UPDATE: PSD a validat candidații, vineri, pentru alegerile locale. Astfel, candidatul social-democraților la Primăria Capitalei este Gabriela Firea.
Șeful PSD, Liviu Dragnea, a publicat, vineri, pe pagina sa de Facebook, o fotografie cu echipa suținută de social-democrați în alegerile locale pentru București.
Pentru sectorul 1, candidatul este deputatul Dan Tudorache, iar pentru sectoarele 2 şi 3, actualii primari Neculai Onţanu şi Robert Negoiţă. La sectoarele 4, 5 şi 6 apar în postarea preşedintelui PSD candidaţii Daniel Băluţă, Daniel Florea şi Gabriel Mutu.
–––––
Comitetul Executiv al Partidului Social Democrat (PSD) decide, vineri, candidații pentru alegerile locale din Capitală, informează Digi24.
La Primăria Sectorului 1 ar trebui să candideze o persoană de la ALDE. Formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a propus-o pe fosta jurnalistă Laura Chiriac, însă social-democrații nu sunt de acord cu acest nume, întrucât ei consideră că fosta jurnalistă nu are șanse. O candidatură care stă mai bine în sondaje este cea a lui Dan Tudorache.
La Sectorul 2, PSD îl susține pe candidatul UNPR Neculai Onțanu, care are mari șanse pentru a câștiga Primăria, însă nu s-a stabilit încă o alianță. Robert Negoiță candidează la Primăria Sectorului 3.
În ceea ce privește candidatura pentru Primăria Sectorului 5, PSD nu are încă un candidat. La Sectorul 6 ar putea intra în cursă parlamentarul Gabriel Mutu, un candidat mai puțin cunoscut.