0.2 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportCe voturi pescuiesc Blaga si Oprescu

Ce voturi pescuiesc Blaga si Oprescu

Unii sociologi spun ca Blaga are prima sansa in turul doi, pentru ca ecuatia "Oprescu egal PSD" a distrus mitul independentului Oprescu, iar deviza PNL-PSD "Sa invingem raul de la Cotroceni" i-ar putea enerva din nou pe bucuresteni. Altii estimeaza insa ca voturile perdantilor se vor duce mai mult spre Oprescu.

Jocurile nu sunt facute pentru Primaria Capitalei, cred sociologii, desi rezultatele partiale au rasturnat ierarhia sondajelor facute la urne, plasandu-l pe Sorin Oprescu pe primul loc, PSD l-a luat inapoi in brate pe doctor, iar PNL a dat mana libera electoratului sau, dar l-a manat voalat impotriva "bordurienilor". "Votantii nu sunt disciplinati, ei nu mai asculta in masa indicatiile partidelor politice. Chestiunea cu «votati-l pe cutare in turul doi» nu prea mai tine", crede Catalin Augustin Stoica, directorul CURS. Totusi, sociologii prevad cam inspre cine vor curge voturile perdantilor din cursa pentru Bucuresti.

Lupta dintre Blaga si Oprescu va fi stransa, crede Ovidiu Voicu, coordonator de programe al Fundatiei Soros: "Blaga pleaca cu prima sansa, pentru ca are o capacitate mult mai mare de a mobiliza electoratul. Oprescu a strans multe voturi prin imaginea haiducului independent, pe care le poate pierde acum prin sustinerea pe fata pe care i-o dau PSD sau PRM". Voicu estimeaza ca cei care l-au votat pe liberalul Ludovic Orban fie vor sta acasa, fie vor merge spre Blaga, pentru ca "ei sunt oameni de dreapta, care il urasc pe Iliescu, si pentru ca programul lui este unul coerent, concret, ca al lui Orban, dar care ii lipseste lui Oprescu". In acelasi timp, grosul simpatizantilor lui Cristian Diaconescu, candidatul "oficial" al PSD, va merge spre Oprescu, iar o mica parte spre Blaga, care seamana cu tanarul social-democrat prin faptul ca "nu este badaran si are o imagine curata". Fanii lui Gigi Becali vor fi fermecati de asocierea Blaga-Basescu, in timp ce ai lui Cozmin Gusa vor merge pe mana lui Oprescu, "daca acesta va reusi sa-si pastreze profilul de independent, asemanator lui Gusa", crede Ovidiu Voicu.

In schimb, sociologul Mircea Kivu crede ca Sorin Oprescu pleaca drept favorit in fata lui Blaga. O mare parte din voturile primite de Cristian Diaconescu si de Cozmin Gusa vor merge catre Oprescu, in timp ce electoratul liberal al lui Orban se va diviza: "Vor merge fie pe ideea ca aleg dreapta, deci Blaga, fie pe ideea ca Blaga reprezinta partidul care e dusmanul de moarte al PNL". Kivu nu crede ca "demascarea" sustinerii PSD pentru Oprescu ii va lua din voturi: "Este, evident, o strategie a PSD, care a functionat acum 4 ani la sectorul 5". Profesorul de stiinte politice Alexandru Radu il vede tot pe Oprescu drept favorit in turul doi si observa strategiile folosite de cei doi candidati: "Blaga accentueaza rolul de forta care nu are nevoie de aranjamente, in timp ce Oprescu se bazeaza pe celelalte forte politice". Votantii PSD si ai PNL se vor duce in mare parte catre Oprescu, estimeaza Radu.

Totusi, sociologul Ovidiu Voicu arata ca strategia lui Oprescu si a partidelor care isi indeamna electoratul sa voteze cu el sau impotriva lui Basescu, deci si a lui Blaga, ar putea da gres: "O coalizare impotriva lui Basescu este o strategie proasta, asa cum s-a vazut si la referendum, si la europarlamentare. Nu va merge, pentru ca Bucurestiul il simpatizeaza pe Basescu".

 

 

Voturi pentru Bucuresti

Sorin Oprescu independent 30,4%
Vasile Blaga PD-L 28,1%
Cristian Diaconescu PSD 13%
Ludovic Orban PNL 11,4%
Cozmin Gusa PIN 5,9%

Sectorul 1:
Andrei Chiliman PNL 36,46%
Razvan Murgeanu PD-L 34,67%
Dan Tudorache PSD 16,88%

Sectorul 2:
Neculai Ontanu PSD 57,78%
Dan Cezar Ionescu PD-L 17,96%
Robert Ionescu PNG 11,71%

Sectorul 3:
Liviu Negoita PD-L 78,91%
Doru Giugula PSD 9,86%
Theodora Bertzi PNL 4,08%

Sectorul 4:
Cristian Popescu Piedone PC 37,67%
Radu Silaghi PD-L 22%
Vasile Mihalache PSD 14,75%

Sectorul 5:
Marian Vanghelie PSD 38,95%
Sebastian Bodu PD-L 25,82%
Mihai Becheanu PNG 14,95%

Sectorul 6:
Cristian Poteras PD-L 36,01%
Dan Darabont PSD 28,07%
Antonel Tanase PNL 15,36%

Consiliul General al Capitalei

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă