3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăTechRețeaua Ghiță - Ponta de căpușat bani europeni. Încolțiți, Ghiță amenință, iar...

Rețeaua Ghiță – Ponta de căpușat bani europeni. Încolțiți, Ghiță amenință, iar Ponta ”fuge”

Deputatul PSD Sebastian Ghiță nu mai are acces la avere: DNA Ploiești i-a pus sechestru pe tot ce are. În plus, procurorii au instituit sechestre asigurătorii și pe conturile a 24 de apropiați și a 51 de firme, printre care și România TV, în vederea aplicării confiscării speciale și a confiscării extinse.

Citește și: EXPLOZIV. De ce trebuie audiat PONTA la DNA în dosarul HERȚANU – GHIȚĂ. „Ponta e amenințat și FUGĂRIT”, spune Ghiță

Sebastian Ghiță este primul inculpat căruia DNA îi aplică regulile confiscării extinse, lege promovată de europarlamentarul Monica Macovei. Procurorii l-au anunțat ieri că au extins  urmărirea penală față de el și  pentru spălare de bani și evaziune fiscală în formă continuată, pentru trafic de influență, complicitate la schimbarea destinației fondurilor europene, pentru coruperea alegătorilor, pentru operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția de deputat.

Ales deputat cu tigăi. A cumpărat voturi pentru Ponta și în Moldova

Procurorii anticorupție susțin că, pentru a fi ales deputat în 2012, Sebastian Ghiță i-ar fi mituit pe alegători cu bani proveniți din afaceri suspectate a fi nelegale, împărțind materiale electorale, printre care și tigăi  cumpărate de pe piața neagră cu circa 279.000 de lei.

În același registru infracțional – spun procurorii – „inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro“.

Ar fi spălat bani încă din anul 2000

În perioada 2000-2015, Sebastian Ghiță a obținut importante sume de bani în mod nelegal – prin traficarea influenței – sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operațiuni reale. Banii au fost „spălați“ printr-o multitudine de operațiuni financiar-bancare fără justificare economică, iar ulterior o parte din aceștia au fost folosiți în scopuri ilicite, inclusiv pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din anul 2012 și cele prezidențiale din anul 2014.

Tranzacțiile financiare ilicite au avut ca scop și rezultat inclusiv sustragerea de la plata către stat a unor sume de bani însemnate ca valoare, reprezentând impozit pe profit și T.V.A.

Citește și: PREMIERĂ. Confiscare EXTINSĂ pentru deputatul PSD Sebastian Ghiță. Sechestre pe întreaga sa avere și pe conturile a 24 de apropiați și a 51 de firme

Cuantumul total al sumelor provenite din fonduri publice supuse procesului de „spălare“ depășește 129 milioane lei, iar prejudiciul cauzat statului prin sustragerea de la plata impozitului pe profit și taxei pe valoare adăugată a fost stabilit la o valoare minimă de 37,7 milioane lei.

În primă fază, Sebastian Ghiță a fost inculpat în februarie 2015, în dosarul  lui Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta. Ghiță a fost acuzat că a sprijinit grupul infracțional organizat de cumnatul lui Ponta pentru a obține, prin firma „Grossman Engineering Construct“, contractul de reabilitare și modernizare a canalizării orașului Comarnic, contract ce făcea parte dintr-un mare proiect finanțat cu circa 200 de milioane de euro, mare parte bani europeni. Implementarea proiectului se făcea prin SC HIDRO Prahova, firma Consiliului Județean Prahova. În plus, Ghiță, folosindu-se de funcția de deputat, ar fi făcut presiuni și influențe la directorul general al SC HIDRO Prahova, Dumitru Pantea, ca șeful Unității de Implementare a Proiectelor (UIP) să facă plăți nelegale către firma cumnatului lui Ponta.

Pentru că șeful UIP  de la HIDRO a refuzat să facă acele plăți, a fost schimbat din funcție, înlocuitorul său executând „ordinele“ lui Ghiță. Aceste amănunte apar în declarațiile martorilor, inclusiv în cele ale directorului general de atunci al HIDRO Prahova, Dumitru Pantea. De asemenea, apar în interceptări, inclusiv într-un SMS de mulțumire transmis de cumnatul lui Ponta  lui  S. Ghiță.

În interceptări Ghiță este supranumit „mogulul“. În această secvență din dosar mai sunt inculpați, între alții, deputatul PSD Vlad Cosma, președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, vicepreședintele CJ Adrian Semcu.

Legăturile cu gruparea de la Primăria Sectorului 1

Sebastian Ghiță este actor principal și în secvențele infracționale de la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, în care au fost inculpați primarul Andrei Chiliman, prietenul acestuia, Vlad Moisescu, alte persoane. Acuzațiile principale sunt atribuiri de contracte de achiziții publice  contra 10-15% din plățile efectuate. Creierul “afacerilor“ în această secvență  ar fi Vlad Moisescu, care transfera, conform indicațiilor lui Sebastian Ghiță, o parte din banii primiți cu sacoșa pentru finanțarea televiziunilor România TV și B1TV. Prejudiciile estimate, potrivit documentelor, ar fi de 670 de milioane de euro.

Sebastian Ghiță ar fi obținut contracte pentru firmele pe care le controla și de la primarul Iulian Bădescu, cercetat într-un dosar separat. Drept mulțumire pentru contractele atribuite, Ghiță i-ar fi dat lui Iulian Bădescu o vilă în Ploiești.

Ce nu are voie Ghiță să facă

Gravitatea infracțiunilor de care este suspectat deputatul PSD a atras și interdicții suplimentare în cadrul controlului judiciar, și anume Sebastian Ghiță nu mai are voie să meargă la Parlament, nu mai are voie să vorbească cu premierul Ponta, prietenul său, nu mai are voie să părăsească localitatea sa de domiciliu, Ploiești. În plus, trebuie să meargă de două ori pe săptămână la Poliție, trebuie să se prezinte la DNA Ploiești ori de câte ori este citat, nu are voie să ia legătura cu ceilalți inculpați și martori din dosar, nu are voie să dețină arme. 

Specialiștii spun că este posibil ca premierul Victor Ponta să fie suspect în dosarul lui Sebastian Ghiță, altfel procurorii nu ar fi impus acestuia din urmă interdicția de a vorbi cu șeful său.   

Amenințările patronului RTV

Furios că a fost lăsat fără avere și probabil și speriat de interdicțiile impuse de DNA, deputatul PSD Sebastian Ghiță a ieșit la atac. El a amenințat că va face o plângere penală la procurorul general Tiberiu Nițu (ploieștean, ca și Ghiță) în care va face dezvăluiri despre „oameni politici, procurori și oameni din serviciile secrete“. „Ceea ce se întâmplă este groaznic. O să fac o plângere procurorului general al României. Toată această nenorocire trebuie să se oprească. Veţi vedea oameni politici, procurori şi oameni din serviciile de informaţii în plângerea pe care o voi depune. Lucrurile sunt de o gravitate incredibilă. Voi depune această plângere împotriva oamenilor care astăzi cred că vor reuşi o lovitură de palat în România. (…)  Voi face toate demersurile ca procurorul general să mă asculte şi să se uite la toate dovezile mele. Şi cred că dovezi pot aduce şi Traian Băsescu, şi Victor Ponta. Şi nu cred că îi puteţi suspecta că sunt înţeleşi. Este un act contra democraţiei. Nu cred că acest domn procuror acţionează singur. Cred că este un test, cred că tot establishmentul juridico-informaţional  participă“.

Interceptări

În seara zilei de 2 noiembrie 2014, Sebastian Ghiță ia legătura cu președintele Consiliului Județean, Mircea Cosma, cu care poartă următoarea discuție:

GHIŢĂ SEBASTIAN – Presidente…!

COSMA MIRCEA – Î!

GHIŢĂ SEBASTIAN – Am sunat să vă mulţumim. Sunteţi cel mai tare…pe Moldova.

COSMA MIRCEA – De unde ai aflat? E, na!

GHIŢĂ SEBASTIAN – N-am aflat. Ştiţi că vă iubim de mici, eu şi VLĂDUŢ.

COSMA MIRCEA – Nu, da cum e prin Moldova, ia?

GHIŢĂ SEBASTIAN – Dar vrem să vă spunem următorul lucru…

COSMA MIRCEA –  E?

GHIŢĂ SEBASTIAN –… “ nu degeaba ne-aţi băgat în cap să punem statui, să facem biblioteci în Moldova, pentru că pentru prima oară după ce …“

COSMA MIRCEA – Pentru prima oară în istoria patriei…

GHIŢĂ SEBASTIAN – …“Mareşalul a spus: Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!“

COSMA MIRCEA – Da.

GHIŢĂ SEBASTIAN – Am trecut Prutul şi vom câştiga Moldova!

(…)

COSMA MIRCEA – Câştig pe Moldova? Câştig pe Moldova?

GHIŢĂ SEBASTIAN – Câştigăm Moldova. Da. Câştigăm Moldova.

COSMA MIRCEA – Bine. Bravo.

SMS-ul de la cumnatul lui Ponta

În dimineața zilei de 31 decembrie 2014, Ghiță primește un SMS plin de recunoștință de la Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta: „Nu o sa te plictisesc cu nici o urare acum la intrarea in noul an. Vreau doar sa stii, ca imi doresc sa apuc ziua in care sper sa pot sa-ti multumesc asa cum se cuvine pentru tot ce-ai facut pentru mine si familia mea. Iti multumesc ca existi prieten drag.

La multi ani!“   

Viața lui Ghiță: dosare penale și plângeri pentru amenințări cu moartea

Deputatul Sebastian Ghiță este un obișnuit al sălilor de judecată din România, acesta fiind implicat într-unul dintre cele mai lungi procese penale din România.

2002 – trimiterea în judecată. Pe când avea doar 24 de ani, omul de afaceri din spatele companiei Asesoft și al postului de televiziune România TV a fost trimis în judecată pentru complicitate la înșelăciune și fals în declarații, alături de alte nouă persoane, într-o tranzacție cu afaceri petroliere care ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 450.000 de euro. Anchetatorii au susținut că suspecții ar fi vândut produse petroliere către Petrom prin intermediul mai multor firme, astfel încât să nu mai plătească taxa pe drumuri, inclusă în prețul combustibililor. La momentul respectiv, Sebastian Ghiță s-a apărat susținând că nu a dorit să prejudicieze statul, ci doar să recupereze o datorie pe care SNP Petrobrazi o avea către Asesoft.

2014 – prescrierea faptelor. Dosarul “Asesoft-Tracia“ a avansat atât de greu în instanțe încât, după ce a fost achitat de trei ori și rejudecat de tot atâtea ori, Sebastian Ghiță a scăpat de o eventuală condamnare deoarece faptele de care a fost acuzat s-au prescris în 2014. Totuși, deputatul a acceptat ca procesul să meargă până la capăt, deși, potrivit legii, chiar dacă este găsit vinovat de data aceasta, nu mai poate fi trimis la închisoare. 

2014 – acuzat că a amenințat cu moartea. Pe numele deputatului a mai existat o plângere penală depusă anul trecut de primarul sectorului 3 din București, Robert Negoiță. Edilul a susținut atunci că Sebastian Ghiță, cu care era coleg în PSD, l-ar fi amenințat cu moartea. „M-a sunat și m-a amenințat josnic și rușinos. M-a amenințat inclusiv cu moartea. Mi-a spus «Te termin. Ai intrat pe mâna mea, o să te termin»“, a declarat în mai 2014 Robert Negoiță. De cealaltă parte, deputatul a negat acuzațiile, afirmând că primarul „ori a visat urât ieri, ori l-a păcălit cineva la telefon“. După o lună, Parchetul General a dispus închiderea dosarului, pentru că nu a reușit să găsească nici o probă.

La finalul anului trecut, revista 22 a publicat o investigație în care arăta că zeci de firme care au legătură strânsă cu Asesoft și 2K Telecom, aceasta din urmă aparținând fratelui lui Sebastian Ghiță, au participat la licitația “Internet la sate“, pentru dezvoltarea rețelelor din mediul rural. Jurnaliştii au arătat că în apartamentul de 32 de metri pătrați unde se află firma lui Alexandru Ghiţă coabitează 16 SRL-uri care au câştigat în 2014 contracte cu fonduri europene nerambursabile. Acestea au avut același consultant pentru licitația publică, aceiași furnizori, folosesc rețeaua 2K Telecom, au apelat la serviciile „avocatului lui Ghiță“ și au prezentat proiecte identice, potrivit revistei 22. Pentru a nu ridica suspiciuni, tocmai firma fratelui deputatului a fost declarată neeligibilă.

2015 – percheziții la firma fratelui. De altfel, DNA a deschis un dosar cu privire la modul cum a fost obținut contractul de 35 de milioane de euro pentru conectarea la Internet a 2.500 de școli din mediul rural. Sediul companiei lui Alexandru Ghiță a fost percheziționat în februarie anul acesta. Sebastian Ghiță a declarat că nu cunoaște prea bine cazul, dar așteaptă ca procurorii să afle adevărul.

2015 – canalizarea din Prahova. Cel mai recent dosar în care este urmărit penal Sebastian Ghiță este cel privind modul cum s-au folosit fondurile europene pentru extinderea lucrărilor de canalizare în orașul Comarnic, prin intermediul Consiliului Județean Prahova. În acest dosar, cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, a fost arestat preventiv în februarie, ulterior fiind transferat în arest la domiciliu. Deputatul se află sub control judiciar în acest caz. Potrivit anchetatorilor, Sebastian Ghiță, alături de șeful CJ Prahova, Mircea Cosma, și deputatul Vlad Cosma, ar fi sprijinit grupul infracțional din care făcea parte Iulian Herțanu ca să acceseze în mod fraudulos fonduri europene de zece milioane de euro.   

Prietenia cu Ponta

Sebastian Ghiță, care a părăsit PSD după alegerile prezidențiale din 2014, este un apropiat al premierului Victor Ponta. Cei doi au fost fotografiați într-un club din Abu Dhabi, după ce liderul PSD a pierdut cursa pentru președinție. Nu era prima dată când se întâmpla astfel. În primăvara lui 2012, cei doi şi-au petrecut vacanţa în Dubai, iar la finalul aceluiași an, Victor Ponta şi soţia lui au participat, împreună cu Sebastian Ghiţă, la celebrul Concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena.

Într-o serie de interceptări publicate de presă în 2011, Sebastian Ghiță s-a lăudat că l-a ajutat pe Victor Ponta să câștige alegerile pentru conducerea PSD în defavoarea lui Mircea Geoană. „Ne-am adus de-ai noștri din Ploiești, 30 sau nu știu câți, le-am dat niște veste de-alea, le-am zis «Bă, voi sunteți de la pază, păziți toate ușile, nu intră nimeni decât cine vrem noi». După aia am falsificat toate ecusoanele de pază, le-au adus unii de-ai noștri, ecusoanele de invitați și ecusoane de delegați. După aia am făcut ștampile ca lumea, să fie pe toate buletinele, să nu facă Vanghelie cu ăia șmecherii“, povestește Ghiță cum s-a desfășurat congresul PSD din 2010. Când Mircea Geoană s-a enervat, deputatul i-ar fi spus că a făcut astfel pentru că Victor Ponta este prietenul său. La începutul lui 2015, premierul a refuzat să comenteze prietenia sa cu omul din spatele Asesoft. „Daţi-mi voie să purtăm asemenea discuţii într-un alt cadru“, a răspuns premierul. De cealaltă parte, deputatul a susținut că această declarație i s-a părut favorabilă. „Sigur că suntem prieteni. Domnul Ponta mi s-a părut că a dat o declarație favorabilă mie, așa cum și eu dau declarații favorabile dânsului“, le-a răspuns Sebastian Ghiță jurnaliștilor.

 

 

 

Cele mai citite

Denzel Washington, celebrul actor premiat cu Oscar, a fost botezat

Denzel Washington, celebrul actor premiat cu Oscar, a fost botezat și a primit licența de preot în cadrul unei ceremonii speciale la Kelly Temple...

VIDEO. Poluarea cauzată de scurgerile de petrol de pe coasta Mării Negre din Rusia și Crimeea este în creștere

Angajații Ministerului pentru Situații de Urgență din Rusia și voluntarii curăță mii de tone de petrol care au contaminat kilometri întregi de plaje de...

Avertizare Cod portocaliu: Ninsori, viscol și ploi în România

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu valabilă până miercuri dimineață, la ora 10.00, pentru zonele montane înalte din Carpații...
Ultima oră
Pe aceeași temă