Mai multi profesori universitari sunt suspectati ca ar fi facut parte dintr-o retea de falsificare a peste 15.000 de diplome de licenta. Printre ei figureaza Ion Parvutoiu, fost profesor la Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucuresti, precum si Mina Silviu Dobronauteanu, rector la "Europa ECOR". Acesta din urma este considerat capul retelei de fabricanti de diplome la universitatile particulare neacreditate "Europa ECOR" si "Alexandru Ghica" din judetul Teleorman. Locuintele celor doi profesori au fost perchezitionate, iar actele ridicate probeaza implicarea acestora in fabricarea diplomelor de licenta, sustin surse judiciare. Multi dintre cei care au obtinut licente de stomatolog, jurnalist, jurist, contabil, inginer constructor, psiholog sau de sociolog sunt, in realitate, semianalfabeti.
Unii dintre solicitantii de diplome de licenta nu aveau liceul terminat, dar reteaua le-a confectionat diplome de bacalaureat si de absolvire a unei facultati. Cu aceste acte, solicitantii au fost inscrisi la universitati acreditate pentru obtinerea licentei. La examene insa au participat "inlocuitorii" semianalfabetilor, in baza unor acte de identitate falsificate. Pentru fiecare diploma "reteaua" a incasat in medie 3.500 de euro, iar inlocuitorii au primit cate 600 de euro. Noul scandal survine dupa ce Academia Militara Bucuresti a fost acuzata de procurorii anticoruptie ca a fabricat pe banda rulanta diplome de profesor universitar.
Locuintele profesorului Ion Parvutoiu de la Academia de Politie au fost perchezitionate in urma cu doua zile, cand au fost ridicate mai multe documente. El este suspectat ca ar fi fost responsabil cu depunerea dosarelor pentru sustinerea examenelor de licenta la universitati acreditate. Au mai fost perchezitionate sediile universitatilor implicate in scandal, respectiv "Europa ECOR – U.S." si "Alexandru Ghica" din cadrul Fundatiei "ERGOROM 79" din Alexandria, precum si domiciliul rectorului Sorin Mina Dobronauteanu, considerat de catre anchetatori seful gruparii de falsificatori. Se banuieste ca reteaua functiona din anul 2002, dar nu este exclusa ipoteza ca aceasta industrie sa fi inceput inca din 1995, o data cu prima promotie de absolventi ai celor doua universitati aflate acum in lichidare.
In timpul perchezitiilor au fost ridicati peste 30 de saci de documente, calculatoare, stampile cu insemnele unor ministere, licee, sectii de politie, chiar si timbre seci confectionate din metal, modele asemanatoare celor folosite de Monetaria Statului. Amatorii de diplome au fost racolati din aproape toate judetele tarii. "Membrii retelei aveau laminatoare pentru plastifierea cartilor de identitate falsificate, foloseau hartie fotografica specifica politiei, precum si hartie de diplome de bacalaureat identica cu cea folosita oficial", ne-a declarat Catalina Cruceru, inspector la Serviciul de Investigare a Fraudelor. Ancheta a fost demarata de DGIPI Ilfov (filiala a serviciului secret al Internelor), care a descoperit primele diplome falsificate. In prezent, de ancheta se ocupa Politia Sectorului 4 al Capitalei, coordonata de Parchet.
Mod de lucru
Membrii retelei conduse de rectorul Silviu Mina Dobronauteanu la universitatile "Europa Ecor" si "Alexandru Ghica" racolau din toata tara persoane care doreau sa obtina licente, apoi le intocmeau dosare de absovire a facultatilor de petrol si gaze, inginerie, stiinte economice, drept, management, contabilitate si informatica, psiho-sociologie, stomatologie si chiar medicina, fara ca persoanele respective sa fi urmat vreodata cursurile. Mai departe, aceste dosare erau depuse, in functie de "pile si relatii" , la diverse facultati acreditate, printre care figureaza Facultatea de Petrol si Gaze Ploiesti, Universitatea "Valahia" din Targoviste, Facultatea de Vest, Universitatea "Gh. Cristea" si Universitatea "Hyperion" din Bucuresti. Se estimeaza ca au fost falsificate peste 15.000 de diplome, cu pretul de aproximativ 3.500 euro bucata.
Pentru solicitantii analfabeti au fost gasiti inlocuitori carora li s-au fabricat acte de identitate false pentru a participa la examenele de licenta. La perchezitii au fost gasite circa 100 de buletine contrafacute. Fotografia aceleiasi persoane-inlocuitor aparea pe mai multe acte de identitate, cu nume diferite. Inlocuitorii castigau cate 600 euro pentru fiecare examen. Anchetatorii trebuie sa-i identifice pe toti inlocuitorii, pe beneficiarii diplomelor, precum si pe toti profesorii universitari implicati.
MECI promite excluderea din invatamant
Ministrul Ecaterina Andronescu promite ca va cere sanctiuni ferme pentru cei implicati in falsificarea diplomelor. In cazul celor care sunt cadre universitare si carora li se va dovedi clar vinovatia, se va merge pana la excluderea lor din invatamant. Corpul de Control al MECI va demara o ancheta abia dupa ce va primi de la politie date concrete. Pana ieri, la ora 16.00, la MECI nu exista nici o informare oficiala din partea Politiei Capitalei.
Istoricul universitatilor desfiintate
Pe perioada cat au functionat, universitatilor "Europa Ecor" din Bucuresti si "Alexandru Ghica" din Alexandria li s-au aprobat provizoriu si respins urmatoarele specializari: Universitatea "Europa Ecor" – Comert, Contabilitate si informatica de gestiune, Management, trei specializari autorizate; Relatii economice internationale, Stomatologie, Arte plastice, doua colegii medicale (Asistenta medicala si Tehnica dentara), Drept, Psihologie sociala, Finante, Jurnalism si Psihologie, specializari respinse, deci niciodata autorizate provizoriu Universitatea "Alexandru Ghica" – Contabilitate si informatica de gestiune, singura specializare autorizata; Administratie publica, Drept, Comert, Educatie fizica si sport, specializari respinse la autorizare.
Autorizare si acreditare
Potrivit legislatiei, institutiile de invatamant superior care functioneaza legal se pot situa intr-una dintre urmatoarele doua situatii: autorizata provizoriu – statut care le permite sa inscrie studenti si sa desfasoare programe de studii universitare, dar fara dreptul de a sustine examen de licenta si de a elibera diplome de licenta acreditata – universitate care are inclusiv dreptul de a organiza examen de licenta si de a elibera diploma de licenta.
15.000 de infractori pe strada
"Situatia este mult mai complexa decat pare. Pe langa cele 20 si ceva de persoane implicate in falsificare, in realitate si cei 15.000 de beneficiari ai diplomelor sunt tot infractori. Spectrul infractional este mult mai mare si implica mai multe spete – unii deja sunt angajati pe baza acelor diplome false etc. Teoretic, odata ce aceste diplome au fost eliberate, dupa incheierea cercetarilor, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii va trebui sa deschida proces si sa solicite in instanta anularea tuturor acestor diplome. Cum insa ancheta se va derula pe o perioada indelungata, pana la urma este vorba de o intreaga retea si ar trebui anchetati toti beneficiarii diplomelor, cred ca mai devreme de zece ani nu vom putea vorbi de anularea acestor diplome.
ARACIS condamna ferm asemenea atitudini si, in procesul de evaluare a universitatilor, care acum este in desfasurare pentru 45 de institutii de invatamant superior care sunt reevaluate la cinci ani, vom tine cont de toate informatiile si semnalele mass-media. Din pacate, sunt practici care incep sa se extinda si arunca o noua pata asupra invatamantului universitar", ne-a declarat dl. lector univ. Mihai Floroiu, purtatorul de cuvant al Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior.
La perchezitiile de la sediile universitatile neacreditate "Europa ECOR" si "Alexandru Ghica", precum si de la locuintele profesorilor Ion Parvutoiu (Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza) si Sorin Mina Dobronauteanu (rector la Universitatea Europa ECOR) s-au gasit probe care atesta falsificarea a peste 15.000 de diplome universitare. Imaginile pe care vi le oferim sunt filmate de DGIPI – Ilfov, filiala a serviciului secret de la Ministerul Internelor, institutie care a descoperit filiera de contrafacere a diplomelor.