O expozitie newyorkeza cu portrete ale veteranilor raniti in Irak dezvaluie o fata ocultata a razboiului.
» Cu doi ani inainte, lucrand in Irak in corpul de marina, Ty Ziegel a fost blocat in cabina unui camion cuprins de flacari dupa un atac kamikaze cu bombe. Caldura din cabina i-a topit carnea de pe fata.
Una dintre cele mai socante fotografii legate de razboiul din Irak a fost facuta anul trecut intr-un orasel american din vest. Este o poza de studio apartinand fotografului newyorkez Nina Berman, ce infatiseaza un cuplu in ziua lor de nunta. Mireasa, Renee Kline, de 21 de ani, e imbracata intr-o rochie alba, obisnuita, de mireasa si tine in mana un buchet de flori. Mirele, Ty Ziegel, de 24 de ani, sergent de marina, poarta uniforma sa de gala, decorata cu medalii de lupta (printre care si medalia "Inima Purpurie"). Expresia ei e sobra, poate chiar grava. A lui – cum se uita la ea – e greu de descifrat: o fata alba, moarta si fara trasaturi, de pe care lipsesc nasul si barbia. Ca o masca trasa peste fata.
Cu doi ani inainte, lucrand in Irak in corpul de marina, Ty Ziegel a fost blocat in cabina unui camion cuprins de flacari dupa un atac kamikaze cu bombe. Caldura din cabina i-a topit carnea de pe fata. Transportat la un spital din Texas, el a suferit 19 interventii chirurgicale. Bucati din oasele calcinate ale fetei au fost inlocuite cu mulaje de plastic, iar pielea a fost reconstruita din aproape nimic, de la ramasitele de tesuturi ramase. Cu nasul si urechile, insa, nu s-a mai putut face nimic, au ramas doar niste gauri in locul lor.
Fotograful newyorkez a facut aceasta poza si a vandut-o celor de la revista People. Ea ar fi trebuit sa fie folosita ca sa acompanieze un articol care relateaza istoria interventiilor chirurgicale si a insanatosirii sergentului de marina, articol ce culmina cu casatoria cu femeia pe care o iubea din copilarie. Insa People a ales alta poza ca sa ilustreze acest moment al nuntii, o fotografie cu un cadru de ansamblu, infatisandu-i pe toti participantii. Probabil ca fotografia de studio cu cei doi singuri sa fi fost considerata prea negativa, emotia transmisa prea ambigua: mirii nu aratau indeajuns de fericiti, un aer de solitudine impregnand cadrul.
"Nunta marina", cum se numeste poza, nu a fost singura intalnire a lui Berman cu veteranii razboiului din Irak. Incepand cu 2003, ea a facut o serie de poze pe care le-a prins in albumul "Inima Purpurie: Din Irak", aparut la Editura Trolley Books in 2004, si acum expuse intr-o galerie personala la Jen Beckman Gallery. Nici una dintre aceste portrete nu este insa atat de miscatoare ca "Nunta marina", chiar daca handicapul infatisat este mult mai grav: astfel, Luis Calderon, un caporal de 22 de ani din Puerto Rico, are sira spinarii sectionata de un zid de beton pictat cu imaginea lui Saddam Hussein. Soldatul ordonase ca zidul sa fie doborat, iar acesta a cazut peste el. El este acum paraplegic, fapt care nu e insa imediat vizibil din fotografie. De asemenea, nici alt portret nu dezvaluie ca Sam Ross, de 22 de ani, si-a pierdut un picior intr-un atentat, care i-a pricinuit in acelasi timp si leziuni cerebrale cronice.
Aproape toti veteranii lui Berman arata singuratici, chiar daca sunt insotiti de o alta persoana. Acest sentiment atotprezent al singuratatii transpare si din scurtele interviuri care insotesc fotografiile. Sam Ross, care s-a separat de familia sa, traieste intr-o rulota. Luis Calderon, care a asteptat luni ca sa primeasca ajutorul pentru veterani, spune ca se simte uitat, abandonat de armata; pentru ca nu a fost ranit in lupta, el nu a fost rasplatit cu distinctia "Inima Purpurie".
Caporalul Robert Acosta, de 20 de ani, un californian care si-a pierdut o mana intr-un atac cu grenade, spune ca e incapabil psihologic sa-si evalueze viata de combatant in Irak: "Nu-mi place sa ma gandesc la de-astea. Vin unul si altul si ma intreaba care experienta a fost cea mai tare sau daca am impuscat pe cineva. Ei ar vrea ca eu sa glorific razboiul si sa zic ca a fost asa de cool totul". Dintre intervievati, doar Acosta isi manifesta deschis sentimentele impotriva razboiului, cu interventii amare sau direct acuzatoare. Ceilalti, nu: Ross numeste perioada din Irak cel mai bun interval din viata sa, iar Randall Clunen din Ohio isi aminteste emotia intensa a misiunilor de lupta ca un varf al experientelor de viata. Sergentul Joseph Mosner, care, la 35 de ani, este cel mai batran din grupul celor fotografiati, a avut 19 ani cand s-a inrolat: "Era un job ok, in conditiile in care era greu sa gasesti alt job mai bun". El inca crede asta, in ciuda unei cicatrici care ii desfigureaza cea mai mare parte din fata. Sergentul Jeremy Feldbusch, care s-a ales cu leziuni cerebrale si orbire in urma unui atac de artilerie, spune: "Nu am nici un regret. Am avut ceva distractie acolo, dar nu vreau sa vorbesc despre asta – si nici despre viata militara." Ca toti ceilalti, afirma ca nu are opinii politice.
Berman nu adauga nici un comentariu editorial la prezentare, tot asa cum nu adauga nici un cuvant inainte la album. Intr-un interviu spune insa ca a fotografiat veterani raniti chiar de la inceputul razboiului, fiindca nu a vazut pe nimeni s-o faca: din cel mai fotografiat si filmat razboi din lume, aceste imagini lipseau. Soarta veteranilor raniti in razboi nu era o tema de interes public.
Acest cadru furnizeaza contextul pentru a intelege fotografiile lui Berman. Dincolo de opinii politice, imaginile vorbesc prin ele insele. Prin dezolarea pe care o transmit, ele protesteaza implicit impotriva glorificarii razboiului.
