0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăTechPNL nu vrea interimatul la Primăria Capitalei

PNL nu vrea interimatul la Primăria Capitalei

Prim-vicepreședintele PNL Cristian Bușoi a afirmat, vineri, că liberalii nu au luat încă o decizie privind o eventuală asumare a interimatului la Primăria Capitalei, în condițiile în care viceprimarul Cornel Pieptea nu dorește să îndeplinească atribuțiile de primar general, informează Agerpres. 

Bușoi a declarat, într-o conferință de presă, că „este o decizie personală a colegului Pieptea”, acesta fiind „un om politic tânăr și cu mari perspective”.

„Pot să înțeleg de ce nu dorește în acest moment să își asume o situație care este în plină desfășurare, cel puțin în ceea ce privește dezvăluirile care se fac despre putregaiul din ultimii ani. Evident nu este simplu să conduci o primărie cu o echipă managerială ce a fost construită de primarul aflat acum într-o situație foarte delicată, în arestul organelor de anchetă”, a spus Bușoi.

El a precizat că „structurile de conducere ale PNL București, cu acordul și consultarea copreședinților la nivel național, în acest weekend, la începutul săptămânii viitoare se vor reuni” și se va lua o decizie în privința interimatului la PMB.

Întrebat care ar fi, în prezent, variantele în condițiile în care Pieptea refuză să preia interimatul, prim-vicepreședintele PNL a explicat că „fie celălalt viceprimar poate prelua, fie o altă persoană din interiorul grupului de consilieri PNL și-l asumă”.

„Deocamdată nu s-a decis pe nicio soluție. Am luat doar act de o decizie unilaterală, personală a unui coleg, pe care eu o înțeleg perfect”, a subliniat Bușoi.

În altă ordine de idei, Bușoi a afirmat că Simona Crețu, consilier general din partea PNL, nu ar mai trebui să se regăsească în CGMB în numele formațiunii.

„Această intervenție (telefonică la un post tv — n.r.) a fost extrem de nepotrivită și este de natură să ne creeze unele probleme de imagine. (…) Eu personal cred că va trebui să avem o discuție săptămâna viitoare în Biroul Politic și în Comitetul Executiv al organizației PNL București și cred că într-o formulă, aș dori eu elegantă, doamna ar trebui să nu se mai regăsească în CGMB în numele PNL”, a declarat Cristian Bușoi.

 

Cele mai citite

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă