2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăVideoVIDEO. Trei orașe indiene se află în top 10 cele mai poluate

VIDEO. Trei orașe indiene se află în top 10 cele mai poluate

Mumbai și Kolkata au intrat în rândul celor mai poluate zece orașe din lume luni (13 noiembrie), alăturându-se New Delhi-ului, din cauza fumului din aer, la o zi după ce petrecăreții au dat cu artificii pentru Diwali, festivalul anual hindus al luminii.

Capitala New Delhi a ocupat, ca de obicei, primul loc. Aceasta a avut un indice al calității aerului (AQI) de 407, ceea ce o plasează în categoria „periculoasă”, potrivit grupului elvețian IQAir.

Capitala financiară Mumbai s-a clasat pe locul al șaselea, cu un indice AQI de 157, în timp ce Kolkata, în estul țării, a fost pe locul al șaptelea, cu un indice AQI de 154.

Un nivel AQI de 400-500 afectează persoanele sănătoase și este periculos pentru cele cu boli existente, în timp ce un nivel de 150-200 crează disconfort persoanelor cu astm, probleme pulmonare și cardiace. Nivelurile de 0-50 sunt considerate bune.

Un strat gros de smog a început să circule în New Delhi începând de duminică seară, iar indicele AQI a urcat la un nivel alarmant de 680 puțin după miezul nopții. În fiecare an, autoritățile interzic artificiile în capitală, dar aceste interdicții par să fie aplicate foarte rar.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

ONG-urile cer politicienilor să protejeze facilitățile fiscale: „Ne temem pentru viitor”

Organizațiile non-profit din România au lansat un apel către clasa politică, solicitând o poziție publică și transparentă cu privire la legislația care sprijină sectorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă