3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăTechSăptămână de foc pentru Ponta

Săptămână de foc pentru Ponta

 

Plecarea premierului într-un scurt concediu nu a tempe­rat tensiunile din PSD, ci le-a accentuat. Iliescu vrea congres extraordinar, Năstase, vot de încredere în Parla­ment, liderii de filială se războiesc. Și cu toții așteaptă explicații despre escapada în Emiratele Arabe Unite.

Săptămâna aceasta ar trebui să aibă loc Comitetul Executiv al PSD, în care să se analizeze rezultatul obținut în alegeri și să se decidă ce va face partidul pe termen mediu și lung. Data exactă a CEx al PSD nu a fost anunțată încă, dar se știe că ședința va fi extrem de furtunoasă. Mai ales că, așa cum s-a întâmplat și cu alte ocazii, pierderea prezidențialelor a potențat răfuielile interne și a ascuțit orgoliile unora dintre lideri.

La cald, imediat după turul II, Robert Negoiță a vorbit despre ieșirea de la guvernare, Dan Șova, Marian Vanghelie și alții l-au arătat cu degetul pe Liviu Dragnea, iar Șerban Nicolae, unul dintre apropiații lui Ion Iliescu a cerut ca socrul premierului, Ilie Sârbu, și actualul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, să nu mai facă parte din PSD (a se înțelege să fie dați afară, dacă nu pleacă de bună voie). După acest prim val de atacuri încrucișate, situația părea să se fi mai calmat după ce Ponta și Dragnea au pozat într-o echipă unită de dorința guvernării și au avertizat că s-ar putea lăsa cu excluderea celor care destabilizează partidul. Apoi, premierul a plecat în ceea ce trebuia să fie o scurtă vacanță dedicată familiei („Zilele următoare, o să stau puțin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine“, spunea Ponta, lunea trecută). Valul doi de critici, pornit în absența sa, avea să ia proporții după ce s-a aflat unde și cu cine și-a petrecut premierul, de fapt, ultimele zile.

Reamintim că Realitatea TV a dezvăluit că premierul Victor Ponta a fost în ultimele zile, împreună cu deputatul PSD Sebastian Ghiță, în Abu Dhabi și Dubai, prezentând chiar o poză și o notă de plată din două cluburi ultra luxoase în care ar fi mers cei doi.

Ce vor Năstase și Iliescu

Ex-premierul Adrian Năstase a profitat, ieri, de lansarea unei noi cărți la Târgul Gaudeamus, pentru a sublinia câteva dintre greșelile făcute de Ponta și echipa sa și a spune că premierul ar trebui să opereze o remaniere guvernamentală și să-și testeze susținerea pe care o mai are în Parlament. „Fie cerând un vot de încredere pe o declaraţie politică, fie printr-o remaniere cu modificarea configuraţiei Guvernului, se poate verifica soliditatea încrederii structurii parlamentare care, după părerea mea, nu ar trebui să ridice nici un fel de problemă. Dar ea ar fi foarte importantă din punctul de vedere al comunicării publice după această înfrângere cu diferenţe semnificative“, a punctat fostul premier, condamnat de două ori pentru fapte de corupție. Năstase a precizat și când consideră că ar fi momentul oportun pentru ca Ponta să meargă în fața celor două Camere: la începutul sesiunii parlamentare februarie-iunie. Cât despre cauzele pierderii prezidențialelor, Năstase spune că „Victor Ponta și echipa lui nu au știut să stimuleze un vot pozitiv“ și a precizat că doar congresul poate decide cu privire la viitorul PSD. Fostul premier a profitat de ocazie și pentru a arăta că, asemenea multor social-democrați, așteaptă explicații de la Ponta în legătură cu vizita în Emiratele Arabe Unite, alături de Sebastian Ghiță. „Eu, deocamdată, nu am o confirmare în legătură cu această eventuală excursie, așa încât vom mai aștepta să vedem și probabil că Victor Ponta va da el singur explicații în legătură cu aceste fotografii“, a declarat Năstase, adăugând că el i-a trimis premierului două SMS-uri, dar că acesta și-a închis telefonul.

Declarațiile lui Adrian Năstase au venit la două zile după ce președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a vorbit despre necesitatea organizării unui congres extraordinar al partidului. „Să facă o analiză serioasă şi să tragă concluziile cuvenite“, a detaliat Iliescu. Acesta a arătat că trebuie analizate campania și percepția electoratului față de PSD, dar a și creionat programul partidului pentru perioada următoare.

Reamintim că unii social-democrați lideri de filială au spus că nu s-ar impune un congres extraordinar al partidului și că o analiză a rezultatelor s-ar putea face și într-un for mai restrâns de conducere, astfel încât PSD să se concentreze pe păstrarea guvernării, în loc să fie măcinat de un război intern.

Explicații despre Forza Rossa

La revenirea în țară (care se va produce astăzi, după unele surse), premierul Ponta ar trebui să dea explicații complete și convingătoare și în scandalul Forza Rossa. Potrivit ProSport, care invocă informații publicate de un jurnalist britanic, bun cunoscător al Formulei 1, Ponta ar fi semnat dosarul de aplicație al Forza Rossa Team, pe care l-ar fi dus la Federația Internațională de Automobilism chiar Nicolae Bănicioiu, pe atunci ministru al Tineretului și Sportului. Aceleași surse au acreditat ideea că finanțarea primei echipe românești în F1, care s-ar ridica la 100 de milioane de dolari pe sezon, nu ar putea fi asigurată doar de Ion Bazac, fost membru al PSD și ministru al Sănătății, astfel că diferența ar fi urmat să vină din „garanții guvernamentale și din sponsorizări oferite de companii cu capital public“. Jurnaliștii de la ProSport susțin că premierul a refuzat, până acum, să explice în ce constă implicarea sa și a Guvernului pe care îl conduce în proiectul Forza Rossa și că vizita din Emiratele Arabe Unite ar avea legătură tot cu acest scandal.

Săptămâna aceasta, Ponta trebuie să rezolve și problema numirii lui Mihnea Motoc la șefia MAE și să definitiveze bugetul pe anul 2015.

Cele mai citite

Program special la metrou în perioada sărbătorilor de iarnă: Cum se circulă de Revelion

Metrorex a publicat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru sărbătorile de iarnă. În perioada 25-27 decembrie, 1-2 ianuarie 2025 și 6-7 ianuarie...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Avertizare Cod portocaliu: Ninsori, viscol și ploi în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu valabilă până miercuri dimineață, la ora 10.00, pentru zonele montane înalte din Carpații...
Ultima oră
Pe aceeași temă