18.1 C
București
luni, 27 septembrie 2021

Un sistem de vot controversat poate fi folosit în România

Un număr de 39.244 de cetățeni români stabiliţi în străinătate au optat să voteze prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, iar astăzi, 3 decembrie, este ultima zi în care voturile lor trebuie să ajungă la Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, cu sediul în România, sau la o misiune diplomatică a României din străinătate.

La rândul lor, cetățenii care vor să se prezinte la secțiile de vot, fie în România, fie în alte țări, se pregătesc să facă acest lucru în ziua de duminică, 6 decembrie.

Dacă plicurile care conțin voturi prin corespondență ajung în termenul prevăzut de lege la Biroul electoral pentru votul prin corespondenţă, alegătorul va primi o confirmare pe mail, de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), după data de 3 decembrie, prin care i se va comunica faptul că şi-a exercitat dreptul de vot. Dacă alegătorul nu primeşte de la AEP o astfel de informare, el va putea vota în ziua de 6 decembrie direct la una dintre secțiile de vot din străinătate.

Atât pentru voturile trimise prin corespondență cât și pentru cele exprimate la secțiile de vot va urma o procedură de validare și de contabilizare, având o foarte importantă componentă informatică.

Un element despre care autoritățile României evită să vorbească este numele sau proveniența soft-ului folosit pentru procesul electoral. Serviciul de Telecomunicații Speciale nu ne-a răspuns încă la întrebări, deși sunt trimise de peste o săptămână, iar AEP ne-a răspuns în termeni foarte generali.

Încă de la începutul anului trecut, compania Smartmatic, specializată în tehnologie, anunța că produsele ei vor fi folosite la alegerile din România.
“În întreaga lume există un interes din ce în ce mai mare pentru validarea alegătorilor care locuiesc în străinătate și pentru votul online. Metodele tradiționale de votare de la distanță s-au dovedit ineficiente de nenumărate ori. Este încurajator să vedem în România intenția de a face alegerile mai sigure și mai transparente”, declara, în februarie 2019, în România, Mike Summers, director pentru programe de vot în cadrul Smartmatic.

 

Este vulnerabilă tehnologia folosită în procesul alegerilor?

Cea mai puternică țară a lumii, Statele Unite, folosește de mulți ani asemenea sisteme, dar ele au produs controverse și suspiciuni inclusiv la alegerile din noiembrie 2020.

Cât de sigur este softul utilizat în România?

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) anunță că specialiștii proprii au dezvoltat și au implementat o soluție tehnologică modernă, blockchain. care nu permite modificarea sau alterarea datelor înregistrate pe parcursul procesului electoral.

 

“Specialiștii STS au dezvoltat și au implementat soluția tehnologică modernă blockchain care nu permite modificarea sau alterarea datelor înregistrate pe parcursul procesului electoral, nici măcar de către administratorii acestora, asigurând integritatea și transparența acestora”

Ionel Bălan,

Directorul STS

“Românii trebuie să voteze ca şi cum sănătatea lor ar depinde de asta. Românii trebuie să voteze ca şi cum pensia lor ar depinde de asta. Românii trebuie să voteze ca şi cum slujba lor ar depinde de asta. Românii trebuie să voteze ca şi cum viitorul lor ar depinde de asta”

Marcel Ciolacu,

Președintele PSD

 

 

Autoritățile de la București nu confirmă, nici nu infirmă că România folosește această tehnologie, dar se știe că România se ghidează, de cele mai multe ori, în chestiunile de importanță națională, după modelul Statelor Unite. Potrivit presei internaționale, la alegerile prezidențiale din SUA, mașinile de vot utilizează de multă vreme software de la Smartmatic – descris drept o procedură electorală sigură, accesibilă și transparentă. Cu toate acestea, în SUA, acest sistem continuă să genereze controverse, iar la alegerile din noiembrie 2020 au fost chiar suspectate că ar reprezenta “o amenințare reală la adresa securității naționale a SUA”.
Același soft a fost folosit de exemplu în Venezuela, în anul 2004, la un referendum împotriva președintelui Hugo Chávez. El a obținut 59 la sută dintre voturi, dar au urmat acuzații că votul a fost manipulat și că s-a comis o fraudă electorală.
În România, principala insitutuție care asigură securitatea procesului electoral este Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Această instituție a anunțat deocamdată că “sistemele și aplicațiile informatice care vor fi utilizate la alegerile parlamentare, dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pe baza Hotărârii Autorității Electorale Permanente (AEP) nr. 29/2020, au implementată tehnologia blockchain. Această soluție complementară de ultimă generație garantează integritatea și consolidează transparența și trasabilitatea procesului electoral”.

STS precizează că specialiștii săi “au dezvoltat și au implementat soluția tehnologică modernă blockchain care nu permite modificarea sau alterarea datelor înregistrate pe parcursul procesului electoral, nici măcar de către administratorii acestora, asigurând integritatea și transparența acestora”.

Tehnologia blockchain, folosită în nenumărate industrii, constă în calcularea unor amprente digitale unice și nerepetabile, care se reactualizeză din cinci în cinci  secunde. O eventuală modificare a informației generează o nouă amprentă, făcând schimbarea vizibilă, a explicat STS.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă