16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăTehnologieProtejarea interiorului maşinii: 4 lucruri la care trebuie să fii atent

Protejarea interiorului maşinii: 4 lucruri la care trebuie să fii atent

Toate componentele din interiorul maşinii necesită măcar un minim de efort de întreţinere. Din acest punct de vedere, curăţenia este esenţială, deoarece habitaclul este mediul în care îţi petreci timpul în trafic. La fel de mult trebuie să te preocupe şi protejarea materialelor din interior de factorii dăunători din afară. Cu cât ai mai multă grijă de interiorul maşinii tale, cu atât te vei bucura mai mult timp de aspectul şi funcţionalitatea ei. Să le luăm pe rând:

Planşa de bord

Planşa de bord este cel mai vizibil şi util instrument pentru şofer şi pentru pasagerul din faţă. Informaţiile de pe afişaj trebuie să fie clare, fără nici un fel de obturaţie provocată de pete, reziduuri, crăpături etc. Materialul principal din care este confecţionat bordul poate fi plastic sau piele, uneori, cu inserţii din lemn. De cele mai multe ori, este de culoare închisă, aşadar atrage razele soarelui în sezonul cald. Pentru a nu se decolora sau deforma din cauza razelor UV, planşa de bord trebuie curăţată frecvent de mizerie şi tratată cu produse de întreţinere dedicate. De mare folos este aplicarea unui parasolar pe timp de vară, măsură care scade temperatura din habitaclu şi împiedică efectele nocive ale razelor asupra bordului.

Mocheta

Cele mai mari probleme când vine vorba despre interiorul maşinii le ridică partea inferioară. Mocheta originală îmbracă întregul spaţiu şi este fixată în podea. Deasupra acesteia sunt amplasate preşuri pentru fiecare zonă în parte. De eficacitatea acestora depinde aspectul general al mochetei de dedesubt. În special în sezonul ploios şi în cel rece, încălţămintea aduce în habitaclu apă, noroi, zăpadă sau gheaţă din exterior. Dacă nu ai covoare care preiau toată murdăria solidă sau lichidă şi nu permit vărsarea pe mochetă, totul se va impregna în materialul textil. O alegere inspirată din acest punct de vedere o reprezintă preşurile din cauciuc de tip tavă, cu bordură de jur împrejur. Indiferent cât de murdar eşti pe încălțăminte sau ce verşi pe mochetă, mizeria rămâne adunată până când ajungi într-un loc şi o poţi arunca la gunoi.

Scaunele

Scaunele maşinii şi bancheta din spate sunt elemente importante la orice inspecţie vizuală, în special în eventualitatea unei vânzări. Aşadar, şi pentru menţinerea valorii de piaţă a vehiculului, va trebui să te preocupe întreţinerea lor. Toate principiile de mai sus sunt valabile şi pentru scaune, atât în ceea ce priveşte efectele razelor soarelui, cât şi vărsarea accidentală de mâncare sau băutură. În special când circuli alături de copii sau cu animale de companie trebuie să protejezi suprafaţa pe care stau. Instalarea unor huse permanente peste tapiţeria originală ajută la conservarea acesteia în timp. Pentru vizitele la service sau la spălătorie, foloseşte o husă protecţie scaun, astfel încât murdăria de pe salopetă sau echipament să nu rămână impregnată.

Portbagajul

O altă componentă importantă a interiorului maşinii tale este portbagajul. Acesta poate avea două probleme majore: fie ți se pare prea mare, fie, prea mic, indiferent de volumul său. În ambele situaţii există riscul vărsării bagajelor pe care le transporţi: cumpărături, truse de scule, genţi de voiaj etc. Utilizarea unor organizatoare te ajută să pui ordine în portbagaj şi să fixezi fiecare obiect. În ceea ce priveşte curăţenia, aceasta se face ţinând cont de fiecare material în parte. Fiecare element din interiorul maşinii tale trebuie întreţinut în funcţie de materialul din care este confecţionat. Textilele, pielea, lemnul şi sinteticele trebuie tratate cu produsul clasic de curăţenie dedicat. Pe lângă acestea, orice accesoriu de protecţie este binevenit, deoarece prelungeşte durata de viaţă a materialelor originale.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Accident la trecere la nivel cu calea ferară dintre Avrig-Făgăraș

București, 11 mai 2024 Astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 08:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, șoferul unui autovehicul...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...
Ultima oră
Pe aceeași temă