5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăTechReacția lui Tăriceanu la demisia lui Ponta de la șefia PSD

Reacția lui Tăriceanu la demisia lui Ponta de la șefia PSD

Presedintele Senatului, Căli Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că retragerea premierului Victor Ponta de la conducerea PSD nu are cum să afecteze buna funcţionare a coaliţei de guvernare, iar acesta se bucură de tot sprijinul ALDE.

„Acest lucru, după părerea mea nu are cum să afecteze în niciun fel buna funcţionare a coaliţiei de guvernare. De altfel, am şi programat pentru luni să ne vedem şi consider la fel de important şi de necesar funcţionarea în bune condiţii a guvernului, Victor Ponta rămânând să-şi asume în continuare conducerea guvernului”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

Citește și: Primele REACȚII ale politicienilor, după DEMISIA lui Victor Ponta de la șefia PSD

Referitor la sprijinul ALDE pentru menţinerea lui Victor Ponta la conducerea Guvernului, Tăriceanu a spus că „răspunsul este da, fără ezitare, dar acest lucru nu s-a aflat în niciun moment în discuţie. Nu a fost o discuţie de acest gen. Ponta are întregul nostru sprijin politic, nu numai al ALDE, ci şi a celorlaţi parteneri de guvernare”.

„Gestul făcut de primul-ministru, îl interpretez strict aşa cum l-a şi prezentat Victor Ponta, şi anume ca un demers menit să apere imaginea şi, până la urmă, credibilitatea PSD ca urmare a hărţuirilor la care este supus în ultima perioadă în principal de DNA”, a declarat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a explicat că majoritatea angajamentelor asumate de USL şi de actuala coaliţie de guvernare a fost îndeplinită, iar „România are în momentul de faţă rezultate foarte bune în planul guvernării”, referindu-se la „la performanţele economice, la creşterea economică care a început să se reflecte în creşterea puterii de cumpărare a cetăţenilor, fie că vorbim de salariaţi, fie că vorbim pensionari sau de alte categorii sociale”.

„Măsurile care au fost luate în ultima perioadă sunt reparatorii faţă de deciziile aberante datorate guvernului Boc, au venit să corecteze acele nedreptăţi pe care românii, din păcate, au trebuit să le îndure, aşa încât nu aş vedea niciun motiv pentru care, din punct de vedere politic, să nu mergem înainte cu aceeaşi forţă, cu aceeaşi determinare”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, Tăriceanu.

Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de „a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere” în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta este aşteptat la DNA, după întoarcerea sa din Turcia.

De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi ateste nevinovăţia, „până la data congresului PSD”, nu va mai candida la nicio funcţie şi va „lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă