Un cercetator de la University of Iowa si-a propus sa afle motivul pentru care majoritatea oamenilor consuma prea multa sare – si a ajuns la concluzia ca se abuzeaza de sare pentru ca aceasta ne face sa ne simtim mai bine.
Colectivul de cercetatori condus de psihologul Kim Johnson a constatat ca sobolanii privati de obisnuita sare de bucatarie par neinteresati de activitati care, in mod normal, ii atrag – de exemplu, refuza sa bea dintr-un lichid indulcit cu zahar sau sa apese o maneta care, atunci cand este apasata, activeaza electrozi care le provoaca o senzatie placuta.
Concluzia cercetatorilor a fost ca deficitul de sare si pofta de sare provocata de aceasta lipsa pot induce, impreuna, unul dintre simptomurile principale ale depresiei psihologice, pierderea placerii de a face lucruri pe care in mod normal le gasesti placute. De asemenea, ipoteza potrivit careia sarea este o substanta naturala care amelioreaza starea de spirit ar putea explica si de ce suntem atat de tentati sa abuzam de aceasta substanta, chiar si atunci cand suntem constienti ca sarea este una din cauzele hipertensiunii arteriale, a bolilor de inima si a altor probleme de sanatate.
Consumul mediu zilnic de sare pe plan mondial este, potrivit unor studii mai vechi, de 10 grame. Autoritatile medicale recomanda 4 grame, si se pare ca organismul uman nu are nevoie decat de cel mult 2 grame.
In zilele noastre, sarea este prezenta din (supra)abundenta in majoritatea produselor industriei alimentare. In vechime, insa, se gasea cu greutate. Consumul de sare si pretul acesteia au crescut exploziv in jurul anului 2000 inaintea erei crestine, cand s-a descoperit ca este un bun conservant al alimentelor. Soldatii romani erau platiti cu bulgari de sare (de unde si cuvantul “salariu”) In secolul al XIX-lea, a aparut metoda de conservare in frig, dar oamenii au continuat sa consume mancaruri prea sarate, pentru erau obisnuiti cu gustul si, oricum, sarea se ieftinise foarte mult. Astazi, 77 la suta din sarea pe care o consumam provine din alimentele produse de industria alimentara si din mancarea de la restaurant.
S-ar putea ca evolutia sa fi jucat un rol important in a ne face sa tanjim dupa sare. Stramosii nostri foarte indepartati au fost vietuitoare acvatice care traiau in apa sarata a oceanelor. Cand aceste animale acvatice au parasit mediul acvatic, corpul lor a avut nevoie in continuare de sodiu si de clor, ambele substante indeplinind un rol esential in procesul prin care apa intra in celule si iese de acolo – dar si in transferul de informatii intre celulele din creier si din restul corpului. In Africa, unde a evoluat mai intai omul primitiv, temperaturile inalte au facut ca transpiratia sa fie mai abundenta, si prin transpiratie se pierdea mare parte din sarea din organism. Inlocuirea sarii pierdute bera dificila, pentru oamenii traiau departe de coasta oceanului si mancau plante sarace in sare.
“Majoritatea sistemelor noastre biologice au nevoie de sare pentru a putea functiona normal, dar omul fiind o specie fara acces usor la sare, rinichii nostri au evoluat in asa fel incat sa o dramuiasca la maximum” – arata Kim Johnson.
A jucat un rol esential si comportamentul tipic speciei noastre si celor inrudite. Sistemul nostru gustativ este bine echipat pentru detectarea sarii, iar creierul nostru isi aminteste locurile unde am gasit sare De asemenea. Ori de cate ori consumam sare, se declanseaza mecanismul placerii din creier. Asadar, organismul are nevoie de sare si stie unde s-o gaseasca si cum sa o dramuiasca. Oamenii de stiinta descopera insa tot mai multe indicii ale faptului ca sarea este o substanta de care abuzam si devenim dependenti de ea – aproape ca de un drog.
Un indiciu in sensul ca ceva provoaca dependenta este ca il folosesti chiar stiind ca iti face rau. Multora, medicul le recomanda sa consume mai putina sare, dar nu reusesc sa se conformeze pentru le place gustul sarii si gasesc insipide alimentele cu continut redus de sare.
Un alt indiciu al dependentei este acela ca daca esti privat de substanta de care esti dependent, o ravnesti. Experientele facute de Kim Johnson si colegii sai arata ca activitatea neurala din creierul sobolanilor lipsiti de sare este similara activitatii creierului dupa ce sobolanilor li s-au administrat droguri.
