21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăTechSerial RL. Harta alegerilor locale - Muntenia: Război pe fotoliile baronilor

Serial RL. Harta alegerilor locale – Muntenia: Război pe fotoliile baronilor

„România liberă” vă prezintă în serial principalii candidați pentru primăriile din principalele orașe ale țării. În Muntenia, oferta pentru alegători este variată – de la primari cu probleme penale până la parlamentari sau foști miniștri care s-au reorientat către administrația locală sau oameni de afaceri care vor funcții politice. În unele cazuri, lupta este deschisă tocmai prin retragerea unor baroni locali, după decizii definitive ale justiției, unele cu interdicției la candidatură.

București: haos în PNL

Bătălia pentru Capitală este deschisă după ce fostul edil Sorin Oprescu, creditat inițial cu mari șanse de a fi reales, dar aflat  sub control judiciar într-un dosar de corupţie, a renunţat să mai candideze pentru un nou mandat. PSD mizează pe senatoarea Gabriela Firea, prima clasată în toate sondajele de până acum. Purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale PSD din 2014, aceasta s-a făcut remarcată prin declarația că „nu ești un om complet fără să crești un copil”, cu referire la candidatul PNL, Klaus Iohannis. Este căsătorită cu primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele.

Poziția candidatei PSD în sondaje a fost ridicată și de haosul din PNL, liberalii trimițându-l în cursa pentru Primăria Capitalei pe prim-vicepreședintele Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției între 2008 și 2012.  Acesta a refuzat multă vreme să candideze, sperând să ocupe postul de prim-ministru după alegerile parlamentare. În aceste condiții, PNL a apelat, înaintea sa, la alți trei candidați, retrași ulterior din motive diferite: Cristian Bușoi (rezultate slabe în sondaje), Ludovic Orban (anchetat de DNA) și Marian Munteanu (contestat de societatea civilă, dar și de colegii de partid pentru simpatia față de mișcarea legionară).

Nicușor Dan (Uniunea Salvați Bucureștiul) poate încurca socotelile partidelor mari, dacă e să ținem seama că în 2012 a obținut 8,45%, deși a candidat ca indepenedent, fără susținere politică.

Din partea PMP, partidul lui Traian Băsescu, candidează Robert Turcescu, care promite să continue programul fostului președinte din perioada în care acesta a fost primar al Capitalei. Băsescu a dorit să candideze, dar a renunțat după ce procurorii l-au anunțat că este urmărit penal pentru spălare de bani. Realizator TV, Turcescu a recunoscut că a fost ofițer acoperit, cu gradul de locotenent-colonel.

Senatorul Daniel Barbu este candidatul ALDE la Primăria Capitalei, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu neintrând în cursă deoarece obiectivul partidului este reprezentat de alegerile parlamentare.

Fostul europarlamentar Adrian Severin speră la scaunul de primar cu sprijinul lui Marian Vanghelie, deși a fost condamnat la sfârșitul lunii februarie, în primă instanţă, la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Deputatul Bogdan Diaconu (fost PSD) candidează din partea Partidului România Unită, al cărui președinte este. Diaconu se declară naționalist și luptă pentru o capitală „numai a românilor”, prioritatea anunţată fiind interzicerea construcţiei moscheii. PNȚCD a apelat la Iulia Gorea Costin, diplomat și om politic din Republica Moldova.

Sectorul 1: era post-Chiliman

Fostul primar ales în 2004 nu mai candidează, fiind plasat sub control judiciar. Primăria Sectorului 1 a Capitalei este vizată de deputatul Dan Tudorache (PSD), deputatul Alexandru Nazare (PNL), fost ministru al Transporturilor, fosta jurnalistă Laura Chiriac (ALDE) sau de deputatul Eugen Tomac (PMP). O candidatură inedită este cea a lui Clotilde Armand (USB), născută în Franţa și căsătorită cu un cetăţean român.

Sectorul 2, era post-Onțanu

O anchetă a DNA a dus și la retragerea lui Neculai Onțanu, primar din 2000, acuzat de luare de mită. Vor intra în cursa electorală viceprimarul sectorului, Mihai Toader (PSD), deputatul Dan Cristian Popescu (PNL), Antoaneta Bugner (USB), Stelian Damov (ALDE), Radu Cristescu (PMP). Fostul comentator sportiv Dumitru Pelican (acum senator) va candida din partea PER, după ce a părăsit ALDE.

Sectorul 3: Negoiță, anchetat

Robert Negoiță (PSD) vrea un nou mandat, deși este urmărit penal pentru evaziune fiscală în formă continuată. Liberalii au desemnat-o pe Cristina Pocora, deputat, care l-a înlocuit pe primul candidat stabilit, Florin Ștefan Vasile.  Primăria Sectorului 3 este vizată și de Cristian Petrescu (PMP), fost ministru al Dezvoltării, Roxana Wring(USB) și Elena Petrescu (ALDE).

Sectorul 4: Piedone, tentativă de revenire

Alegerile sunt marcate de încercarea de a candida a lui Cristian Popescu Piedone (PPU-SL), urmărit penal după tragedia din Colectiv. Judecătorii au respins, miercuri, din nou candidatura lui Cristian Popescu Piedone, decizia nefiind definitivă. Dacă va rămâne în ­cursă, Popescu Piedone îi va avea drept contracandidați pe actualul primar interimar Daniel Băluță (PSD), primarul interimar al Capitalei Răzvan Sava (PNL), fostul primar interimar al Capitalei Ștefănel Dan Marin (PMP), Ștefan Spiridon (ALDE) și Dumitru Dobrev (USB).

Sectorul 5: Vanghelie, fără număr

Primarul suspendat Marian Vanghelie, aflat sub control judiciar într-un dosar de corupţie, a intrat şi el în cursă. Vanghelie, fost PSD, a câștigat toate alegerile din 2000 până în 2012. Din partea PSD vizează Primăria deputatul Daniel Florea, care l-a înlocuit pe deputatul Cristian Rizea, după problemele acestuia cu justiția. PNL a apelat la Ovidiu Raețchi (PNL, fost PC), iar postul este vizat și de Valentin Nițu (PMP), Dan Marian (ALDE) și Florin Grigorescu (USB).

Sectorul 6: dosar DIICOT vs dosar ANI

La sectorul 6 vor candida senatorul Gabriel Mutu (PSD), deputatul Răzvan Mironescu (PNL), Mihai Daneș (USB), Robert Stan (ALDE) și independenții Senastian Bodu (fost șef al ANAF și europarlamentar PDL) și Ștefan Florescu. Gabriel Mutu este urmărit penal de DIICOT pentru spălare de bani. Ştefan Florescu a fost declarat incompatibil de ANI.

Alexandria: Dragnea veghează

Actualul primar Victor Drăguşin (PSD), sprijinit de Liviu Dragnea, este în funcţie din 2008. El candidează acum pentru al treilea mandat, după ce PSD a câștigat din ultimii 12 ani. Liberalii au apelat la Florin Titirișcă,  consilier local, om de afaceri şi profesor de şah. PMP este reprezentat de Ervin Zelch, intrat în politică acum doi ani, după ce, timp de cinci ani, a slujit ca diacon la Catedrala „Sfântul Alexandru” din Alexandria.  În competiție s-au înscris și Dumitru Goldbach (PRU), Petrică Popescu (ALDE) și Claudiu Băluţă (PND).

Brăila: parlamentari pentru primărie

PSD l-a desemnat pe deputatul Marian Dragomir. Primarul în funcție, Aurel Simionescu (PSD), a fost suspendat din funcție, fiind acuzat de abuz în serviciu. Liberalii mizează pe Cătălin Boboc, președintele Comisiei juridice din Senat. PMP l-a desemnat pe Viorel Botea, șeful organizației locale. Din partea ALDE va candida Dan Păun, consilier local.

Buzău: cine vine în locul lui Boșcodeală?

Din partea PSD va candida un om de afaceri, Constantin Toma. PSD nu mai poate apela la Constantin Boșcodeală, primar din 1996 până în 1 martie 2016, când a fost revocat din funcție în urma unei condamnări penale pentru fapte de corupție. PNL l-a aruncat în competiție pe Ovidiu Anghel, directorul Electrica Furnizare, fost membru PSD, ApR și PD. Ion Marin, fost șej al IJP Buzău, este propunerea PMP pentru postul de edil.

Călărași: negocieri de Bărăgan

Oraşul Călăraşi este condus de liberalul Daniel Drăgulin, ales în 2012, când a candidat din partea USL. Edilul vrea un nou mandat şi reprezintă acum PNL. Principalul contracandidat este viceprimarul Marius Dulce (PSD). ALDE l-a desemnat pe Viorel Dumbravă (viceprimar) după ce, inițial, apelase la un fost primar al orașului, Nicolae Dragu. După ce a cochetat și cu PMP, Dragu a obținut nominalizarea din partea PDS. PMP îl propune pe Georgian Peanciu, un tânăr afacerist local.

Giurgiu: la un pas de Balcani

Edilul în funcție, Nicolae Barbu, candidează pentru un nou mandat, din partea PSD. Principalul contracandidat este unul dintre aliaţii săi din 2012, Florian Nicolae – în prezent deputat PNL. În județ, însă, cele mai multe știri le-a provocat baronul local Lucian Iliescu (primar între 1996 și 2012). Acesta s-a întors recent în PNL după ce plecase la UNPR, promițând sprijinirea candidatului PNL, dar a generat scandal după ce a presa a scris că a participat la lansarea candidatului UNPR George Costache.

Pitești: Pendiuc, 24 de ani

Alegerile locale sunt dominate de intrarea în cursă a singurului primar ales după 1989, Tudor Pendiuc, care va candida ca independent pentru al șaptelea mandat. Acesta și-a dat demisia din PSD, după ce social-democrații au decis să îl sprijine pentru funcția de edil pe actualul viceprimar, Cornel Constantin Ionică, acuzat de incompatibilitate. PSD i-a retras sprijinul lui Pendiuc, primar din 1992, pentru că este inculpat în dosarul „Publitrans”, în care DNA îl acuză de fapte de corupție. Din partea PNL va candida Narcis Sofianu, avocat și consilier județean. Andrei Gerea, fost ministru al Economiei, a fost lansat în cursă de ALDE. PMP mizează pe Cătălin Bulf, șeful organizației locale. În cursă s-a înscris și Mircea Andrei, din partea Partidului pentru Argeş şi Muscel (formaţiune regională).

Ploiești: rezerve în luptă cu rezerviști

PSD îl sprijină pe viceprimarul Cristian Ganea, în timp ce PNL l-a lansat pe Adrian Dobre, fost prefect PDL între 2009 și 2012, apropiat de Roberta Anastase. Ambele partide au apelat la „rezerve” după ce acuzațiile procurorilor au scos din luptă „titularii”. Inițial, din partea PSD urma să candideze primarul ales Iulian Bădescu (arestat pentru finanțarea ilegală a formației „Petrolul”) iar din partea PNL, Andrei Voloșevici, primar până în 2012 (suspect într-un dosar de luare de mită și trafic de influență).  Din partea PMP candidează Cătălina Bozianu, director economic al Hidro Prahova, fost viceprimar, cunoscută ca mâna dreaptă a lui Voloșevici. Și-a depus candidatura, ca independent, și senatorul Daniel Savu, fost PSD. Înainte de 2000, Savu a fost ofițer SRI. ALDE a apelat la deputatul Grațiela Gavrilescu, fost ministru ale Mediului în Guvernul Ponta.

Slobozia: greu de descifrat

Primarul în funcție Alexandru Stoica a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, în primă instanță. PSD intră în competiţie cu Adrian Mocioniu, preşedinte al Colegiului Judeţean al Medicilor Veterinari, în timp ce PNL îl trimite în luptă pe Ioan Martin, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean în ultimii ani. Candidatul PMP este Radu Paroș, deja consilier local de 12 ani, fost viceprimar o perioadă. Un fost primar, Gabi Ionaşcu, este candidatul UNPR.

Târgoviște: mafia portocalie, multicoloră

Edilul ales în 2008 şi 2012, Gabriel Boriga (PDL), a fost condamnat definitiv în 2014 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie. Acum PNL îl sprijină pe Ciprian Prisăcaru,  fost viceprimar şi primar interimar, un apropiat al lui Boriga, pe care l-a luat consilier personal după ce a fost suspendat din funcție. PMP mizează pe Paul Briceag, fost viceprimar din partea PDL în era Boriga. Candidatul PSD Cristian Stan a ajuns , în era Boriga, viceprimar cu sprijinul neobișnuit al PDL, alături de cel firesc al PSD.   

Alegerile, în cifre

350.663.000 lei va costa organizarea alegerilor.

6 mai este data de începere a campaniei electorale; se va încheia pe 4 iunie.

5 iunie este data scrutinului local, deocamdată într-un singur tur; votul va începe la ora 7.00 și se va încheia la ora 21.00.

1 nou tur se va organiza doar în cazurile de balotaj și de fraudă electorală.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

STB, despre un accident produs astăzi, în care a fost implicat un tramvai

Un autoturism a virat, fără să se asigure, pe Șoseaua Ștefan cel Mare/Calea Floreasca din Capitală, sens Banu Manta, în fața unui tramvai din...

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă