Economia Chinei trebuia să-și revină după blocajele COVID, dar în schimb a arătat semne de slăbiciune. Acest lucru îi determină pe unii economiști să se întrebe dacă nu cumva Beijingul ar trebui să accepte că zilele creșterii super-rapide au dispărut pentru totdeauna.
A fost acesta anul în care China a început să semene mai mult cu Japonia? 12 luni de creștere șovăitoare îi determină pe unii economiști să pună această întrebare.
După încheierea blocajelor COVID, se aștepta ca locuitorii din China să cheltuiască într-un ritm alert. În schimb, au ales să economisească pentru zile negre.
Investițiile străine ar fi trebuit să se reia, dar s-a întâmplat fix opusul: banii au plecat din țară. Și piața imobiliară trebuia să se stabilizeze, dar s-a scufundat mai adânc în criză.
Asemenea factori au condus la o redresare economică post-COVID inegală, chiar dacă economia pare să își atingă ținta de creștere pentru anul în jur de 5%.
Marius Zaharia, șeful adjunct al biroului Reuters din Hong Kong, spune că toate acestea au ridicat câteva întrebări importante:
„Vocile care compară China de astăzi cu Japonia din anii 1990 s-au intensificat în acest an. Problema de bază este modelul său economic, care a făcut minuni timp de multe decenii, de când a fost adoptat în anii 1980. Dar conform unor economiști, nu a mai funcționat atât de bine – cam acum zece ani, când a început să se îndatoreze mai mult”.
Japonia și-a asumat de mult că nu se va mai întoarce la ratele de creștere fulminante pe care le cunoștea odinioară.
Cu populația sa care acum scade și îmbătrânește, unii economiști cred că aceasta este soarta și a Chinei.
Oficialii de la Beijing nu vor să audă de așa ceva: „Fundamentele creșterii economice pe termen lung a Chinei nu s-au schimbat și nu se vor schimba”.
Politicienii au jurat să îndrepte economia înspre alte direcții în afara dependenței de proprietăți. Anul acesta, ei au promis să stimuleze consumul de către gospodării în schimb.
Dar analiștii spun că încă nu există o hartă clară pentru schimbare.
Tensiunile tot mai mari cu SUA nu ajută deloc, așa cum a recunoscut președintele Xi Jinping în noiembrie: „Dacă China și Statele Unite sunt, în cele din urmă, rivali sau parteneri este o întrebare fundamentală și generală”.
Orice schimbare ar putea stârni resentimente. Șomajul în rândul tinerilor a crescut deja, iar mulți chinezi au văzut cum li s-au redus salariile.
Scăderea prețurilor imobiliare îi face pe proprietari să se simtă săraci, în timp ce datoriile uriașe acumulate de firmele imobiliare și autoritățile locale îi pune în fața faptului împlinit: cine achită factura la final?
„Reforma este întotdeauna dificilă, oriunde, dar și în China, pentru că se ciocnește de considerații legate de stabilitatea socială. Și se ciocnește de decizii foarte dificile privind cine va suporta costul acestor politici”, continuă Marius Zaharia.
Deocamdată, consilierii guvernamentali vorbesc încă despre atingerea unei creșteri de 5% și în anul viitor.
Privind spre Japonia dincolo de mare, unii economiști cred că ar putea fi dificil să se mențină acest ritm.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!
