» SPIDERS, VIPERS, DIAMONDS sunt instrumente financiare care le dau investitorilor posibilitatea sa-si plaseze banii, la costuri scazute, in sectoare diverse ale economiei, pe pietele de marfuri ori in anumite piete regionale, unde accesul ca mic investitor ar fi nu doar mai scump, ci si mult mai dificil.
Pun pariu ca nu v-ati gandit niciodata sa investiti in ganganii sau in reptile! stiati, de pilda, ca un gram de venin folosit in industria farmaceutica se poate vinde, in functie de specia "producatorului", cu preturi cuprinse intre 45 si 3800 de dolari, mai scump deci decat un gram de aur (aproape 30 de dolari la cotatiile de vineri)?
Dar nu despre asta e vorba aici… "Paianjenii" si "viperele" cu care va fac cunostinta acum sunt, de fapt, branduri de instrumente financiare foarte populare printre investitorii din pietele mature de capital: ETF-urile (Exchange Traded Funds – despre care am scris saptamana trecuta).
Le numeam "fonduri cu mobilitate de actiune" pentru ca, spre deosebire de fodurile mutuale, ETF-urile pot fi tranzactionate in timpul sedintei; valoarea lor se poate schimba de la o ora la alta, spre deosebire de fondurile mutuale a caror valoare unitara (VUAN sau NAV in engleza) se calculeaza abia la sfarsitul zilei de tranzactionare. Agentia de stiri financiare Bloomberg, de pilda, are o sectiune specializata, organizata pe arii georgrafice, in care publica evolutia a zeci de ETF-uri din toata lumea. Am amintit, saptamana trecuta, in treacat, de cateva dintre cele mai populare ETF-uri de pe piata americana, locul de nastere al acestui tip de instrumente pentru investitii.
Cel mai lichid dintre ele, SPDR este administat de parintele ETF-urilor, compania americana State Street Global Advisors, si se tranzactioneaza la bursa americana cu simbolul SPY. SPDR este acronimul in limba engleza al Standard&Poors Depository Receipt, denumirea initiala a exchange trade fund-ului administrat de compania State Street Global Avisors. In timp, brokerii, dar si investitorii au inceput sa foloseasca tot mai des denumirea SPIDER (paianjen), iar compania care a lansat produsele a vazut in acest obicei o buna ocazie pentru crearea unui brand in sine, cu o sigla care chiar reprezinta un paianjen.
SPY urmareste evolutia unuia dintre cei mai importanti indici ai bursei americane S&P500 (graficul din imagine) si este regele lichiditatii printre ETF-uri. La sfarsitul lunii martie, media tranzactiilor pe 20 de zile depasea, potrivit administratorilor, 36,6 miliarde dolari. Prin comparatie, un alt produs financiar DIAMOND (DIA), care urmareste evolutia celuilalt indice american, Dow Jones Industrial Average, incheia luna cu tranzactii de 2,1 miliarde dolari.
Un brand concurent pentru "Paianjeni" sunt "Viperele" (VIPERs) scoase pe piata de compania americana Vanguard. Acronim pentru Vanguard Index Participation Receipts, "Viperele" au fost lansate in 2001 si au la baza indicii globali, regionali sau sectoriali dezvoltati de companie.
Unul dintre marile avantaje ale "menajeriei" de tip ETF este costul scazut, in comparatie cu fondurile mutuale profilate pe actiuni. Potrivit unei analize citate de Bloomberg, investitorii platesc anual 25 de dolari la fiecare 10.000 din activele plasate, comparativ cu 91 de dolari in cazul fondurilor mutuale. La fiecare tranzactie, brokerul percepe o taxa fixa, ceea ce, pe de alta parte, poate dezavantaja investitorii foarte activi.
In general, costurile nete pentru tranzactiile cu ETF-uri sunt in jurul a 0,2-0,3 procente, dar pot fi si 0,095 (cazul SPY) sau 0,6 (cazul "paianjenilor" de pe pietele emergente). Prin comparatie, majoritatea brokerilor romani comisioneaza tranzactiile micilor investitori la BVB cu 1,2-1,5%; comisioanele mai mici sunt disponibile pentru clienti cu rulaje consistente (peste 30-50.000 de euro).
Un alt avantaj al ETF-urilor este diversificarea. "Paianjenii", de exemplu, pot oferi expuneri in functie de sector (investitii in industrie, energie, financiar, servicii de sanatate, marfuri), subsector (piete de capital, banci, biotehnologie, petrol si gaze), marimea companiilor sau regiuni geografice (Asia, America Latina, Europa).
Cum popularitatea ETF-urilor este in crestere, si fluxurile de bani plasati se intensifica. Estimarile companiei Financial Research arata ca pana in 2011 plasamentele in acest tip de instrumente vor ajunge la 1.400 miliarde dolari, mai mult decat dublu fata de sfarsitul anului trecut.
Bloomberg noteaza ca cei mai mari furnizori de ETF-uri sunt cei de la Barclays Global Investors, cu 55% din piata americana (unde sunt listate cele mai multe), urmati de inventatorii produsului, cei de la State Street Global Advisors.