19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăVideoVIDEO. Incendiu la un terminal de gaze din Rusia în urma unui...

VIDEO. Incendiu la un terminal de gaze din Rusia în urma unui atac cu drone ucrainene

Un presupus atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu la un terminal rusesc din Marea Baltică ce aparține Novatek, Rusia fiind obligată să suspende unele operațiuni. Reuters nu a putut confirma cauza incendiului.

Oficialii Novatek, cel mai mare producător de gaze naturale lichefiate din Rusia, au declarat că au suspendat unele operațiuni în această zonă, dând vina pe „influența externă”.

Complexul Ust-Luga se află în Golful Finlandei, la aproximativ 117 km vest de Sankt Petersburg.

Agenția de știri Interfax-Ucraina, citând surse anonime, a declarat că incendiul a fost rezultatul unei operațiuni speciale desfășurate de serviciile de securitate ucrainene. Aceasta a precizat că respectivul combustibil rafinat este furnizat trupelor rusești.

Postul de știri rusesc Shot a declarat că rezidenții locali au auzit o dronă operând în apropiere, urmată de mai multe explozii.

Alexander Drozdenko, guvernatorul regiunii Leningrad, a declarat pe aplicația de mesagerie Telegram că nu au existat victime și că toți lucrătorii au fost evacuați în siguranță.

Rusia și Ucraina și-au vizat reciproc infrastructura energetică în lovituri menite să întrerupă liniile de aprovizionare și logistica în războiul care durează de aproape doi ani.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă