu. Nu am mai avut asemenea cazuri până acum în CGMB. Cei care s‑ar fi putut afla în incompatibilitate au optat la timp pentru a nu încălca legea. Vom vedea ce e de făcut în acest caz”, a declarat Călin Murg, preşedintele de şedinţă la CGMB.
Elena Cruceanu a fost informată pe 17 decembrie 2010 cu privire la declanşarea procedurii de evaluare a ANI, iar în zilele următoare va primi rezultatele. După primire, are la dispoziţie 15 zile pentru a le contesta în instanţă, caz în care ar putea scăpa de consecinţele stării de incompatibilitate până se va da verdictul final. „Dacă nu contestă actul trimis de noi, ar trebui revocată din funcţie. Doamna Cruceanu a votat bugetul ştiind că o parte din bani se vor duce la firma soţului”, a declarat Horia Georgescu, secretar general al ANI. Valoarea celor două contracte încheiate între firma Con Civitas şi RADET este de circa 30.000 de euro. În perioada următoare, ANI va continua investigaţiile pe partea de conflict de interese în cazul consilierului Cruceanu. Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la cinci ani, au declarat surse din ANI.
De la pierdere la profit
Elena Cruceanu este consilier general din iunie 2008, iar firma soţului ei a înregistrat în acel an o pierdere de peste 400.000 de lei, iar în anul următor a avut un profit de peste 57.000 de lei, la o cifră de afaceri de aproximativ 1,2 miliarde de lei. În 2010, firma a ieşit din nou pe pierdere, cu un minus de peste 65.000 de lei. Societatea respectivă se ocupă de lucrări de instalaţii sanitare, încălzire şi aer condiţionat.
Cruceanu nu a putut fi contactată pentru a da detalii despre starea de incompatibilitate în care se află. Ea a fost înştiinţată în iulie despre problemele identificate de ANI şi drepturile pe care le are, respectiv acela de a-şi angaja un avocat şi de a prezenta informaţii suplimentare pe care le consideră importante. Inspectorii ANI au constatat că au fost încălcate prevederile Legii nr. 161/2003 şi au precizat că persoana este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani.
ANI a fost recent în situaţia de a-şi pierde dreptul de a mai cerceta şi a da verdicte în ceea ce-i priveşte pe cei care deţin funcţii publice, după ce o parte din parlamentarii UDMR au susţinut reducerea prerogativelor instituţiei, prin modificarea legii ANI. În ultimul moment, modificările au fost retrase, după care Comisia pentru Drepturile Omului din Senat a chemat reprezentanţii ANI să-şi prezinte raportul de activitate pe ultimii doi ani, despre care aceştia spun că se trimite Consiliului Naţional de Integritate, şi nu Parlamentului.