» Nu cu mult timp in urma,
Institutul Cultural Roman a adus la Bucuresti mai multi reprezentanti ai marilor edituri din Franta.
» Edition Denoël este parte a grupului Gallimard inca de la inceputul anilor ’50, specializata fiind mai ales pe literatura straina.
» Olivier Rubinstein, reprezentant al editurii care publica in Franta cartile lui Mircea Cartarescu, a explicat pentru "Romania libera" cum functioneaza sistemul editorial francez.
» Pentru ca nu ne-am indepartat foarte mult de sezonul premiilor literare in Franta, prima mea intrebare se refera la asta: exista o politica editoriala care sa decida in cazul atribuirii premiilor literare?
— Este o intrebare complicata, pentru ca toate premiile literare din Franta functioneaza in asa fel incat majoritatea membrilor juriilor sunt ei insisi autori publicati de o editura sau alta. Asa ca, pe de o parte, au o anumita afinitate fata de editura care i-a publicat, iar pe de alta parte in Franta se intampla cum nu se intampla, bunaoara, in spatiul anglo-saxon: membrii juriului sunt alesi pe viata. Prin urmare, intotdeauna va exista o banuiala care va plana asupra premiilor literare in Franta, asupra functionarii lor si a felului cum sunt acordate. In revansa, exista premiile deschise, cum este cel al Radioului Public Francez, in care cititorii sunt cei care fac parte din juriu, deci ei decid ce carte merita sau nu sa fie premiata. Aceste jurii sunt mai de incredere, este mai greu sa le banuiesti de mici aranjamente.
» Dar pot premiile literare in Franta sa influenteze gustul cititorilor?
— Desigur.
» Va intreb asta pentru ca in Romania premiile nu prea conteaza.
— Da, stiu ca aveti premii foarte putine. In Franta, in ciuda tuturor, premiile continua sa aiba o influenta asupra vanzarii cartilor. Desigur, depinde de ani, de selectii etc. In plus, noi mai avem o sansa: la televizor, in presa scrisa exista un spatiu generos consacrat cartilor. Exista suplimente literare publicate de cotidiane, exista emisiuni la radio si televiziune, iar premiile focalizeaza atentia publicului asupra alegerilor facute. Iar un premiu Goncourt sau un premiu Renaudot vinde asa cum nu s-ar vinde o carte care nu l-a primit.
» Spuneti ca exista intotdeauna spatiu pentru carti in presa. Dar poate impune literatura un subiect mediatic puternic?
— Desigur, chiar daca prin literatura nu trebuie sa intelegem neaparat rolul social al scriitorului. In Franta, o situatie particulara fata de alte tari, scriitorul, inca de la Émile Zola, a jucat intotdeauna sau cel putin a pretins ca joaca un rol politic, un rol social. Prin urmare, cuvintele scriitorului, avand o mai mica sau o mai mare putere de influenta, sunt totusi ascultate cu interes. Uneori asistam la lucruri de-a dreptul amuzante. Sunt intervievati scriitori debutanti, de exemplu, li se cere parerea asupra situatiei din Orientul Mijlociu, fara ca ei sa fie calificati pentru a vorbi despre asta. Oricum, am impresia ca literatura se afla in mijlocul societatii, indiferent daca are sau nu vreo influenta sau daca se vand sau nu cartile. Spre deosebire de alte tari, la noi exista o productie enorma de carte. In luna septembrie, cand este "La Rentrée littéraire", apar 700 de titluri noi in mai putin de trei saptamani. Intrebarea care se pune este cu privire la durata de viata a unei carti. Sunt carti care, daca nu s-au vandut in prima luna de dupa aparitia in librarii, sunt moarte.
» Pentru ca vorbiti despre viata unei carti, anul trecut juriul Goncourt l-a preferat pe Weyergans lui Michel Houllebecq. Cum a fost viata cartii lui Weyergans, "Trei zile cu mama", dupa Goncourt?
— Desigur, cartile lui Weyergans sunt acum mai bine vandute decat daca el nu ar fi primit acest premiu.
» Mai bine decat Houllebecq?
— Nu, mult mai prost decat Houllebecq. Dar mai bine decat daca nu ar fi primit premiul. Premiile nu reflecta intotdeauna realitatea gustului publicului. Nu e cazul acesta, pentru ca Weyergans este un autor foarte bun. Dar uneori putem fi luati prin surprindere de alegerea facuta de un anumit juriu, gandindu-ne la oferta din care putea alege. si atunci ajungem la micile aranjamente, la luptele de putere intre casele de editura, de care va vorbeam si mai devreme.
» Putem vorbi de o presiune a pietei editoriale?
— E mult mai complicat. Tine mai degraba de regulile unei diplomatii nescrise. Nu exista nimic reglementat oficial, dar traditia functionarii premiilor literare merge in urma cu ani buni. Nu stiu daca se va schimba vreodata ceva si cand.
» Anul trecut, Romania a fost invitata in cadrul programului Les Belles Etrangères. Credeti ca asta a deschis cumva interesul pentru literatura romana in Franta?
— Problema nu se pune daca cititorul francez poate fi interesat de literatura romana, rusa sau bulgara. Cititorul este interesat de cartile bune. Nu trebuie judecat in limitele nationalismului, ci in limitele literaturii. Exista scriitori foarte buni in Romania. Eu sunt editorul lui Mircea Cartarescu de mai bine de 15 ani si sunt foarte mandru de asta. Dar eu nu spun ca public un autor roman, ci public un scriitor foarte bun. Sesizati diferenta? Desigur ca cititorii francezi sunt interesati. Tarile estice s-au deschis acum aproape 20 de ani si exista o dorinta de a descoperi ce se intampla in aceste tari. Oamenii nu cunosc prea bine aceasta lume, nu au intotdeauna o imagine corecta asupra a ceea ce se intampla aici, de aceea prezenta noastra, e editorilor francezi, la Bucuresti, venirea romanilor la Paris sunt importante pentru schimburile culturale, pentru noi descoperiri.
» Si cum arata o carte buna? Ce inteleg acum francezii printr-o carte buna: vor autofictiune, vor fictiune, vor roman istoric?
— Nu exista retete pentru asta. Daca as sti reteta unei carti bune, as fi un editor foarte bogat. Exista diferite genuri literare, dar nu exista retete. De exemplu, cand am publicat prima carte de Mircea Cartarescu, am publicat de fapt un scriitor care nu semana cu nimic din ce citisem pana atunci, poate putin cu Borges. Iar asta mi se pare esential, sa descoperi o voce noua. De exemplu, un autor roman care scrie ca Bret Easton Ellis nu ma intereseaza absolut deloc.
» Dar recunoasteti ca exista si in literatura diverse curente, diverse mode. De exemplu, la inceputul anilor ’90, in Romania era moda autobiografiilor sau a romanelor inspirate din biografiile personale.
— Este exact ce se intampla peste tot. In Franta am avut moda "noului roman", a autofictiunii. Acum, oamenii s-au cam plictisit de autofictiune si revin la o naratiune mult mai construita, mai literara, mai imaginativa. Desigur ca exista mode. A fost moda secolului al XVIII-lea, a secolului al XIX-lea. In secolul al XVIII-lea, de exemplu, era moda jurnalelor de calatorii. Important pentru un editor este ce scoate dintr-o moda literara, dar mai ales sa inventeze o moda literara. De exemplu, aparitia cartilor lui Michel Houllebecq a inventat aproape un nou stil de a scrie literatura.
