» Casa "Ion Creanga" din municipiul Falticeni a fost scoasa la vanzare. Proprietarul, familia Grumazescu, a notificat Ministerul Culturii si autoritatile locale cu privire la intentia de a vinde imobilul pentru o suma de 400.000 euro. Autoritatile nu vor sa-si exercite dreptul de preemptiune din cauza sumei mari si pentru ca imobilul a fost renovat cu materiale moderne.
Ministerul culturii si autoritatile locale isi pot exercita dreptul de preemptiune la cumpararea Casei "Ion Creanga", insa cel putin doua dintre acestea au spus clar ca nu vor sa isi exercite acest drept. Aurel Buzincu, directorul Directiei de Cultura Suceava, institutie care reprezinta Ministerul Culturii in teritoriu, a declarat ca nu s-a pus problema achizitionarii imobilului pentru simplul motiv ca "ministerul nu are bani". Totusi, Buzincu a tinut sa precizeze ca proprietarii nu vor avea dreptul sa faca ce vor cu aceasta casa. Mai multi intelectuali si functionari suceveni se indoiesc insa de acest lucru, argumentand ca au mai fost cazuri in care unele monumente care au intrat in proprietate privata "s-au surpat peste noapte". Astfel, o casa memoriala din Falticeni, dar si un perete exterior al unei intreprinderi-fanion din perioada comunista, decorat cu lucrari din mozaic, s-au surpat intr-o noapte.
Nici Primaria Municipiului Falticeni nu dispune de banii necesari pentru a cumpara Casa "Ion Creanga", de pe strada cu acelasi nume. "Pretul cerut se apropie mai mult de valorile unor case situate in orase mari precum Bucuresti, nu in localitati precum Falticeni. Oricum, primaria mai are cheltuieli mari de intretinere cu inca patru muzee si nu cred ca ne mai putem permite un eventual al cincilea muzeu", a declarat ieri primarul Vasile Tofan.
Strada Ion Creanga, cunoscuta si ca Ulita Radasenilor, este considerata de multi dintre cei care viziteaza Falticeniul un muzeu in aer liber, pentru ca in aceasta zona au trait si si-au purtat pasii oameni de seama, printre care se numara si Ion Creanga. De exemplu, la numarul 27 a functionat odinioara, intre 1846 si 1859, scoala de Catiheti. Aici, timp de un an, a invatat Ion Creanga. scoala de Catiheti de la Falticeni – "fabrica de popi", dupa cum ii spunea marele scriitor – a functionat sub conducerea catihetului Conta N., unchiul filosofului Vasile Conta.
Casa unde si-a desfasurat activitatea scoala de Catiheti a apartinut lui Grigore Bunescu, dascal la Biserica Sfantul Ilie, si apoi fiicei sale, Agurita D. Havris. Vechea constructie care a gazduit scoala nu mai exista in prezent. Asa cum mentioneaza autorul "Insemnarilor falticenene", Geo Nechita, "traversand pe partea dreapta, vis-a-vis de scoala de Catiheti, la numarul 30, a fost casa lui Pavel Ciubotaru si unde a stat in gazda catihetul Ion Creanga". Aceasta este casa scoasa acum la vanzare cu 400.000 de euro. Imobilul in care a trait Ion Creanga nu mai exista in forma in care era acum un veac si jumatate. Chiar daca a suferit unele modificari in timp, cladirea se aseamana inca destul de bine cu aceea de odinioara.
Inainte de cel de-al doilea razboi mondial, profesorul Virgil Tempeanu, sub egida Ligii Culturale, a pus o placa menita a le aminti trecatorilor ca in aceasta casa a stat Ion Creanga, pe vremea cand a fost elev al scolii de Catiheti. Nazdravaniile savarsite de acesta si povestite in "Amintiri din copilarie" au facut ca Ion Creanga si tovarasii sai de nazbatii sa se mute de aici in casa de peste drum, la numarul 29.
Renovata cu rigips
Notificarea privind intentia de vanzare a fost analizata si de Consiliul Judetean Suceava, aceasta fiind ultima institutie care isi poate exercita dreptul de preemptiune. Deocamdata, nu exista inca un raspuns ferm din aceasta directie, cu toate ca majoritatea inclina sa respinga oferta, unul dintre motive fiind faptul ca suma de 400.000 de euro este prea mare si pentru posibilitatile financiare ale Consiliului Judetean Suceava. Administratorul public al Consiliului Judetean Suceava, Petru Luhan, a confirmat aceasta situatie, precizand insa ca administratia judeteana intentioneaza sa faca o expertiza proprie cu privire la valoarea de piata a Casei "Ion Creanga" din municipiul Falticeni si, in functie de rezultatele acesteia, sa inceapa negocierile cu proprietarul, "in spatele caruia este o societate de avocatura". De asemenea, administratia judeteana este nemultumita si de faptul ca imobilul nu este in forma sa originala.
Potrivit lui Petru Luhan, cu mai multi ani in urma a avut loc un accident rutier, un vehicul izbindu-se de casa respectiva. Ca urmare, au fost facute doua lucrari de reconstructie la imobilul cu pricina. Administratorul public al CJ Suceava sustine ca "acestea nu au respectat standardele Ministerului Culturii". Un dosar cu privire la situatia imobilului a ajuns si la Complexul Muzeal Bucovina, institutie subordonata CJ Suceava. Directorul Emil Ursu a confirmat faptul ca, in prezent, casa nu mai este in forma de acum 150 de ani. El a precizat ca principala modificare adusa constructiei din pamant si material lemnos s-a facut dupa ce un TIR s-a izbit de imobil, peretele din fata fiind refacut folosindu-se alte materiale de constructii pentru amenajari interioare si exterioare decat cele din care a fost facuta casa, cum ar fi rigipsul.
» Istoric
Primarul Vasile Tofan spune ca nu are idee ca acea casa sa fi fost in proprietatea statului inainte de 1989. Niculina Grumazescu sustine ca este proprietara Casei "Ion Creanga" si ca a dobandit-o prin mostenire de la o ruda apropiata. Strabunicul Niculinei Grumazescu, Vasile Ursu, a cumparat aceasta casa cu peste o suta de ani in urma de la proprietarul de atunci, Neculai Alexandru. Casa i-a fost data lui Grigore Ursu, unchiul Niculinei Grumazescu, cel care fusese o perioada grefier-sef al Tribunalului Judetean Baia. Casa a fost transmisa succesorilor acestuia, iar cu aproape trei ani in urma a ajuns in proprietatea Niculinei Grumazescu. "Normal cred ca ar fi trebuit sa cer mai mult pe casa, dar m-a sfatuit avocatul meu sa cer aceasta suma", a declarat Niculina Grumazescu.