Soldații ucraineni au lansat rachete asupra unor obiective militare rusești din regiunea Luhansk, în Donbas, marți, 26 aprilie. Comandamentul operațional al forțelor armate ucrainene a declarat că, în ultima săptămână, forțele sale din regiunile Donețk și Luhansk au respins 63 de atacuri rusești și au distrus 55 de tancuri și alte zeci de vehicule, inclusiv 13 tancuri în ultimele 24 de ore.
Rusia a declarat că a bombardat Ucraina cu rachete, avioane și artilerie în cursul nopții, ucigând cel puțin 560 de luptători ucraineni și distrugând zeci de vehicule blindate, sisteme de rachete și alte echipamente militare.
Invazia Rusiei din 24 februarie în Ucraina a ucis mii de oameni, a strămutat alte milioane de persoane și a stârnit temeri legate de o confruntare mai amplă între Rusia și Statele Unite – de departe cele mai mari două puteri nucleare ale lumii.
Putin spune că „operațiunea militară specială” din Ucraina este necesară deoarece Statele Unite se foloseau de Ucraina pentru a amenința Rusia, iar Ucraina se face vinovată de genocidul vorbitorilor de limbă rusă.
Ucraina spune că luptă împotriva unei acaparări de teren de către Rusia și că acuzațiile lui Putin de genocid sunt absurde.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!