Compania Auchan anunță un program prin care pune în vânzare telefoane la preț redus, recondiționate, cu garanție 12 luni.
Aceste telefoane mobile pot fi cumpărate în 30 dintre hipermarketurile Auchan din România. Magazinele se află în în București, Cluj, Craiova, Sibiu, Timișoara, Constanța, Brașov, Suceava, Bacău, Baia Mare, Deva, Galați, Oradea, Pitești, Satu Mare și Târgu Mureș.
Recondiționarea telefoanelor puse în vânzare la preț redus este realizată de Recommerce Group.
„Un smartphone recondiționat Recommerce este unul deja utilizat, care trece printr-o serie de inspecții făcute de specialiști pentru a-l aduce într-o stare 100% funcțională și perfect estetică. După verificări, acesta poate fi cumpărat la un preț redus cu până la 50% decât unul nou și cu o garanție de 12 luni, care acoperă orice eventuală problemă de funcționare. Mai mult decât atât, consumatorul care alege un telefon recondiționat în detrimentul unuia nou contribuie activ la economia circulară și aduce un impact real asupra mediului înconjurător”, explică un comunicat de presă publicat la data de 19 aprilie.
Recommerce Group vinde în România peste 20 de modele de smartphone recondiționate. Recommerce Group foloseşte tehnologii brevetate şi inovatoare pentru răscumpărarea, repararea şi vânzarea dispozitivelor second-hand. Înființată în 2009, compania este prezentă în România din iulie 2021, când a achiziționat start-up-ul românesc Fenix.
Cumpărarea de telefoane la preț redus, recondiționate, ajută mediul
“Suntem mereu deschiși colaborărilor cu actori ale căror idei inovatoare vin în întâmpinarea preocupării noastre constante pentru protejarea mediului înconjurător. Ne bucurăm că parteneriatul nostru pentru distribuția smartphone-urilor recondiționate trece acum la nivelul următor și suntem convinși că acesta va avea un impact semnificativ, atât în dezvoltarea pieței de profil, cât și în extinderea paletei de opțiuni pentru responsabilitate față de mediu, prin reutilizarea telefoanelor și prin implicarea consumatorilor de a contribui astfel activ la un viitor mai sustenabil”, a declarat Tiberiu Dănețiu, director Marketing Auchan Retail România.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!