Cantaretul Cristi Minculescu se va intoarce pe scena, alaturi de trupa Iris, la sfarsitul lunii iulie – inceputul lunii august, a declarat pentru Mediafax managerul trupei, Cosmin Nicoara. "Va reveni pe scena la sfarsitul lunii iulie – inceputul lunii august", a declarat Nicoara, precizand ca aceste prime spectacole pe care le va sustine Minculescu dupa operatia de transplant de ficat pe care a suferit-o pe 24 martie vor avea o durata redusa, artistul neputand deocamdata evolua la capacitate maxima.
Managerul trupei Iris a adaugat ca, pentru toamna acestui an, la sfarsitul lunii septembrie – inceputul lunii octombrie, formatia pregateste un show de proportii, ale carui detalii urmeaza a fi puse la punct. Pana atunci, insa, Cristi Minculescu se recupereaza fizic.
Cantaretul a fost supus, pe 24 martie, unui transplant hepatic la o clinica din Germania, donatorul fiind chiar sotia sa, Rodica. De la acel moment, el a mai suferit doua interventii chirurgicale. In varsta de 50 de ani, Minculescu sufera de o boala ereditara, polichistica hepato-renala, mostenita de la tatal sau. Aceasta boala se caracterizeaza prin aparitia in ficat si rinichi a unor chisturi, care evolueaza si pot duce la afectarea functiilor organelor.