-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăTechSurse: PNL va contesta existența juridică a USL

Surse: PNL va contesta existența juridică a USL

PNL va depune o contestație la tribunal față de existența Uniunii Social-Liberale (USL), care nu a fost desființată juridic, au afirmat surse liberale.

USL a fost înființată în 2011 de PSD și PNL dar în februarie anul acesta liberalii au părăsit guvernarea alături de social-democrați.

Decizia liberalilor vine în contextul în care alianța PSD-UNPR-PC a folosit în campania electorală afișe pe care scrie “USL trăiește” cerând votul alegătorilor în numele continuității acestei alianțe. De asemenea, premierul Victor Ponta a anunțat că fostul liberal Ovidiu Silaghi se va înscrie în PSd și va fi susținut la alegerile parțiale ca o dodavadă a continuității USL. „Însă este candidatul, aţi văzut, al întregului USL în acel colegiu de la Satu Mare şi preşedintele CJ PNL şi ceilalţi primari îl susţin, pentru că acolo doar USL poate să câştige şi doar în formula USL am câştigat şi primăria, şi CJ după 12 ani în care, normal, prin sistemul de vot din primul tur, câştiga întotdeauna UDMR", a spus Ponta.

El a spus că aceasta este soluţia corectă pentru toată ţara, respectiv soluţia în care candidaţii sunt susţinuţi de USL.

Și alți lideri ai coaliției au pretins că ei sunt continuatorii USL. “În toate vizitele pe care le-am făcut în țara în această perioadă dar și înainte, romanii mi-au spus că vor ca noi, USL pe atunci, să continuăm programul pentru care ne-au votat în 2012. Prin parteneriatul politic PSD-UNPR-PC, USL trăiește. Programul politic votat de dumneavoastră merge mai departe", a afirmat purtătorul de cuvânt al PC, Codrin Scutaru.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă