11.9 C
București
joi, 24 octombrie 2024
AcasăTechUn asteroid va trece joi la mică distanță față de Terra

Un asteroid va trece joi la mică distanță față de Terra

Asteroidul denumit 2020 SW nu se va ciocni cu Pământul, conform Centrului pentru Studierea Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California. Dar va trece foarte aproape, la 27.000 de kilometri distanţă de planetă, conform Virtual Telescope Project.

Pentru a ne face o idee despre cât înseamnă această distanţă, trebuie să ne amintim că Luna se află la 384.000 de kilometri de Pământ. Acest lucru înseamnă că asteroidul va trece mai aproape chiar decât orbitele pe care se află sateliţii de televiziune şi cei meteorologici (aproximativ 35.888 de kilometri distanţă), semnalează EarthSky.

Oamenii de ştiinţă nu cunosc încă dimensiunile exacte ale acestui asteroid, însă estimează că ar avea între 4,4 şi 9,9 metri lungime, conform CNEOS.

Acest asteroid de dimensiunea unei camionete sau a unei autorulote a fost descoperit abia săptămâna trecută, la 18 septembrie, de către observatorul Mount Lemmon Survey din Arizona.

Trecerea pe lângă Pământ va schimba probabil traiectoria asteroidului, iar 2020 SW nu va mai reveni în apropierea planetei noastre până cel mai probabil la 3 iunie 2029, conform Jet Propulsion Laboratory.

Asteroidul se deplasează prin spaţiu cu viteza de 27/720 km/h, sau 7,7 km/s şi nu va fi vizibil cu ochiul liber.

Cele mai citite

Israelul vrea ca SUA să o sprijine după ce va ataca Iranul

Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a afirmat, marţi, în cursul unei întrevederi avute la Tel Aviv cu secretarul de stat american Antony Blinken...

Zbor amânat! FCSB, probleme neașteptate înaintea meciului cu Rangers

Plecarea echipei FCSB către Glasgow a fost amânată din cauza unei defecțiuni la aeronava programată să-i transporte, cu doar o zi înainte de meciul...

Horoscop 24 octombrie 2024. Întâlnire surpriză pentru săgetători

Horoscop 24 octombrie 2024. Săgetătorii ar putea avea parte de o întâlnire surpriză, iar gemenii au o zi plină de energie creativă. Horoscop 24 octombrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă