Daca facem apel la memorie, Partidul Romania Mare a debutat in 1991, ca o alternativa regateana a PUNR, formatiune nationalista avand preponderent rezonanta in randul electoratului ardelean (si ulterior "inghitita" de PRM). Ambele partide isi concentrau discursul asupra presupusului pericol al revizionismului maghiar, tema sensibila in acei ani.
Momentul de glorie al acestui partid l-au constituit alegerile din 2000, cand a intrunit 19,5% din voturi si candidatul sau la presedintie, Corneliu Vadim Tudor, s-a situat pe locul al doilea, obtinand 28,3% din sufragii. Intre timp, partidul deplasase principala tema a discursului dinspre temele xenofobe (niciodata total abandonate) catre cele justitiare, pastrand stilistica virulenta. Succesul, relativ surprinzator, s-a produs pe fondul degringoladei partidelor de dreapta, aflate la sfarsitul unei guvernari dezamagitoare.
Astazi, mai toate sondajele publicate (exceptandu-le pe cele cunoscute numai de liderul partidului) arata ca PRM se afla la cel mai scazut scor din ultimii 15 ani, osciland in jurul fatidicului prag de 5%. Structura electoratului s-a modificat substantial. In perioada 1996-2000, partidul era votat indeosebi de cei aflati la mijlocul scalelor, din punctul de vedere al varstei, veniturilor, nivelului de instructie, dar si al mediului rezidential (grosul electoratului provenea din orasele mici) – acolo unde frustrarile generate de disfunctionalitatile din societate cunosc acumularea maxima. Astazi, votantii partidului sunt indeosebi varstnici, cu nivel scazut de educatie, apartinand categoriilor sarace si domiciliind mai ales in zonele rurale ale Moldovei si Munteniei. Este mai ales zona in care excela odinioara PSD (sub denumirile succesive).
Este momentul sa intelegem ce a determinat semnificativa pierdere de audienta a formatiunii care pana de curand emitea pretentii de a accede la conducerea tarii. In primul rand, tema pericolului alogen (maghiar, evreiesc etc.) si-a pierdut interesul o data cu intrarea in Uniunea Europeana.
In al doilea rand, discursul justitiar combinat cu retorica crestina a fost preluat de alti lideri politici – in primul rand Gigi Becali, dar este prezent si in unele manifestari ale lui Traian Basescu. De fapt, electoratul Partidului Noua Generatie (mai nou, si crestin si democrat) are aceleasi caracteristici sociale cu cel al Romaniei Mari, cu deosebirea ca patronul Stelei face audienta mai ales in randul alegatorilor tineri. In lupta pentru acelasi segment electoral, Becali are castig de cauza mai ales pentru motivul care i-a adus lui Vadim succesul din 2000: este mai strident, mai insolit, mai "sturlubatic". In plus, pentru cei sensibili la mesianismul crestin, machidonul are avantajul de a dispune de mai multe mijloace ("cinele crestine" palesc in fata actiunilor filantropice ale milionarului) si – nu in ultimul rand – este ortodox. Nu intamplator, suma procentelor de azi ale celor doua partide direct concurente este egala cu scorul PRM de la alegerile din 2004, doar ca cifrele din dreptul PNG sunt duble.
Un al treilea pilon al succesului partidului l-a constituit continuitatea cu national-comunismul ceausist. Este singurul partid care si-a facut un titlu de glorie din inregimentarea nomenclaturistilor si securistilor "patrioti". Pentru multi alegatori, deziluziile primilor ani de dupa abandonarea vechiului regim au constituit mecanismul declansarii nostalgiilor dupa timpurile trecute. Momentul care a marcat prabusirea acestui pilon a fost in decembrie 2006. Condamnarea oficiala a regimului comunist, desi contestata in detalii si de alte partide (PSD), a fost acceptata pe fond de marea majoritate a opiniei publice. Manifestarea penibila de atunci a lui Vadim Tudor si a colegilor sai a fost taxata prompt de electorat – practic, panta descendenta incepand cu ianuarie 2007.
In ciuda eforturilor de a aduce figuri noi, partidul a fost redus aproape in totalitate, pe tot parcursul celor 16 ani de existenta, la vocea sonora a Tribunului. Fatal, aceasta voce a sfarsit prin a se toci, invectivele s-au banalizat. Initiativele politice lipsind cu desavarsire, electoratul se indeparteaza plictisit de logoreea omului-invectiva.
Explicatiile de mai sus nu duc cu necesitate la concluzia ca PRM este pe cale sa paraseasca scena politica romaneasca. Cele trei serii de argumente ale partidului – nationalismul xenofob, justitiarismul mesianic si nostalgia comunismului – isi vor gasi intotdeauna adepti. Faptul ca o buna parte a nucleului dur al electoratului acestui partid este acum atras de alte glasuri nu inseamna ca el a si disparut. Ar trebui insa ca lucrurile sa mearga din cale afara de rau in aceasta tara pentru ca partidul lui Vadim Tudor sa fie din nou ce a fost in 2000.
Mircea Kivu este sociolog
