4.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodOcna Mures, un paradis in destramare

Ocna Mures, un paradis in destramare

» Viitorul nu suna bine pentru Ocna Mures. Micutul oras ardelenesc era odinioara renumit prin faptul ca avea stadion de fotbal cu nocturna, ridicat inca din anul 1936. De un deceniu insa, nimeni nu a mai aprins nocturna de la stadion, pentru ca nu mai exista bani pentru plata facturii la curent electric. Din vechea statiune cu bai sarate din Ocna Mures a mai ramas o balta cu apa tulbure. Singurele vestigii care amintesc de gloria apusa sunt furnalele ruginite ale fabricii de soda, ridicata in secolul al XIX-lea de baronul belgian Solvay, si cateva zeci de schele din metal corodat, care inteapa obsesiv vazduhul.

Cel mai vechi stadion cu instalatie de nocturna din Romania a fost ridicat in orasul Ocna Mures. In anul 1936, baronul belgian Solvay, proprietarul uzinelor de soda din localitate, singurele de acest fel din Europa de Est, a aprins luminile pe stadion. Baronul Solvay era mare amator de fotbal si a decis sa construiasca stadionul, exact peste raul Mures, in fata fabricii sale, pentru ca angajatii uzinelor sa aiba unde sa practice acest sport. Seara de seara, inginerii si muncitorii de la uzinele de soda veneau sa joace cate o partida de fotbal. In perioada interbelica, adesea veneau pe stadion si jucatorii echipei nationale de fotbal. De fapt, multi dintre componentii echipei Romaniei erau jucatori legitimati la echipa din Ocna Mures.

Acum, stadionul din Ocna Mures pastreaza inca stalpii si reflectoarele originale comandate de baronul Solvay. Insa de 10 ani nimeni nu a mai aprins lumina pe stadion. Motivul este ca nimeni dintre cei care iubesc fotbalul in micutul oras din Transilvania nu mai are bani sa plateasca factura la curent electric. De fapt, intregul oras seamana cu un paradis in destramare, asa cum scria Lucian Blaga, inmormantat in Lancram, nu departe de Ocna Mures. Orasul a fost lovit crunt de criza economica, iar acum traieste parca din umbra gloriei de odinioara. Povestea orasului Ocna Mures este aceea a micilor orase monoindustriale, care prospera o data cu fabrica ce naste asezarea si se prabusesc o data cu ea. Ocna Mures este un oras prabusit la propriu si la figurat. Centrul orasului nu mai exista. In anul 1978, apa care s-a strecurat in vechile galerii subpamantene, sapate inca de pe vremea romanilor, a "ros" stratul de sare, iar strazi intregi s-au prabusit intr-o groapa plina cu saramura amara.

 

In doar cateva ore, au disparut zeci de case, cu tot cu agoniseala oamenilor, precum si doua milenii de istorie. In anul 1990 a inceput prabusirea economica. Uzina de soda a mers tot mai rau, tinerii au plecat din oras, iar acum localitatea seamana tot mai mult cu un batran uitat de copii in azil. Potrivit recensamantului din anul 2002, Ocna Mures avea 15.503 locuitori. 10.543 dintre ei aveau varsta de peste 50 de ani.
"Mai am putin de trait, dar ma doare sufletul cand ma gandesc la copiii care au ramas in Ocna Mures. Daca se inchide si fabrica de soda, apai, atunci more tat orasul", spune nea Cornel, care, la 72 de ani, deplange soarta orasului.

O colonie belgiana
Povestea asezarii incepe inca de pe vremea Imperiului Roman. Acum doua milenii, asezarea purta numele Salinae si era locul de unde romanii scoteau tone intregi de sare cu ajutorul galeriilor ori carierelor deschise. Bolovanii de sare erau incarcati pe plute si trimisi pe Mures spre vest, unde comerciantii de sare preschimbau bolovanii albi in dinari sclipitori de argint. Sarea de la Salinae era apreciata pentru ca puritatea zacamantului este de 99 la suta. In perioada migratiilor barbare, asezarea a decazut. Totusi, localnicii au continuat sa exploateze sarea. Uneori, ei plateau tribut navalitorilor barbari in bolovani de sare, iar acestia ii lasau in pace pe mineri. In Evul Mediu, asezarea – care si-a luat numele de Uioara tocmai de la uiumul sau impozitul din sare pe care il percepeau stapanii din vremea aceea – a inceput din nou sa prospere.

 

Tocmai sarea a fost miza conflictului care a dus la ocuparea voievodatului Transilvaniei de catre regatul maghiar, dupa ce voievozii romanilor au decis sa vamuiasca plutele ce transportau sare pentru curtea regala ungara din Strigoniu. Prima atestare documentara a Uioarei este din anul 1203, adica tocmai de pe vremea cruciadelor, cu doua secole si jumatate inainte de atestarea istorica a Bucurestiului. Insa Uioara a inflorit din anul 1896, cand familia baronilor belgieni Solvay a decis sa ridice aici fabrica de soda. "Ei au ales Uioara pentru ca aveau aici cele trei elemente necesare pentru fabricarea sodei: apa din raul Mures, sarea de sub pamant si calcarul de pe dealurile din jur", povesteste actualul primar al orasului, Augustin Dragut.

Fabrica de soda era deosebit de profitabila, iar afacerea s-a dezvoltat continuu, fara sa fie afectata prea tare de primul razboi mondial. In perioada interbelica, "un muncitor de la Solvay avea salariu cat un ministru", afirma unul dintre localnici, Florin Prica, a carui familie s-a mutat in Ocna Mures-Uioara tocmai pentru a profita de boom-ul economic adus de fabrica belgienilor de la Solvay. "De fapt, Ocna Mures este un soi de colonie belgiana", spune hatru Tibor Kiss, unul dintre cei care locuiesc in oras.
In Ocna Mures a ramas legendara metoda prin care conducerea fabricii selecta muncitorii. Mergeau prin satele dimprejur si notau unde se afla cele mai frumoase gospodarii. Apoi, "head-hunterii" de la Solvay stateau de vorba cu primarul si cu preotii din sat, sa se intereseze ce fel de om era gospodarul vizat. Daca erau multumiti de raspuns, ei mergeau si stateau de vorba cu omul. "Efectiv, oferta lor era de nerefuzat. Dintr-un singur salariu, un muncitor de la Solvay putea sa-si cumpere patru boi. Deci oamenii bagau in buzunar in ziua de salariu o adevarata avere", spune Augustin Dragut.

Salariul oferit de companie nu era totul; muncitorii aveau adevarate pachete impresionante. Fabrica avea o capela in care toti angajatii se rugau, daca doreau, inainte sa mearga la lucru. "Toti muncitorii mergeau in costum la lucru. Nimeni dintre cei de la Solvay nu isi permitea sa mearga pe strada fara cravata, pentru ca era in joc imaginea fabricii", spun localnicii care isi mai amintesc de varsta de aur a orasului. Inca din perioada interbelica, fabrica avea doua autocare Mercedes care ii duceau saptamanal, gratis, pe oameni la teatru, la Sibiu sau la Cluj. De asemenea, fabrica Solvay avea si doua cluburi, unul pentru meseriasi si altul pentru ingineri. Atunci cand vreunul dintre angajati se imbolnavea, uzinele comandau medicamente din Elvetia, din SUA sau de unde era nevoie, spun batranii ai caror parinti au lucrat pentru baronul Solvay. Combinatul avea 500 de muncitori, patru ingineri, patru subingineri si opt maistri. seful combinatului, inginerul Aurel Lazar, terminase facultatea in Paris, la Sorbona.

Locul unde nationala de fotbal era acasa
Pe atunci, Ocna Mures-Uioara nu era renumita doar prin salariile incredibile pe care le primeau muncitorii de la Solvay, ci si prin competitiile sportive. Pe stadionul Solvay juca deseori echipa nationala de fotbal. Patru dintre titularii echipei nationale jucau in Ocna Mures. Printre ei, si legendarul Bazil Marian, decedat la varsta de 85 de ani, cel care avea sa devina, dupa al doilea razboi mondial, vedeta echipei Rapid Bucuresti. De doua ori pe an, pe stadion venea insusi baronul Solvay.
"Era o atmosfera extraordinara, nu se poate descrie in cuvinte", spune unul dintre batranii din oras, nea Toader. Pe langa stadion, in Ocna Mures a fost ridicat si un complex turistic cu bai sarate. Pe atunci, cladirea era luxoasa, aidoma unui cazinou.

 

Acum este o ruina. Decaderea localitatii a inceput in anul 1948, cand combinatul a fost confiscat. In fruntea lui au fost pusi comunisti care abia reusisera sa termine patru clase. Dupa o perioada, vechii ingineri au fost chemati inapoi, sa repuna fabrica pe picioare. In anul 1956, dictatorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej a schimbat denumirea localitatii din Uioara in Ocna Mures si a ridicat localitatea la rangul oficial de oras. Ocna Mures a devenit un centru unde vechii muncitori de la Solvay ii scoleau pe angajatii noilor fabrici deschise in Romania. Doar scoala profesionala din oras avea 1.500 de elevi. Combinatul si-a marit numarul de angajati la 3.600. Calitatea oamenilor insa a scazut dramatic.

Dupa anul 1989, familia Solvay a vrut sa reintre in posesia combinatului. Autoritatile au refuzat insa. A urmat o privatizare curioasa. Fratii Cristescu din Timisoara au preluat fabrica, pentru suma de 18,5 miliarde de lei vechi. "Doar instalatiile de metal vandute valorau 45 miliarde de lei", spune primarul Augustin Dragut. Apoi, fratii Cristescu au vandut fabrica de soda unui concern indian, GHCL, pentru 20 milioane de dolari. Acum fabrica merge prost, din cauza pretului mare la gaz metan. "Daca da faliment fabrica, moare salina de stat, care furnizeaza saramura pentru fabrica de soda, iar apoi moare orasul", se teme localnicul Vasile Pop.

Uitare
Dincolo de raul Mures, stadionul din Ocna Mures sfideaza parca vremurile cu stalpii sai de nocturna din secolul trecut. In ciuda celor sapte decenii si a comunistilor care au razuit cu manie proletara tribuna, un ochi atent inca mai poate deslusi inscriptia "Solvay" intiparita pe barne. Pe terenul de fotbal se antreneaza cativa adolescenti, jucatori ai echipei de fotbal a orasului, care activeaza in Liga a IV-a. Luminati piezis de soare, ei par niste pitici in raport cu propriile umbre, proiectate pe gazonul presarat cu petice de pamant sterp. "Nu sunt umbrele lor, ci ale jucatorilor din nationala", glumeste cu obida administratorul stadionului. In spatele stadionului se inalta fosta popicarie, devenita acum teren de vanatoare pentru serpii care cauta sobolanii ascunsi prin unghere. Singurul lucru ce pare de neatins din intreg stadionul este o placuta de metal care arata pana unde au ajuns apele revarsate ale Muresului la inundatiile din anul 1970.

Obsedantul prezent
Ocna Mures de azi este un oras atipic. Stradutele pavate cu piatra cubica si arhitectura cladirilor dau orasului un aer de burg german. Insa in locul pietei centrale a localitatii, asa cum exista in cele mai multe orase din fostul Imperiu Habsburgic, se afla un lac cu apa sarata si murdara, inconjurat cu garduri de beton. Este vorba de balta de saramura care a inghitit centrul orasului acum trei decenii. De asemenea, vizitatorul orasului este urmarit pretutindeni de prezenta obsedanta a schelelor de metal, inalte de zeci de metri. Schelele ruginite au fost abandonate. Nimeni nu stie cine este, in realitate, proprietarul sutelor de tone de metal corodat in fiecare an de aerul incarcat cu praf de soda. Schelele erau folosite pe vremea baronului Solvay pentru a colecta saramura ce servea drept materie prima pentru fabrica. De asemenea, in fiecare zi, la ora 15.00, vazduhul este strabatut de sunetul strident al sirenei care anunta schimbul de tura la uzina de soda.

 

Obiceiul a ramas de pe vremea bunului baron Solvay. In noul centru al orasului se afla cateva biserici si primaria, alaturi de cateva magazine. Numarul tinerilor de pe strada este inspaimantator de mic. Rata somajului este, pe zi ce trece, tot mai mare. In afara de muncitorii de la uzina de soda, mai sunt cam 200 de persoane care lucreaza in diferite fabrici din Alba Iulia, oras situat la 55 kilometri distanta de Ocna Mures. Insa nici lor nu le merge tocmai bine, iar saracia isi ranjeste coltii in oras. Nu departe de centrul civic, un barbat care a ramas fara un picior in urma unui accident pazeste zilnic gastele care pasc iarba firava de pe malul baltii cu saramura. "Suntem un oras atat de sarac incat nici de furat nu a mai ramas nimic in el", spune barbatul. Putin mai incolo, vechile magazine ridicate in perioada interbelica de comerciantii evrei sunt pustii. Batranul parc al orasului este dezolant.

 

Copacii seculari au fost taiati si inlocuiti cu tufe. Din fostul strand al orasului, care aduna anual mii de turisti din toate colturile Transilvaniei, a ramas o groapa cu apa tulbure. Vechea cladire a bailor sarate este demolata cu ravna de un investitor care a cumparat complexul turistic. In apropierea fabricii de soda, aerul pare amar. Poate este doar o senzatie a celui care stie ca furnalele ruginite arunca in vazduh reziduuri de soda caustica. Insa amarul din sufletele oamenilor este real. "Vedeti cladirea asta? Inca pastreaza firma cu numele Alimentara. Insa de mai mult de zece ani sta inchisa, iar cladirea se prabuseste incet", spune un barbat care isi conduce agale bicicleta spre strada principala.

1896 anul cand familia baronilor belgieni Solvay a decis sa ridice aici fabrica de soda.

1936 anul in care a fost construit stadionul cu nocturna din Ocna Mures.

15.503 locuitori mai traiesc in Ocna Mures. 10.543 dintre ei au varsta de peste 50 de ani.

De fapt, Ocna Mures este un soi de colonie belgiana." Tibor Kiss

Cele mai citite

OFICIAL! Țara care interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale

Australia a adoptat o lege revoluționară care interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale, marcând una dintre cele mai dure reglementări la...

Peste 300 de cazuri de HIV/SIDA depistate în primul semestru din 2024

În primele șase luni ale anului 2024, au fost depistate 321 de cazuri noi de HIV/SIDA, conform datelor oferite de Institutul Național de Boli...

USR protestează după decizia CCR de renumărare a voturilor: Vor să rămână agăţaţi de putere cu orice preţ

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a reacționat după ce Curtea Constituțională a decis renumărarea voturilor și a calificat-o drept "surprinzătoare şi "fără precedent", potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă