20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăVideoRușii depun flori la un memorial improvizat în memoria celor morți recent...

Rușii depun flori la un memorial improvizat în memoria celor morți recent din gruparea Wagner

Un memorial improvizat al grupului Wagner, lângă zidurile Kremlinului din Moscova, s-a ridicat sâmbătă (26 august), în timp ce rușii continuau să aducă flori în memoria fondatorilor PMC Wagner, Evgheni Prigojin și Dmitri Utkin, presupuși uciși într-un avion căzut miercuri (23 august), potrivit Reuters.

Nu a existat o confirmare definitivă a morții lui Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner și un inamic autodeclarat al conducerii armatei, din cauza a ceea ce el a susținut că este desfășurarea incompetentă a „operațiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina, deși  președintele Vladimir Putin i-a adus un omagiu joi (24 august) și a vorbit despre Prigojin la timpul trecut, trimițând condoleanțe celor dragi celor uciși la bord.

El a citat „informații preliminare” ca indicând că Prigojin și cei mai buni asociați din Wagner au fost uciși și, în timp ce l-a lăudat pe Prigojin, a spus că a făcut și câteva „greșeli grave”.

După accidentul aviatic mortal, Vladimir Putin a ordonat luptătorilor Wagner să semneze un jurământ de credință statului rus.

Putin a semnat vineri decretul care aduce schimbarea cu efect imediat, după ce Kremlinul a spus că sugestiile occidentale conform cărora Prigojin ar fi fost ucis din ordinul său sunt o „minciună absolută”.

Cele cinci scenarii ale uciderii lui Prigojin

Un avion cu nouă persoane la bord a căzut, miercuri seara, nu departe de Moscova, la puțin timp după decolare, au relatat principalele posturi de știri. La bordul acestuia se aflau Evgheni Prigojin și Dimitri Utkin, generalul cu mare experiență. Informațiile au fost confirmate oficial de autoritățile de la Moscova.

Sursele susțin că aeronava privată ar fi fost lovită de o rachetă de la sol.

Propaganda euroatlantică l-a luat în cătare pe Vladimir Putin, liderul de la Kremlin. El e suspectat ca principal vinovat al uciderii fostului său bucătar, strigă în cor trâmbițele NATO. „Ce noroc putred,” titrează Daily Star, citat de BBC. Publicația afirmă că nimeni nu este șocat de moartea lui Prigojin, el alăturându-se zecilor de inamici ai lui Putin „dispăruți în accidente.”

În plin proces de aglutinare a BRICS, Putin a trimis liderilor celor douăzeci de state, adunați la Johannesburg, în Africa de sud, că Occidentul e de vină în cazul războiului din Ucraina. Seara a participat la un concert simfonic. Gurile rele se întreabă dacă i s-au pus și partiturile Wagner.

O crimă ritualică
Avalanșa de acuzații formulate împotriva liderului de la Kremlin, mesajul sentențios al Casei Albe, moartea ritualică a celor doi lideri ai mercenarilor, de 23 august, ziua semnării Tratatului Ribbentrop – Molotov, cu efecte și astăzi, ridică mai multe semne de întrebare asupra ucigașului real.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...
Ultima oră
Pe aceeași temă