Anul 2008 este unul al tuturor primejdiilor si inceputul posibil al unei serii de evenimente grave in lumea intreaga. S-a atras atentia ca este un an electoral, in care vor aparea noi figuri la conducerea Rusiei (in primavara), a Statelor Unite (unde alegerile vor avea loc in noiembrie). Importanta acestor alegeri este exagerata de comentatori: marile puteri au politica lor, iar continuitatea va continua sa existe in deciziile de natura politico-strategica.
Ceea ce va fi de temut s-a petrecut deja. Ramane doar sa traim consecintele unor decizii politice care s-au luat, dar nu si-au desfasurat inca efectele. Cel mai indeaproape, fiindca se petrece in vecinatatea granitelor noastre, ne priveste decizia USA si UE de a sprijini proclamarea independentei provinciei Kosovo. Aceasta decizie, cu care Romania nu e de acord (facand opinie separata in cadrul UE, fara sa fie, de altfel, singura), este o cutie a Pandorei, lasand usa deschisa unei multimi de revendicari si tot atator conflicte potentiale, pana in momentul de fata "inghetate", dar care, de acum incolo, risca sa se aprinda. Cele mai multe privesc spatiul rusesc si postsovietic (vezi articolul lui Carol Harsan din "Romania libera" de luni, 7 ianuarie). Rusia dezaproba aceasta decizie, si are dreptate din punctul ei de vedere. si mai aproape de noi, separatismul transnistrean va gasi argumente suplimentare. De data asta exemplul Kosovo s-ar putea arsta favorabil influentei rusesti in aceasta zona a lumii.
Un alt potential conflictual major, mult mai primejdios, se gaseste in Iran. Aceasta tara poate sa scape de sub control. Decizia Iranului de a continua procedurile tehnice pentru a imbogati uraniul (care, la termen, ar duce la obtinerea armei nucleare) este de o extrema gravitate. SUA par decise sa nu suporte o astfel de escaladare a proliferarii nucleare, care ar duce la accentuarea tensiunii in Orientul Mijlociu. Sunt multe indicii ca Guvernul american ar fi dispus de pe acum sa bombardeze instalatiile pentru imbogatirea uraniului din Iran, in ciuda faptului ca expertii militari nu ar fi favorabili unei asemenea reactii radicale (experienta mai degraba nefericita din Irak fiind o lectie pentru militari). In asteptarea unei decizii de atac, care ar putea foarte bine sa vina in ultimul an al Administratiei Bush, a trecut destul de putin observat faptul ca in 13 decembrie anul trecut Rusia a anuntat ca va vinde Iranului uraniu imbogatit, o miscare inamicala pentru tarile NATO, care la randul lor avanseaza pioni, de pilda in Georgia.
Situatia se complica si mai mult daca tinem seama de succesele strategice ale nebuloasei Al Qaeda, in zone in care pana acum era putin operativa. Recentul atentat din Algeria, prezenta organizatiei teroriste pe coasta occidentala a Africii, in Mauritania, (care a dus la anularea raliului Lisabona-Dakar) si, mai ales, asasinarea prietenei bune a Americii, candidata la reocuparea postului de prim-ministru al Pakistanului, Benazir Bhutto, arata ca terorismul islamic nu numai ca nu a putut fi infrant de SUA si aliatii occidentali, ci este mai activ si mai distructiv decat oricand, existand posibilitatea ca Al Qaeda sa pregateasca un atac nuclear terorist intr-o metropola occidentala.
Scumpirea materiilor prime, in special a petrolului, a carei principala cauza este o crestere considerabila a cererii din tarile emergente (China in primul rand, dar si India si Brazilia), cu un baril brut care a atins 100 de dolari (cifra de 200 dolari fiind deja vehiculata), preturile ametitoare ale unciei de aur, indica faptul ca aceasta criza nu e numai politica, ci si economica.
Acest tablou, atat de sumbru la prima vedere, este ponderat numai de faptul ca multimea dezechilibrelor este atat de mare, forta contradictiilor atat de ingrijoratoare incat se poate spera ca ele se vor antagoniza. Dar in ce mod nu stim!
Romania, aflata, ca intotdeauna in istoria ei, la limita a doua imperii si chiar a doua lumi, aparent ancorata mai bine ca oricand la Occident, nu poate decat sa incerce sa se consolideze politic si economic, pentru a aparea cat mai credibila aliatiilor ei. Tara noastra trebuie sa fie un aliat solid, dar cu personalitate, nu un stat clientelar si servil, sa-si spuna punctul de vedere, inclusiv cand are divergente cu aliatii si partenerii ei.
Luptele interne vor cunoaste o sporire in acest an electoral (alegeri locale si parlamentare, pregatirea celor prezidentiale). Daca stim ca antagonismele vor fi dure, partile ar trebui, cel putin, sa vadeasca un anumit acord asupra marilor optiuni internationale. In ce priveste politica interna, ar trebui sa vedem mai clar ce facem pentru a readuce in tara forta de munca autohtona (in caz contrar, vom fi colonizati de kazahi sau de chinezi!), cum sa impiedicam desertificarea tarii, deja bine pornita in Campia Dunarii, in care, in continuare, irigatiile nu functioneaza decat daca ploua. Et caetera. Din pacate, ne pasionam de accidentul de masina al unui ministru sau ne intrebam unde era primarul cand a inceput sa ninga, lucruri de care, la drept vorbind, ar trebui sa ne pese mai putin. Oare atata usuratate ne pregateste cu adevarat pentru un viitor al tuturor primejdiilor?
