În afara dosarului în care este acuzat că ar fi cerut zeci de tone de pui pentru a le da alegătorilor în campania din iunie 2012, deputatul Florin Popescu mai are un dosar penal, a cărui copie a obținut-o ieri, de la Parchetul instanței supreme. De data aceasta, acuzația este de conflict de interese, iar cercetarea a pornit de la o sesizare, din aprilie 2013, a Agenției Naționale de Integritate.
Popescu a refuzat, ieri, să comenteze acuzațiile care i se aduc în noul dosar, precizând doar că joi se va prezenta iar în fața procurorilor.
Afacerea Procor
Inspectorii de integritate l-au bănuit pe deputatul Florin Popescu de conflict de interese după ce au constatat că acesta, pe când deținea funcția de președinte al CJ Dâmbovița, a semnat un contract între instituția pe care o conducea și o firmă la care el fu-sese asociat. Este vorba de SC Procor SA, la care Popescu fusese asociat (din iunie 1991 până în iunie 2008) și administrator, membru în Consiliul de Administrație (iunie 1999 – iulie 2003). Potrivit ANI, în exercitarea atribuțiilor de șef al CJ Dâmbovița, Popescu ar fi semnat șapte acte adiționale la un contract de lucrări, din modificarea prețului SC Procor SA obținând un beneficiu material. De asemenea, fostul lider PDL (trecut între timp la PMP, partid din care și-a dat însă demisia când a izbucnit scandalul primului dosar penal) ar fi semnat, în 2010, un contract de lucrări între CJ Dâmbovița și SC Procor SA. Potrivit inspectorilor, beneficiul firmei în care Popescu a fost asociat s-ar fi situat în jurul a 1 milion de lei.
Deputatul s-a apărat declarând, vinerea trecută, când i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, că el ar fi fost acționar minoritar în firma respectivă și că acele contracte vizate de procurori nu ar fi fost încheiate cu CJ Dâmbovița, ci cu Primăria Moreni.
După alegeri, va fi discutată arestarea preventivă
În primul dosar penal, deputatul Popescu va afla după europarlamentare dacă va ajunge sau nu în arest. Procurorii DNA au solicitat Camerei Deputaților încuviințarea arestării penale încă din 23 aprilie, dar aleșii nu s-au mobilizat în plen pentru a lua vreo decizie. După ce Comisia juridică a avizat negativ cererea DNA, puterea s-a gândit că nu ar fi bine, pentru propria imagine, ca în campania electorală să dea un vot prin care să fie blocată justiția, așa că au trecut la strategia de tergiversare. Într-o săptămână nu a fost cvorum, în a doua nici nu s-au mai ferit, spunând clar că solicitarea DNA „mai rezistă două săptămâni“, adică până după alegeri. În războiul declarațiilor de campanie, puterea și opoziția s-au acuzat însă, reciproc, de absenteism și de sabotare a luptei anticorupție.
În primul dosar, Florin Popescu este acuzat de DNA că, în campania din iunie 2012, pe când viza un nou mandat la șefia CJ Dâmbovița s-ar fi folosit de influența și autoritatea care decurgeau din funcția de președinte al PDL Dâmbovița, pentru a obține bani, bunuri sau foloase necuvenite. Mai precis, Popescu ar fi cerut administratorului unei firme 50-60.000 de pui grill (60-80 de tone de pui), în valoare de peste 400.000 lei, pentru a-i distribui cetățenilor din județ înaintea alegerilor locale.