» Intre 14 si 24 martie, in Portul Cultural Cetate, pe malul Dunarii, a avut loc un workshop la care au participat scriitorii Ida Börjel, Kajsa Sundin, Kristofer Flensmark, Malte Persson din Suedia si Adela Greceanu, Dan Sociu, Claudiu Komartin din Romania.
» Workshopul a fost organizat de Institutul Cultural Roman din Stockholm, Centrul Cartii din Bucuresti si Fundatia pentru Poezie "Mircea Dinescu", iar urmarea va fi in toamna, cand Romania este invitata la Targul de Carte de la Göteborg si la Festivalul International de Poezie de la Uppsala.
Primele doua ore ni le-am petrecut impreuna, incercand sa iesim din Bucuresti. Din astea doua ore, numai pe strada Turda am stat o ora, la coada unui card imens de masini. Pana si noi, invatati cu Bucurestiul, eram ingroziti de ce se vedea in fata noastra. Suedezii nu spuneau nimic, erau oricum foarte obositi. In curand, stiau primele cuvinte in limba romana: "prima la dreapta" si "prima la stanga", dupa obositoarea voce a GPS-ului cu care masina era dotata. Cam in acelasi timp inghitisera si fumul primelor cinci tigari, pentru ca soferul a fumat nestingherit in masina.
Am plecat din fata Institutului Cultural Roman, din Aleea Alexandru, pe la 18.20, iar in Portul Cultural Cetate am intrat la 1.10. Un drum lung, cu o singura oprire: intr-un simulacru de parcare, dupa Craiova, cu niste toalete imputite si cu o ghereta de capat de lume, de unde am achizi-tionat cateva pungi de chipsuri si cateva sticle de Cappy Nectar. Oboseala noastra a fost pigmentata cu sutele de animale moarte, presarate de-a lungul soselelor.
La Cetate ne-au intampinat un vant furios, o cireada de caini afectuosi si gazda noastra, Masa Dinescu. Ida mai fusese aici, in urma cu trei ani, si primul lucru pe care l-a facut a fost sa intrebe de Zoia, o catelusa care disparuse chiar in urma cu doua zile.
20 de pagini
Ne-am carat bagajele – a caror greutate atarna in dictionare, carti, laptopuri –, am intrat in camere, am vazut mansarda: aici urma sa ne petrecem urmatoarele sapte zile. Nu ne imaginam insa ca va fi unul dintre cele doua spatii ale ritualului nostru zilnic: mancat in livingul de jos, lucrat in mansarda. Casa ne-a cucerit pe loc: spatioasa, prietenoasa, calduroasa mai ales, iar mo-bilierul Ikea l-am interpretat ca pe un prim omagiu adus noilor nostri prieteni suedezi. Masa s-a dovedit a fi gazda perfecta. Nu numai ca stia multe despre fiecare dintre noi, dar la finalul workshopului a fost si singura persoana care ne-a suportat lectura de proba cu toata pregatirea de dinainte: copiat text din laptop pe stick, mers cu stickul la calculatorul la care era conectata imprimanta, pus hartie in imprimanta, printat, dar printat prost si luat de la capat.
Schimbam primele impresii, facem primele planuri. Intelegem ca suntem complet de capul nostru, ca nu exista ore pentru mese, ca trebuie sa ne mobilizam si sa traducem in tot acest timp aproximativ cate 20 de pagini din cartea colegului "de echipa". Asta in lipsa cuiva care sa stie si suedeza, si romana. Masa ne propune o evadare pentru miercuri, cand am putea da o fuga la Craiova pentru spectacolul lui Purcarete, "Masura pentru masura".
Covrigi brasoveni de la Calafat
A doua zi ne dezmortim mai rapid decat ne-am fi asteptat. Claudiu, care nu are stare si nici nu va avea pana la finalul workshopului, ne ironizeaza, spunand ca ne comportam ca la olimpiada. Kristofer isi traduce de zor textele in limba engleza, pentru ca engleza este limba intermediara de baza. Dialogam exclusiv in engleza, dar cand lucram intelegem cat de important este sa consultam variantele originale, in romana sau suedeza. Chiar daca ne ia o vesnicie identificarea fragmentului de text in varianta originala, apoi verificarea fiecarui cuvant in dictionar, de multe ori ne este mai de ajutor versiunea in suedeza decat cea in engleza sau in franceza. Discutam fiecare nuanta, nu ne decidem pentru un argou sau pentru un jargon decat dupa ce ne consultam cu autorul. In acest timp, facem pe rand naveta intre living si mansarda, unde aducem cani de cafea si ceai negru cu lapte. Rontaim covrigi brasoveni cumparati de Mircea Dinescu dimineata din piata din Calafat si ne straduim sa-i explicam Idei, care are intotdeauna la indemana o agenda neagra Moleskine si un pix, cum se fac. Se pare ca nu am fost foarte clari, pentru ca Ida mi-a scris chiar ieri, cerandu-mi o reteta serioasa a respectivilor covrigi, pe care ar vrea sa-i faca pentru lansarea de saptamana aceasta a celei mai recente carti a ei.
"Te iubesc chirurgical"
Nu stim cum vad suedezii textele noastre, dar noi suntem incantati de textele lor. Cea mai recenta carte a Idei Börjel, "Legea bunurilor de consum", este o mimare a limbajului juridico-administrativ. Imi ia ceva timp pana sa ma obisnuiesc cu acest discurs, mai ales ca traducerea in franceza nu este grozava. Dar, pe masura ce inaintez in text, mi se pare tot mai palpitant. Dan ne explica incantat cat de minimaliste sunt textele Kajsei Sundin si cat de aproape sunt textele lui cele noi de poezia conceptuala, care in Suedia are deja o traditie de cativa ani buni. Adela ne intreaba daca "Te iubesc chirurgical" suna bine si, intr-adevar, acest vers din textele lui Kristofer Flensmark ramane un fel de hit al workshopului de la Cetate. Claudiu a identificat ironia si jocurile de cuvinte din poeziile lui Malte Persson si, auzind cat de bine suna in limba romana, respiram cu totii usurati, pentru ca Malte ni se paruse cel mai dificil poet dintre toti.
Cea mai grea proba a dat-o Dan chiar in a doua seara, cand a trebuit sa le explice in engleza prietenilor nostri suedezi o parte din cantecele deocheate cantate, ragusit si cariat, dar fermecator, de trei lautari din sat.
Intr-una din zilele urmatoare, chinuindu-ne sa gasim echivalentul in limba engleza pentru strut, aflam ca respectivul cuvant romanesc exista, in exact aceeasi pronuntie, si in suedeza. Aflam si care sunt cele doua cuvinte suedeze impuse pe plan international: trol, pe care il stie toata lumea, si ombudsman, care ne-a trimis pe toti la dictionare.
Serile ni le-am inceput, fara exceptie, in living, vorbind mult, noi intrecandu-ne in a le povesti diverse intamplari mioritice, ei facand ochii mari. Nu mai e nevoie sa spun ca Dan s-a dovedit a fi, contrar asteptarilor, cel mai vorbaret si cel mai de succes povestitor. Ni le-am continuat in mansarda. Cand nu am ascultat muzica de inmormantare din colectia de hituri a lui Dan, am vazut filme din colectia Masei: "432", pe care suedezii nu-l vazusera si pe care cu siguranta nu-l vor uita multa vreme, "A fost sau n-a fost?", la care au ras, dar doar de la un punct incolo, si "Scurta istorie a animatiei romanesti", la care Malte nu a avut decat un singur comentariu: "Ciudate povesti de dragoste in animatia romaneasca…".
The lord of the bottles
In excursia pe jos pana la cel mai apropiat sat (Cetate, la aproape 4 km), am reusit sa ne imprietenim cu un nou catel, care intr-un final s-a alaturat culturii canine din Port, si sa le trezim simpatia pustilor din sat, care au renuntat la miuta doar ca sa ne insoteasca.
In piata din Craiova, ne-am cautat cuvinte in engleza ca sa-i explicam vanzatoarei ca fetele nu vor sa cumpere stevie si leurda, ci doar sa le vada si, eventual, sa guste un varf de frunza. si nu, nu dorim o legaturica de loboda, pentru ca mergem la teatru. La restaurantul unde am luat pranzul, ne-am simtit trasi in piept de patronul smecher, care ne-a stat pe cap tot timpul mesei, bagandu-ne pe gat mititei grasi si aproape cruzi, cascaval pané Hochland si clatite cu dulceata de nuci verzi care nu avea gust de dulceata de nuci verzi.
Calafatul ni s-a parut un oras superb, unde cafeaua era doar 2 lei si unde in gradini am vazut sute de sticle de plastic, ordonate, infipte cu gura in pamant. Am inventat pe loc denumiri si explicatii nastrusnice pentru asta: "catcher in the bottles’ field" ("de veghe in lanul de sticle"), "the lord of the bottles" ("stapanul sticlelor") si "the place where the wild bottles grow" ("locul in care cresc sticlele salbatice").
La plecarea din Cetate, am luat-o pe drumul spre Alexandria pentru a trece prin celebrul Buzescu. Cum a spus Ida: "Parca ar fi o halucinatie". Nu puteam insa pleca de la Cetate inainte de a reface, in varianta noastra, cateva din pozele Abba si afisul electoral din mansarda, cu Dinescu, Caramitru, Plesu si Dan Haulica, in aceasta formatie, in ’90. Iar cea mai mare extravaganta suedeza este ca despre orasul Tierp se spune ca este atat de urat incat pana si ciorile zboara pe spate ca sa nu-l vada.
