25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăVideoVIDEO. Dacă Trump nu ar mai fi candidat la președinție, Biden susține...

VIDEO. Dacă Trump nu ar mai fi candidat la președinție, Biden susține că nici el nu ar mai fi făcut-o

Președintele Joe Biden a declarat că ar fi putut să renunțe la candidatura pentru alegerile din 2024 dacă nu s-ar fi confruntat cu Donald Trump, deoarece republicanul reprezintă o amenințare pentru Statele Unite.

Președintele Joe Biden a declarat, marți, că nu ar mai fi candidat pentru președinție în 2024 dacă Donald Trump nu ar fi intrat în cursă.

„Dacă Trump nu ar fi candidat, nu sunt sigur că aș fi candida. Nu-l putem lăsa să câștige”, au fost declarațiile lui Biden.

Comentariile lui Biden vin în contextul în care chiar și votanții democrați convinși și-au exprimat îngrijorarea în sondajele recente cu privire la vârsta președintelui.

La 81 de ani, Biden este cel mai în vârstă președinte din istoria SUA.

Trump a reacționat la comentariile lui Biden în cadrul unei conferințe publice organizate de Fox News în aceeași zi, spunând că „cineva i-a dat o idee despre un subiect de discuție despre care a crezut că va da bine atunci când va vorbi despre asta”.

Trump și Biden s-au confruntat ultima dată pentru Biroul Oval în 2020, după ce Trump a îndeplinit un mandat de președinte între 2017 și 2021.

Asistenții lui Biden consideră din ce în ce mai mult statutul de favorit al lui Trump pentru nominalizarea republicană la președinție ca fiind insurmontabil, potrivit a doi dintre acești democrați care au refuzat să fie numiți.

Sondaje recente au arătat că Trump îl devansează pe Biden în confruntări ipotetice în state cheie și la nivel național.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă