4.6 C
București
miercuri, 28 februarie 2024
AcasăTechSebastian Ghiță susține că, înainte de Tony Blair, în România a fost...

Sebastian Ghiță susține că, înainte de Tony Blair, în România a fost invitat Bill Clinton, contra sumei de 500.000 de dolari

Deputatul Sebastian Ghiță a declarat, joi, că nu doar Tony Blair, ci și alți oficiali occidentali au fost aduși la conferințe în România, contra unor sume de bani, informează Agerpres.

Sebastian Ghiță i-a indicat, în acest sens, pe fostul președinte american Bill Clinton, precum și pe un fost director al CIA.

Prezent joi la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sebastian Ghiță a fost întrebat de jurnaliști despre implicarea sa în aducerea fostului premier britanic Tony Blair în România.

“În 2005, o fundație, împreună cu mai mulți sponsori, printre care o firmă din IT — Omnilogic, l-a invitat cu 500.000 de dolari pe Bill Clinton. Procedura a fost aceeași ca la domnul Blair. Ceea ce s-a întâmplat atunci a fost că sute de șefi de instituții din România au mers la acel eveniment gratuit. Ulterior, Omnilogic a încheiat sute de contracte cu instituțiile unde acei oameni erau șefi și implicit cu acei șefi. Asta înseamnă că firma Omnilogic l-a dat șpagă pe Bill Clinton șefilor de instituții din România? Și vă mai dau exemple. A venit Rudolph Giuliani, a venit Hayden, fostul șef al CIA, cu 300.000 de dolari. Păi o să ajungem de râsul lumii în felul ăsta. Ieri, jurnaliști de la ‘The Sun’ au venit special să îmi ia mie și altora un interviu despre această situație, care i-a uimit, i-a frapat. Este bine cunoscut în toată lumea că foști șefi de stat și foști șefi de guvern, mai ales cei cu experiență, vin și încearcă să ajute, să țină conferințe, să aducă informație în multe alte țări”, a spus Sebastian Ghiță.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Poliția britanică a arestat marți al șaselea cetățean bulgar pentru spionaj în favoarea Rusiei

Poliţia britanică a arestat marţi al şaselea cetăţean bulgar în cadrul unei anchete asupra unei presupuse reţele de spionaj în favoarea Rusiei, notează AFP,...

Seiful Arctic pentru Ziua Apocalipsei primește un lot record de semințe de recoltă

O boltă arctică înghețată, construită pentru a păstra culturile agricole globale de la dispariție, a primit semințe marți (27 februarie) de la cel mai...

Ucraina avertizează că Rusia va dezinforma masiv în perioada următoare

Declarația făcută de Comitetul de Informații subliniază faptul că Rusia va încerca, prin intermediul acestei campanii de dezinformare, să întrerupă mobilizarea ucraineană, să răspândească...
Ultima oră
Pe aceeași temă